Biblia Noua Traducere Românească (N.T.R)
Ediţia III-a revizuită

Traducere, The International Bible Society, în prezent Biblica, în colaborare cu Universitatea Emanuel din Oradea

După o perioadă de aproape un secol în care Biblia Cornilescu a dominat mediul  neoprotestant, s-a resimţit nevoia de a avea la dispoziţie o traducere nouă  prezentată într-un limbaj actual, mai ales în rândul generaţiei tinere. Pe de altă parte,  schimbările care au survenit în limba română, precum şi noile descoperiri arheologice, au aruncat o  lumină nouă asupra multor cuvinte sau expresii biblice arătându-ne, de asemenea, că se impune o nouă traducere a Bibliei în limba română.

Ediţia de faţă, NTR 2019, oferă cititorului român o traducere adaptată cerinţelor generaţiei secolului XXI, un text potrivit pentru uzul liturgic şi personal.
Detalii amănunţite  despre NTR se regăsesc în primele pagini ale Bibliei prefaţată  de Comitetul Editorial.  

Coperţi din piele ecologică  foarte bine cusute, are index, cu  fermoar,  culori albastru – orange, foarte atrăgătoare.
Cartea este foarte bine lucrată, foile sunt fine, uşor gălbui.
Înscrisurile de pe copertă sunt realizate remarcabil.
File subţiri, uşor gălbui, cu scrisul pe două coloane, foarte lizibil.
Margini argintate

Spune-ţi opinia

Notă: Codul HTML este citit ca şi text!
    Rău           Bun

Biblia NTR SBIR maro

  • 100.00 RON

  • Fără TVA: 95.24 RON