Andrew Murray a spus: „Copilul lui Dumnezeu poate înfrânge orice prin rugăciune. Atunci, este de mirare că Satan va face tot posibilul ca să-i smulgă această armă creştinului sau că îl va împiedica să o folosească?” Dacă diavolul face tot ce-i stă în puteri „ca să smulgă această armă creştinului sau ca să-l împiedice să o folosească”, atunci eu (autorul) doresc şi vreau să fac tot ce-mi stă în puteri pentru a readuce această armă puternică în mâinile bisericii şi voi face tot ce-mi stă în puteri ca să vă provoc să o folosiţi în atacuri puternice şi biruitoare împotriva diavolului şi împotriva forţelor sale. 

Este adevărat că avem în mâinile noastre o luptă îngrozitoare, că „noi nu avem de luptat împotriva cărnii şi sângelui, ci împotriva căpeteniilor, împotriva domniilor, împotriva stăpânitorilor întunericului acestui veac, împotriva duhurilor răutăţii care sunt în locurile cereşti” (Efeseni 6:12), dar putem câştiga această luptă prin rugăciune; fiindcă rugăciunea îl aduce pe Dumnezeu pe câmpul de luptă, iar diavolul nu constituie un adversar pentru El. 

Spun iarăşi ca noi putem câştiga această luptă, indiferent de cât de înspăimântătoare este, indiferent de cât de puternici şi cât de vicleni sunt duşmanii noştri, o putem câştiga prin rugăciune şi prin niciun alt fel decât acesta! Oamenii vin mereu cu descoperiri ale unor metode noi de a-l înfrânge pe Satan prin cine-ştie-ce tactică vicleană pe care au născocit-o ei, de exemplu, prin evanghelie socială sau alte metode umane inventate. Însă nu există nicio metodă nouă care să poată câştiga; vechea metodă, cea a Bibliei, metoda rugăciunii specifice, hotărâte şi stăruitoare prin Duhul Sfânt va câştiga de fiecare dată.

Spune-ţi opinia

Notă: Codul HTML este citit ca şi text!
    Rău           Bun

Puterea rugaciunii si rugaciunea cu putere - R. A. Torrey

  • 20.00 RON

  • Fără TVA: 19.05 RON