STA IN PUTEREA TA SA-TI INFLUENTEZI SANATATEA SI STAREA DE BINE!



Oamenii de stiinta incep sa inteleaga ca intre gandirea si alimentatia noastra exista o relatie profunda si complexa. Ceea ce gandim inainte sa mancam, in timpul mesei si dupa ce mancam ne influenteaza profund alegerile alimentare, sanatatea digestiva, sanatatea cerebrala si altele. Cu toate acestea, cei mai multi dintre noi ne gandim foarte putin la mancarea noastra, in afara de gust si continutul nutritional de baza.
In aceasta carte revolutionara, dr. Caroline Leaf ofera incredibil de multe informatii care iti vor schimba in bine obiceiurile alimentare si cele de gandire. In loc sa ne lasam prinsi de diverse trenduri alimentare, cum ar fi regimul cu alimente crude, vegan, fara gluten sau paleo, Leaf ne arata ca fiecare om are nevoi nutritionale unice si ca nu exista solutie perfecta. In schimb, ea arata cum sa-ti schimbi modul in care te gandesti la mancare si cum sa mergi pe calea spre sanatate.
Daca te-ai saturat de regimuri alimentare traditionale care nu functioneaza, daca ai de furca cu mancatul sub imperiul emotiilor sau daca pur si simplu nu esti multumit de sanatatea ta, vei constata ca aceasta carte este cheia catre modul in care poti incepe sa ai un trup, un creier si un duh mai sanatoase—pe viata!



„Gandeste si mananca inteligent ofera o perspectiva unica asupra modului in care mintea ne afecteaza obiceiurile alimentare. Cartea aceasta te va invata si te va face capabil sa faci alegeri alimentare mai bune, care iti vor influenta in bine tot restul vietii.“
-- Joyce Meyer, invatatoare biblica, autoare a unor carti devenite bestseller



„Avand in vedere estimarile care arata ca probabil 80 la suta din bolile si tulburarile din ziua de azi au legatura directa cu stilul de viata ales, chemarea lansata dr. Leaf de a face schimbari profunde, pe termen lung si durabile in viata noastra—duh, suflet si trup—reprezinta un mesaj datator de viata care ne poate ajuta sa scapam de devastarile produse de boli, disfunctii, precum si de moartea prematura, acestea putand fi prevenite.“
-- Dr. Robert Turner, neurolog



„Eu si Betty am facut cunostinta cu dr. Caroline Leaf prin intermediul lui Peter si Ann Pretorius, partenerii nostri misionari din Africa. Ei erau entuziasmati de impactul ei profund asupra oamenilor din intreaga Africa de Sud. Am invitat-o la emisiunea LIFE Today, iar ea a avut in continuare un impact puternic—nu doar in tara ei, ci si aici, in Statele Unite. Ca neurosavant, dr. Leaf prezinta legatura dintre creierul nostru si mancare. Adevarul este ca multi oameni isi pun capat vietii cu mana lor prin ceea ce mananca—sau nu mananca. Lucrurile pe care ni le expune dr. Leaf in aceasta carte ne vor face cu siguranta sa ne gandim bine data viitoare cand mancam si ne vor echipa sa fim administratori mai buni ai trupului pe care ni l-a dat Dumnezeu.“
-- James Robison, fondator si presedinte al LIFE Outreach International; fondator si editor al site-ului The Stream



„Astazi milioane de oameni au o sanatate precara din cauza tiparelor gresite de alimentatie, in timp ce nenumarate persoane traiesc in sclavie pentru ca noi sa avem alimente ieftine din abundenta. In Gandeste si mananca inteligent, dr. Caroline Leaf ne arata cum ne putem folosi mintea nu doar ca sa alegem un mod de viata armonios, mai sanatos, ci si cum sa imbunatatim viata celor care sufera nedreptatea in cadrul industriei alimentare globale.“
-- Christine Caine, autoarea cartii Unstoppable



