Poezia pastorului Teofil Petre este poezia unui Eclesiast modern, la vârsta ultimei înțelepciuni, care privește melancolic viața, cu verdictul solomonic al zădărniciei, dar și cu viziunea tonică a credinței creștine în înviere.
Sub obsesia trecerii timpului și a împlinirilor sau neîmplinirilor, poetul scrie, cântă, bocește, descântă, dar mai ales se roagă și gândește cu glas tare: aici o mirare, aici o întrebare. Nu doar atmosfera filosofică, sapiențială a acestor versuri are suflu poetic, ci și construcția lor, care variază între versul liber și versul clasic, muzical.

-- Florin Lăiu