Faptul că Dumnezeu ne iubește este incontestabil. Sute de texte biblice ne amintesc acest lucru direct sau indirect. Nu este nicio surpriză că cel mai cunoscut și mai îndrăgit verset din Scriptură vorbește despre iubirea necondiționată și nelimitată care L-a determinat pe Dumnezeu Tatăl să-Și sacrifice unicul Fiu pentru a ne mântui: "Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viața veșnică" (Ioan 3:16).

Da, Dumnezeu ne iubește. Nu ne îndoim că așa stau lucrurile, deoarece dragostea lui Dumnezeu pentru noi este evidentă în fiecare zi. Mântuirea sufletului, viața, sănătatea, familia, slujba, bunăstarea, pacea din inimă și din familie, dar și mii de alte binecuvântări, sunt dovezi ale dragostei Sale. Dar noi Îl iubim pe El? Aceasta este întrebarea de care ne vom ocupa pe parcursul acestei cărți. Dacă răspunsul este afirmativ, cât de mult Îl iubim pe Dumnezeu? Îl iubim cu toată inima, cu tot sufletul, cu tot cugetul și cu toată puterea noastră? Este El totul totului tot pentru noi? Îl prețuim mai mult decât orice? Este El comoara noastră?

Mă rog ca lecturarea acestei cărți să te ajute să (re)descoperi dragostea pentru Dumnezeu, să te (re)îndrăgostești de El și să trăiești tot restul vieții tale iubindu-L pe Domnul Dumnezeul tău cu toată inima ta, cu tot sufletul tău, cu tot cugetul tău și cu toată puterea ta!

Bebe Ciaușu este pastorul Bisericii Baptiste "Harul" din Lugoj și unul dintre cei mai prolifici autori de carte creștină din România. Dintre cărțile care-i poartă semnătura, amintim: Chemare la caracter în vremuri de compromis, Romanța răscumpărării, Domnia lui Cristos în viața credinciosului, Drumul spre casă, Centralitatea lui Cristos (vol I & II), Extraordinara aventură a credinței, Pledoarie pentru iertare, Răspunsuri la cele mai dificile întrebări din și despre Biblie și Voi cânta doar despre Isus (vol I & II), scrisă împreună cu soția sa, Bianca.

Spune-ţi opinia

Notă: Codul HTML este citit ca şi text!
    Rău           Bun

Anatomia iubirii - Bebe Ciausu

  • Autor: Bebe Ciausu
  • Categorii: Viaţă creştină 
  • Cod produs: C2402
  • Lungime: 20.00cm
  • Lăţime: 14.00cm
  • Nr. pagini: 218.00
  • Disponibilitate: În stoc
  • 25.00 RON

  • Fără TVA: 23.81 RON