Fascinația naturii” îi introduce pe cititori, mici și mari, în lumea plină de curiozități a animalelor, a mediului înconjurător și a corpului omenesc. Autorul, Rich Aguilera, pasionat el însuși de toate aceste lucruri și având o bogată experiență, obținută de-a lungul anilor, în călătorii în numeroase țări, scrie scurt, scrie clar, scrie cu umor și le prezintă copiilor o mulțime de lucruri despre care, probabil, nici mulți adulți nu cunosc prea multe.

Știați că ființa cea mai puternică de pe Pământ este un gândac? Sau că râmele au mai multe inimi? Știați că în Maroc sunt niște capre care se cațără în copaci? Sau că unele specii dispărute au reapărut? Și că o cincime din apa dulce a planetei se află într-un singur lac? Acestea sunt doar câteva dintre lucrurile uimitoare pe care le puteți afla din „Fascinația naturii. Curiozități din lumea în care trăim”.

Informațiile și curiozitățile din carte sunt bogat și frumos ilustrate cu fotografii care fac volumul atractiv.

Rich Aguilera este realizator al unor emisiuni TV, autor al unei rubrici în revista pentru copii „Guide”, pasionat de natură, vietăți stranii, arheologie și paleontologie.

* * *

Trăim într-o lume plină ochi de ciudățenii și lucruri neobișnuite, iar cine crede că le-a văzut pe toate ar trebui să arunce o privire prin cartea
Fascinația naturii de Rich Aguilera. Este suficientă pentru a convinge pe oricine că avem insuficiente cunoștințe despre planeta pe care locuim.

Rich Aguilera este un pasionat cercetător al mediului înconjurător, fascinat nu doar de lumea vietăților necuvântătoare, ci și de natură, de arheologie, de paleontologie, de misterele pe care le ascunde corpul omenesc ș.a. Această minimală descriere a autorului este necesară pentru a explica și înțelege conținutul divers al cărții sale, deoarece, chiar dacă unii ar putea crede, privind coperta, că este un fel de enciclopedie despre animale,
Fascinația naturii este mai mult de-atât – o carte în care curioșii vor găsi și informații despre lumea vegetală, despre o serie de fenomene ale naturii și despre organismul omenesc.

Un pic peste jumătate dintre cele 96 de pagini ale cărții sunt dedicate animalelor, insectelor și unora dintre cele mai stranii vietăți de pe Pământ – axolotl-ul, de exemplu, crabul Yeti, galera-portugheză, calamarul-de-sticlă, viermele hidrotermal și lista ar putea continua. Totuși, pentru a nu rămâne cu o impresie greșită, trebuie spus că Rich Aguilera a scris și despre creaturi cu care suntem familiarizați (urșii polari, elefanții, leii, gheparzii, șerpii de diferite nații ș.a.m.d.). Restul cărții lărgește spectrul, trecând de la lumea animală la cea vegetală, aruncându-ne un pic și în văzduh, pentru ca, în cele din urmă, să explorăm o „lume” pe care nu o vedem, deși este întotdeauna cu noi: interiorul propriului corp.

Vreți să aflați care sunt unii dintre cei mai frumoși și interesanți copaci din lume? Să descoperiți în ce țară trăiesc caprele care se cațără în copaci? Să înțelegeți cum funcționează fluxul și refluxul? Să citiți despre ciripede? Să aflați în ce loc de pe Pământ există pietre care se deplasează singure? Să învățați ce este „halitoza”? Să vă amuzați cu tot felul de topuri? Să aflați ce creatură se apără aruncând sânge prin propriii ochi? Să…, să…, să…? Rich Aguilera este profesorul distrat de care aveți nevoie, iar
Fascinația naturii, manualul perfect.

Temele cărții sunt deci extrem de diverse, iar subiectele sunt tratate pe scurt. Autorul spune doar esențialul, așa cum se cuvine în orice carte destinată mai întâi copiilor, însoțindu-și informațiile de comentarii personale, adeseori plin de haz. Perspectiva sa este una creaționistă, adică autorul consideră că toate minunățiile naturii, la care se referă, nu sunt rezultatul întâmplării în Haos, ci al activității unui Creator creativ.

Ceea ce va face deliciul cititorilor sunt fotografiile (apropo, cartea este tipărită pe o hârtie de bună calitate, ceea ce avantajează imaginile inserate) care completează textul, ajutându-ne să ne facem o imagine cât mai corectă despre cele citite.

-- Florin Bică

Spune-ţi opinia

Notă: Codul HTML este citit ca şi text!
    Rău           Bun

Fascinatia naturii. Curiozitati din lumea in care traim - Rich Aguilera

  • 35.00 RON

  • Fără TVA: 33.33 RON