„Este o cinste si o placere sa o sustin pe dr. Caroline si noua ei carte Gandeste si mananca inteligent. Pasiunea ei pentru bunastarea celorlalti este autentica si stiu ca pentru multi se va aprinde un bec imediat ce vor intelege adevarul si perspectiva prezentate pe aceste pagini. Traim intr-o lume mistuita de atat de multe lucruri—inclusiv hrana si goana dupa sanatate, frumusete, oportunitati si influenta. Sunt increzator ca aceasta carte va schimba viata multora si va alimenta adevaruri de baza care duc la o viata binecuvantata, eficace si rodnica.“
-- Bobbie Houston, Biserica Hillsong



„Stiai ca trupul tau este templul Duhului Sfant si ca Dumnezeu ne-a creat pentru a-I da slava? Te-ai gandit vreodata ca Dumnezeu nu poate face nimic prin tine daca nu esti in stare, din punct de vedere fizic, sa faci ce vrea El sa faci? In noua ei carte, Gandeste si mananca inteligent, dr. Caroline Leaf ne arata cum sa avem un mod de viata mai sanatos si o minte mai ascutita. Ea face parte din Biserica Gateway si a luat cuvantul in timpul serviciilor noastre de la sfarsit de saptamana si la conferinte. Cunostintele ei medicale, impreuna cu intelepciunea revelata, iti vor schimba complet viata.“
-- Robert Morris, pastor principal fondator Biserica „Gateway“; autorul bestsellerului The Blessed Life



„Dr. Caroline Leaf a dat din nou lovitura! Ea se apleaca asupra unei probleme sistemice din viata noastra individuala si vine cu o solutie sistemica. Gandeste si mananca inteligent este o carte de inspiratie divina, ce se sprijinita de date stiintifice referitoare la modul in care gandim si modul in care gandurile noastre ne afecteaza alegerile alimentare. Orice om de pe planeta Pamant ar trebui sa aiba aceasta carte transformatoare. Cartea sustine cele scrise in 2 Timotei 1:7, care ne aminteste ca Dumnezeu ne-a dat, prin puterea incredibila din mintea noastra sanatoasa, abilitatea de a pune in practica aceste alegeri si de a ne transforma lumea.“
-- Dr. Edith Davis, prima geofiziciana afroamericana; autoarea cartii How We Really Learn



„Prietena mea, dr. Caroline Leaf, are abilitatea stranie de a explica lucruri complicate intr-un mod practic si accesibil. Lucrurile pe care le-a inteles referitor la dobandirea sanatatii, atat fizice, cat si mentale, sunt frumos asternute pe fiecare pagina a cartii. Sunt recunoscatoare pentru sfaturile ei convingatoare. Am vazut cum acestea transforma viata multora—inclusiv a multor oameni apropiati mie. Aceasta carte iti va schimba modul de gandire si viata.“
-- Priscilla Shirer, profesoara si autoare



„Ma bucura foarte mult aparitia acestei carti scrise de o femeie care stie cu adevarat despre ce vorbeste si traieste zi de zi ceea ce «predica». Ultima perioada din viata mea a fost cea mai grea de pana acum in privinta sanatatii si, cu toate ca intotdeauna am pus destul de mult accent pe hrana sanatoasa si pe miscare, in mod clar corpul meu a avut nevoie de mai mult. Stiu ca aceasta carte va fi in mainile tale un instrument care iti va schimba si iti va salva viata si ii multumesc din toata inima lui Caroline pentru ca ne-a pus in mana o carte plina de solutii practice si o cale de a merge inainte, astfel incat fiecare dintre noi sa putem implini planul perfect al lui Dumnezeu pentru viata noastra.“
-- Darlene Zschech, compozitoare, lider de inchinare si pastor; autoarea cartii Worship Changes Everything



Dr. Caroline Leaf este patolog si audiolog cu calificare in domeniul comunicarii, cu o diploma de licenta in domeniul logopediei si un master si un doctorat in domeniul patologiei comunicarii, fiind specializata in neurostiinta cognitiva si neuropsihologie. Ea este totodata oratoare la conferinte nationale si internationale, precum si autoare pe teme legate de gandire si felul in care aceasta modifica creierul, neuroplasticitate, sanatate mentala, performanta optima a creierului, stres toxic, ganduri toxice, diferentele dintre creierul barbatesc si cel femeiesc, dezvoltare intelectuala si invatare, tinerea sub control a lumii gandurilor noastre, intelepciune si cum sa ne identificam si sa ne folosim darurile naturale. Ea si sotul ei, Mac, locuiesc impreuna cu cei patru copii ai lor in Statele Unite.




