Un comentariu care s-a născut din necesitate practică pentru biserica aflată sub comunism și, ulterior, pentru o biserică ce trăia sub condițiile libertății postcomuniste.

Hans Klein este omul faţă de care port o adâncă recunoştinţă şi admiraţie. Erudiţia autorului, împletită cu experienţa pastorală, face ca acest volum să fie atât o lectură pentru minte, cât şi pentru inimă.

-- LECTOR UNIV. DR. IOAN BRIE, RECTOR ITP BUCUREŞTI

Comentariul prof. Hans Klein la Epistolele către corinteni îmbină exegeza tradiţională asupra textului grecesc cu prezentarea strategiei retorice folosite de Pavel pentru a rezolva numeroasele crize ale „bisericii-problemă" de pe istmul Corintului. Autorul propune şi o traducere nouă a celor două epistole, urmată de explicaţii privind contextul literar şi istoric al pericopelor în care este împărţită traducerea.

-- CONF. UNIV. RR. EMANUEl CONŢAC

Experienţa de o viaţă a profesorului Hans Klein, ca dascăl şi ca om al bisericii, este remarcabil pusă în valoare, pentru publicul vorbitor de limba română, în acest amplu comentariu la epistolele 1 şi 2 Corinteni, bine ancorat din punct de vedere exegetic, hermeneutic şi aplicativ.

-- LECTOR UNIV. DR. ROMULUS GANEA

Un comentariu de excepţie, unicat în teologia biblică românească.

-- PR. PROF. UNIV. DR. STELIAN TOFANĂ

Profesorul emerit Hans Klein, recunoscut internaţional pentru profunzimea şi claritatea studiilor sale teologice, încântă publicul român prin acest comentariu.

-- CONF. UNIV. DR. MIHAI HANDARIC

Hans Klein s-a născut la Sibiu, în 1940, într-o familie de saşi. A predat mai multe decenii Vechiul şi Noul Testament la Cluj şi Sibiu. Este membru fondator al Uniunii Bibliştilor din România şi primul ei preşedinte. Interesat să ajute şi să înţeleagă oamenii, a îmbinat de-a lungul unei cariere longevive activitatea academică, vocaţia pedagogică şi misiunea pastorală. La acestea a adăugat, în perioada postcomunistă, implicarea civic-politică în oraşul Sibiu, fiind membru fondator al Forumului Democrat al Germanilor din România. A publicat numeroase articole de specialitate şi comentarii biblice pe Romani, Galateni, Luca sau Predica de pe Munte.

Spune-ţi opinia

Notă: Codul HTML este citit ca şi text!
    Rău           Bun

1 și 2 Corinteni - traducere și comentariu - Hans Klein

  • 90.00 RON

  • Fără TVA: 85.71 RON