Privirea interpretativă e în cel mai înalt grad drum al minţii însoţitoare a cuvântului care o călăuzeşte şi o face să vadă. Un drum comun al filosofiei şi al teologiei, care – ducând de la cuvânt la ceea ce cuvântul nu mai e, dar îl face cu putinţă – presupune un exerciţiu hermeneutic şi fenomenologic totodată. A căuta semnificaţiile ascunse şi a le aduce la înţelegere înseamnă a pune interpretarea în situaţia manifestării, în locul privilegiat al dezvăluirii, al de-plierii. Acolo producerea de sens este în acelaşi timp restituire de sens, filiaţie risipitoare dar şi restaurare recunoscătoare.
Dacă e adevărat că, în plan simbolic, semnificaţiile se prezintă într-o multiplicitate sau constelaţie a cărei complexă reţea invită la interpretări plurale (rivale), la fel de adevărat e că dacă ne mutăm interesul înspre sensul anagogic, acesta se manifestă drept unic în absoluitatea sa. Chiar dacă, spre exemplu, Iisus vorbeşte pe mai multe voci, în sensul că interpretarea surprinde un mănunchi de semnificaţii ce se oferă comprehensiunii într-o structură nu rareori paradoxală, prin toate aceste „voci” Iisus spune în esenţă unul şi acelaşi lucru. Nu putem înţelege „altceva” decât cu riscul de a nu înţelege pur şi simplu.  

Spune-ţi opinia

Notă: Codul HTML este citit ca şi text!
    Rău           Bun

Restaurarea sensului. Hermeneutica si teologie - Dorin Stefanescu

  • 33.00 RON

  • Fără TVA: 31.43 RON