Prolog



Poate ca ai auzit ca sistemul nostru global de productie a alimentelor este extrem de defectuos. Asa si este. De fapt, probabil ca e chiar mai rau decat iti imaginezi. Din fericire, exista speranta. Avem posibilitatea sa votam cu furculitanoastra pentru practici mai bune, care ne respecta propria sanatate si pe cea a planetei.
Pentru a incepe sa votam pentru o cale mai buna, trebuie sa dobandim mai multe cunostinte despre alimente si obiceiurile alimentare. Trebuie sa fim mai priceputi la cumparaturi si mai priceputi la gatit. Si, cel mai important, trebuie sa ne schimbam atitudinea fata de alimentatie, sanatate, vindecare si nutritie. Dupa ce ne vom deschide mintea, acceptand un mod nou, sanatos de abordare a alimentatiei si vom incepe sa eliminam alimentele si obiceiurile nesanatoase din viata noastra cotidiana, ne vom trezi intr-o lume culinara care debordeaza de mirosuri, gusturi, imagini, sunete si senzatii magnifice ce vor aduce satisfactie atat papilelor gustative, cat si stomacului.
Insa asemenea schimbari vor necesita mai mult decat un pic de efort. Cartea de fata nu este un regim alimentar de genul solutie-magica-rapida-care-te-face-sa-te-simti-bine-tip-pastila-ultimul-trend-in-materie-culinara-eu-am-singura-solutie, ci o provocare pe termen lung, viabila, ca raspuns la o mare problema: ce sa mancam in lumea noastra de azi. Este o incercare de a reintroduce cultura gandirii si efortului in alimentatie, o cultura care are la baza angajarea in administrarea trupului si a lumii pe care ni le-a incredintat Dumnezeu. In spiritul reinnoirii mintii, este o carte ce prezinta un mod de viata care cauta sa reimagineze ce mancam, insa dintr-o perspectiva ce ia in calcul relatia dintre duh, minte si trup (Rom. 12:2; 1 Tes. 5:23).
Mintea este un factor cheie in aceasta carte. Gandirea joaca, dupa cum veti vedea, un rol dominant in alimentatie. Gandurile toxice pot suprima efectele pozitive ale unei bune nutritii. Gandurile sanatoase pot, dimpotriva, spori efectele bunei nutritii si pot atenua efectele nutritiei gresite—intr-o anumita masura. De fapt, gandurile sanatoase duc la alegerea unor alimente mai bune. Alimentatia si gandirea sunt atat de interconectate, incat ceea ce gandesti inaintea mesei, in timpul mesei si dupa ce ai mancat va afecta fiecare celula din cele 75–100 de trilioane de celule din corpul tau, inclusiv celulele aparatului tau digestiv. Starea ta de spirit va avea o influenta nega-tiva sau pozitiva asupra sanatatii tale digestive, iar sanatatea digestiva va avea la randul ei o influenta negativa sau pozitiva asupra starii tale de spirit.
Unul din motivele pentru care m-am simtit datoare sa scriu aceasta carte este avalansa de mesaje complicate si contradictorii legate de mancare la care suntem expusi cu totii. Tot mereu apare cineva care ne spune ca a gasit solutia la toate obiceiurile alimentare si/sau legate de miscare, sugerand ca daca nu le urmam sfaturile vom da fara doar si poate ortul popii. Chiar si mare parte din sfaturile nutritionale ale asa-zisilor experti au de multe ori la baza corelari fortate si interpretari eronate. Ca sa nu mai vorbim de industria de 50 de miliarde de dolari a suplimentelor alimentare. Am facut un calcul pentru a vedea ce s-ar intampla daca ar fi sa urmez numai sfaturile unei singure firme, si am descoperit ca ar trebui sa iau pana la 65 de pastile diferite, de trei ori pe zi!
Realitatea este ca toti suntem unici, iar asta inseamna ca un anumit regim de alimentatie, miscare si somn care este bun pentru tine s-ar putea sa nu fie bun pentru mine, chiar daca este un mod de viata sanatos si o dieta alimentara cu hrana adevarata, despre care voi vorbi in partea I a cartii. Sa luam de exemplu sucurile proaspat stoarse. Popularitatea lor a inregistrat o crestere exponentiala, si pe buna dreptate—constituie o metoda grozava de consum zilnic al tuturor acelor fructe si legume necesare. Dar, in ceea ce ma priveste, eu devin foarte letargica si nu ma simt deloc bine dupa ce beau suc, oricare ar fi acesta (si am incercat cam toate combinatiile). Prefer sa consum portia zilnica de legume in alte moduri. Asa ca aceasta carte nu-ti va oferi solutia, ci te va invata cum sa-ti fii propria solutie, cu ajutorul si calauzirea Duhului Sfant.
In loc sa te lasi prins in dilema celui mai bun regim alimentar: paleo, vegan, vegetarian, fara gluten, pe baza de plante, vegan crud, ori sa urmezi regimul alimentar bazat pe grupa sanguina sau chiar pe testarea genetica (ca sa mentionam doar cateva regimuri alimentare populare in ziua de azi), ar fi mult mai bine sa intelegi principiile fundamentale ale alimentatiei, interconectarea absoluta dintre gandire, mancare si modul in care specificitatea noastra se regaseste in duhul, sufletul si trupul nostru.
