Cuvânt introductiv

Îl binecuvântăm pe Dumnezeu din ceruri şi îi aducem mulţumire Lui, în primul rând, pentru ajutorul pe care ni l-a dat în alcătuirea acestei noi harfe de cântări, a Bisericii Apostolice Penticostale.
Noi credem că această „Culegere de cântări duhovniceşti" va fi benefică tuturor acelora care vor să Îl laude pe Dumnezeu, din toată inima, prin cântări.
Această harfă a luat formă datorită Duhului Sfânt a Lui Dumnezeu care a lucrat în inimile acelora care şi-au adus contribuţia la alcătuirea ei.
Ideea unei noi harfe de cântări, care să însumeze un număr mult mai mare de cântări decât acela din ediţiile apărute până acum, aparţine fratelui prezbiter Nicolai Cireada din Stăneşti - Ucraina. Mai apoi această idee a fost susţinută şi promovată de fratele păstor Visarion Michitiuc din Privorochea - Ucraina. Nu după mult timp, această idee a fost susţinută de mai mulţi fraţi, atât din Ucraina cât şi din România, simţindu-se o nevoie tot mai proeminentă de a fi în mijlocul bisericilor şi în cercurile de rugăciune penticostale, cât şi în adunările independente, la dispoziţia fraţilor, o singură harfa în care să fie cuprinse cât mai multe cântări posibile. Cu ajutorul Lui Dumnezeu, această lucrare a prins contur până la forma pe care o aveţi în faţa dumneavoastră. Pe această cale am vrea să mulţumim acelora care au contribuit la alcătuirea acestei culegeri de cântări. Mulţumim fraţilor Munteanu Gheorghe şi Sanduleac Ion din Oprişeni - Ucraina, pentru implicarea lor maximă în realizarea acestei lucrări.
Pentru grafica coperţii, mulţumim fratelui Samuel Covaşă din Rădăuţi. Datorită creşterii cererilor pentru această culegere de cântări şi datorită epuizării primelor ediţii, am luat hotărârea de a retipări şi edita o nouă ediţie a aceleiaşi harfe, recorectată, rearanjată, şi totodată adăugând un număr mai mare de cântări spre slava Lui Dumnezeu în aproximativ acelaşi număr de pagini. Am păstrat numerotaţia cântărilor ca în prima ediţie, iar cântările adăugate au fost aranjate în a doua parte a acestei harfe care conţine şi un index tematic separat. Aş dori ca Dumnezeu să binecuvânteze pe toţi aceia care vor folosi această lucrare, în slujba de laudă la adresa Lui.
Cântările de aici să fie un noian de binecuvântări duhovniceşti pentru toţi acei care le vor cânta. Dumnezeu să vă binecuvinteze!

Păstor Dorel Pînzaru, Preşedintele Bordului Internaţional de Misiune şi Evanghelizare Creştin Apostolic şi Penticostal „Lăstarii de Măslin " Rădăuţi

Cartea contine textul cântărilor, nu și notația muzicală.
Conține un număr de 3555 de cântări.

Spune-ţi opinia

Notă: Codul HTML este citit ca şi text!
    Rău           Bun

Culegere de cantari duhovnicesti. Editie noua

  • 98.00 RON

  • Fără TVA: 93.33 RON