Prezentare Parcurgerea epistolelor soborniceşti ale apostolului Patru ne obligă uneori să ne frământăm cu frânturi de text în care aturoul alunecă în spaţiile de taină ale veşniciei sau ale tărâmului duhurilor. De aceea Petru deschide doar fereastra spre aceste spaţii, stârnindu-ne curiozitatea, dar fără să răspundă pe faţă tuturor întrebărilor noastre, pericolul alunecării în interpretări fanteziste este mare. Nevoia de ordine şi de coerenţă a raţiunii ne fură, aruncându-ne în încercarea de a zidi sisteme şi de a elucida ceea ce nu se lasă explicat. Aflaţi în asemenea porţiuni de text, să nu uitam că textul este cel care trebiue să guverneze întotdeauna afirmaţiile noastre. Iar atunci când, în pofida efortului exegetic, înţelesul continuă să rămână obscur, este important să lămurim contextul la întregul canon. Eforturile studierii acestei epistole vor fi răsplătite din plin, deoarece Petru desfăşoară înaintea nostră adevăruri adânci ale planului lui Dumnezeu: conceptul alegerii, al mântuirii, al suferinţei, al preoţiei, conceptul luptei spirituale şi al păzirii noastre în mijlocul ei, conceptul mântuitrii prezente prin botez, al supunerii, al slujirii etc. Uneori, zăbovirea pe un termen sau pe o porţiune de verset este lungă şi anevoioasă, dar, în acelaşi timp, răsplătitoare, pentru că bucuria întâlnirii cu Dumnezeul revelat în text nu poate fi asemănată cu nimic altceva. Astfel, ajungerea la cuvintele curate ale lui Dumnezeu, la înţelegerea tainelor planului Său în Hristos, merită efortul.
Cuprins Programa de studiu pe 1 & 2 Petru Prefaţă 1 Petru O privire de ansamblu asupra cărţii 1 Petru 1 Petru 1:1-2 Alegerea prin sfinţire 1 Petru 1:3-9 Mântuirea ca sfârşit al credinţei 1 Petru 1:10-2:3 Suferinţa ca parte a sfinţirii 1 Petru 2:4-10 Doctrina preoţiei 1 Petru 2:11-25 Modelul preoţiei 1 Petru 3:1-6 Doctrina supunerii – preoţia soţiei 1 Petru 3:7 Doctrina supunerii – preoţia bărbatului 1 Petru 3:8-12 Doctrina supunerii – preoţia Bisericii 1 Petru 3:13-22 Doctrina mântuirii prezente prin botez 1 Petru 4:1-19 Doctrina judecăţii 1 Petru 5:1-14 Doctrina slujirii Povestea Hristosului lui Dumnezeu
2 Petru Introducere O privire de ansamblu asupra cărţii 2 Petru 2 Petru 1:1-11 Credincioşia lui Dumnezeu şi credincioşia noastră 2 Petru 1:12-21 Temelia credinţei trebuie să fie Sfintele Scripturi 2 Petru 2:1-22 Atenţie, în norod s-au ridicat proroci mincinoşi! 2 Petru 3:1-18 Ziua Domnului va veni ca un hoţ, deci nu vă lăsaţi târâţi în rătăcire Păcatul cu voia BIBLIOGRAFIE