Cartea este impartita in trei parti care te vor ajuta sa incepi abordarea acestor chestiuni cu o mentalitate innoita. Partea intai, „Recunoaste!“, se concentreaza asupra starii disfunctionale a sistemului alimentar actual, aratand cat de mult s-a indepartat acesta de notiunea de hrana adevarata—sistem de hrana adevarata pe care ni l-a dat Dumnezeu. Partea a doua, „Lasa-te!“, se axeaza pe puterea mintii si pe impactul gandirii toxice si al alegerii alimentelor toxice asupra creierului si corpului. Partea a treia, „Invinge!“, se ocupa de schimbari ale modului de viata care te pot ajuta sa incepi sa gandesti si sa mananci intr-un mod inteligent. Aici se gasesc si douazeci si una din retetele preferate ale familiei mele, care te pot ajuta sa aplici aceste schimbari ale modului de viata in bucataria si stomacul tau!
Eu nu sunt dietetician, nutritionist sau medic. Domeniul meu de expertiza este mintea, prin urmare am abordat alimentatia din acest punct de vedere. Dupa ani de zile de ample cercetari ale aspectelor legate de sanatatea mintii, creierului si trupului din punct de vedere stiintific, mi-am dat seama ca nu trebuie sa ai o diploma in nutritie ca sa stii ce ar trebui sa pui in gura. Insusi faptul ca simtim ca nici macar nu mai putem sa alegem singuri ce mancam, fara ajutorul unui „expert,“ arata cat de disfunctional a ajuns sistemul nostru alimentar. Intr-adevar, domeniul nutritiei este vast, iar cercetarile sunt atat de multe incat este imposibil sa prezinti toate aspectele fiecarui rationament intr-o carte de aceste dimensiuni sau de aceasta natura. Din acest motiv, a trebuit sa fiu selectiva si am inclus cat de multe surse originale a fost posibil, pentru a te incuraja si a-ti da posibilitatea sa faci propriile alegeri—a te incuraja pe tine si a-ti da tie posibilitatea sa gandesti si sa mananci in asa fel incat sa fii inteligent in toate domeniile vietii tale.
Dumnezeu ne-a dat posibilitatea de alegere: viata sau moartea, binecuvantarea sau blestemul (Deut. 30:19). Iar prin incredibila putere din mintea noastra sanatoasa ne-a dat si capacitatea de a actiona pe baza acestor alegeri si de a ne transforma lumea (2 Tim. 1:7).
Iar lumea in care traim are disperata nevoie de transformare. Astazi aproape un miliard de oameni sufera de foame si aproape doua miliarde de oameni sunt supraponderali sau obezi.1 Intr-adevar, pentru prima oara in istoria cunoscuta, milioane de oameni din intreaga lume sunt si supraponderali si subnutriti: mor din pricina bolilor cauzate de modul de viata, care pot fi prevenite.2 Exploatarea si risipa resurselor naturale ale pamantului, alaturi de o populatie a globului aflata in crestere dramatica si de niveluri tot mai ridicate ale bolilor cronice, i-au facut pe multi sa se intrebe ce ar trebui sa mancam, cum vor manca oamenii si cum a contribuit actualul nostru sistem de productie a alimentelor la aceste probleme.
In ciuda tuturor progreselor noastre—si sunt multe cu care ne putem mandri—milioane de oameni sunt condamnati sa-si duca zilele in cabinetul medical sau sa moara din cauza foametei; noi, ceilalti, suntem zapaciti de ultimele sfaturi nutritionale, de campaniile de marketing si de alimentele bogate in calorii ale unei industrii alimentare globale. Ce anume ne opreste sa evitam bolile si moartea prematura care pot fi in mare parte prevenite? Cum ne-au dus alegerile noastre pe acest drum distructiv, departe de planul perfect al lui Dumnezeu pentru viata noastra (Ier. 29:11)?
Aceasta situatie tragica ne constrange sa punem sub semnul intrebarii felul in care gandim despre mancare. Ca administratori ai creatiei lui Dumnezeu (Gen. 1–2), nu suntem responsabili doar de propria buna-stare—duh, suflet si trup—ci si de bunastarea intregii lumi: o lume pe care Dumnezeu a iubit-o asa de mult incat a fost gata sa-Si trimita singurul Fiu ca sa o mantuiasca (Ioan 3:16).3
Nu vom putea schimba nimic pana cand nu intelegem deplin ce trebuie schimbat. Exact asa cum fiecare actiune incepe cu un gand, noi, in calitate de copii ai Creatorului acestui frumos univers, trebuie sa intelegem mai intai sistemul alimentar disfunctional cu care avem de-a face (Col. 1:15–20). Trebuie sa facem aceste ganduri roabe ascultarii de Hristos Isus, rugandu-L sa ne indrume mintea si sa ne arate calea pe care trebuie sa mergem inainte (2 Cor. 10:5). Iar cand ne innoim modul de gandire referitor la ce mancam si cum mancam, facem primul pas inspre innoirea sanatatii noastre si a sanatatii minunatei planete a lui Dumnezeu (Rom. 12:2).
Numai dupa ce recunostem care este problema ne putem lasa de ea si o putem invinge.
Alegerea ne apartine.



