O singura concluzie poate fi trasa atunci cand luam profetiile in sens literal, spune autorul, Joel Richardson. Intr-o zi nu foarte indepartata, un Evreu pe nume Yeshua – sau Isus, cum Ii spunem noi – va conduce lumea din Ierusalim.



In cartea „Cand un Evreu va conduce lumea”, Richardson zugraveste o imagine a cum va arata acea domnie de 1000 de ani, dar aceasta numai dupa ce demonteaza ideea ca neamurile crestine „au inlocuit” evreii sau poporul Israel – poporul promisiunilor. Richardson descrie tragica istorie antisemita a Bisericii, de la inceputuri pana la aceasta repudiere categorica a evreilor cunoscuta azi sub numele de „teologia inlocuirii” sau, cum o numeste Richardson, supersesionism.



Ce este mai exact legamantul avraamic? Mai este acesta relevant astazi?
Oare Noul Testament da la o parte Vechiul Testament?
Este Biserica noul si adevaratul Israel?
Ce este Imparatia lui Dumnezeu?
Ce va aduce viitorul pentru statul Israel?
Cum ar trebui sa se raporteze neamurile crestine la evreii necredinciosi?
Richardson raspunde la aceste intrebari, dar si la multe altele, in timp ce poarta cititorul prin pasaje esentiale ale Bibliei, pasaje care trebuie intelese de aceia care doresc sa combata antisemitismul crestin tot mai accentuat. Pe masura ce Satan isi manifesta mania si impotrivirea fata de planul lui Dumnezeu pentru Israel, este timpul ca toti crestinii cu discernamant sa se inarmeze cu o intelegere clara a acestor chestiuni fundamentale.



„Una dintre cele mai importante carti ale acestor vremuri – o sansa pentru crestini sa-si redescopere adevarata identitate de comostenitori ai promisiunilor alaturi de Casa lui Israel si pe aceea de ramuri ale unui maslin salbatic altoit in maslinul legamantului avraamic. Pavel ne explica modul in care a fost posibil acest lucru. Maslinul nu este mort. Nu a fost dezradacinat. Are inca viata in el, dupa cum a demonstrat Richardson cu maiestrie,


pe baza Scripturii.”



Joseph Farah, fondator al WND.com



„O lectura obligatorie pentru orice crestin serios.”



Chuck Missler, Koinonia House

 

Spune-ţi opinia

Notă: Codul HTML este citit ca şi text!
    Rău           Bun

Cand un Evreu va conduce lumea - Joel Richardson

  • 37.00 RON

  • Fără TVA: 35.24 RON