De ce fac ceea ce nu vreau sa fac?



Oare echilibrul, auto-controlul, disciplina, dietele sau o masura mai mare de credinta pot controla poftele care par sa-mi conduca viata? Cu totii stim ce sunt poftele, indiferent ca este vorba despre mancare, consum de substante, relatii sau obiceiuri. Pofta se defineste ca o dorinta puternica de a avea ceva, de a porunci, de a forta, prin inselaciune. Suntem cu inima impartita intre indulgenta de sine si autocontrol si de multe ori ne traim viata incercand sa ne lasam de ceva la care aparent nu putem renunta.



Libertatea fata de esecul si disfunctionalitatea induse de dependente incepe din locul cunoasterii adevarului referitor la „cine suntem”. Aceasta carte ne conduce in contextul mai profund al razboiului spiritual, dincolo de stratul de suprafata al dependentelor, al strategiilor tipice care presupun „sa faci mai mult” si al metodelor de ajutorare personala care presupun sa „te straduiesti mai tare”. Ea expune minciunile pe care le credem si modul de operare al programarii demonice care ne controleaza sufletele. Cartea ne ofera o privire biblica, in adancime, asupra luptei spirituale care se da in noi si care face ca eliberarea sa fie o parte reala a vindecarii si restaurarii noastre.



Marjorie Cole, fondatoarea Life Recovery, a activat ca invatatoare si consiliera in domeniul consilierii si al vindecarii mai mult de 30 de ani. Ea a absolvit masteratul in consiliere psihologica si dependente chimice. Fiind un invatator excelent al Bibliei si vorbitor in cadrul multor conferinte, ea a calatorit atat pe plan national, cat si international si a ajutat mii de oameni sa aplice principii scripturale in viata lor, conducandu-i la adevar si la adevarata eliberare in Hristos.



Spune-ţi opinia

Notă: Codul HTML este citit ca şi text!
    Rău           Bun

Poftele. De ce fac ceea ce nu vreau sa fac? - Marjorie Cole

  • 20.00 RON

  • Fără TVA: 19.05 RON