Cuprins



Multumiri 
Prolog



Partea I: Recunoaste!
1. Hrana adevarata si alimentatia SMINTITA 
2. Necazul cu productia in masa 
3. Bolile alimentatiei SMINTITE 
4. Adevarul smintit despre alimentatia SMINTITA 
5. Marketingul adresat copiilor si alte scandaluri 
6. Cine stapaneste ramura economica? 
7. Elefantul genetic din camera



Partea a II-a: Lasa-te!
8. Mentalitatea si mancarea 
9. Asumarea responsabilitatii 
10. Intalnirea mintilor 
11. Programele toxice si televizorul: dusmanii gemeni ai mintii noastre 
12. Ce te roade? 
13. Acesta e creierul tau pe scanarile cerebrale 
14. Emotii confuze, comportament distructiv 
15. Eu si mediul meu epigenetic 
16. Toata vita si nimic altceva decat vita 
17. Zaharul: fructul oprit? 
18. A manca sau a nu manca gluten: aceasta este intrebarea 
19. Dormi mai mult, apoi pune-te in miscare



Partea a III-a: Invinge!
20. Douasprezece sfaturi pentru a invinge 
21. Un inceput cu douazeci si una de retete 
Concluzie 
Note

 

Spune-ţi opinia

Notă: Codul HTML este citit ca şi text!
    Rău           Bun

Gandeste si mananca inteligent - Caroline Leaf

  • 29.00 RON

  • Fără TVA: 27.62 RON