Redirecționează 3.5% din impozitul tău către RVE

Eroi fără pelerină - Vittoria Iacovella

Eroi fără pelerină - Vittoria Iacovella

  • Producători:Autor
  • Cod produs: 2531
  • Disponibilitate: În Stoc
  • 35,00 RON

  • Fără TVA: 33,33 RON


O carte cu poveşti adevărate şi emoţionante, care ne poartă în lumea largă şi ne învaţă lecţii importante despre şlefuirea caracterului prin greutăţi şi provocări majore.

Există eroi fără pelerină?
Cu siguranță! Cartea aceasta vă prezintă zece istorii adevărate care dovedesc fără tăgadă că eroii adevărați sunt mai puternici și mai vrednici de admirație decât orice supererou animat sau de bandă desenată. Iar asta cu atât mai mult cu cât e vorba de niște copii și adolescenți care au avut curaj să viseze, să acționeze, să depășească prejudecățile și să-și învingă propriile limite sau pe cele impuse de alții.

Eroi fără pelerină este o carte pentru copii, dar și pentru adulți. Cititorii vor întâlni în paginile ei eroi din locuri și culturi diferite, ale căror vieți îi vor face să râdă, să verse lacrimi, să viseze la o lume mai bună și să descopere puterea nebănuită din inima ființei umane.

* * *

Eroi fără pelerină aduce pe scenă, sub ochii cititorilor, exact ceea ce promite în titlu: eroi, însă dintr-aceia care nu doar că nu au mantie sau pelerină, dar nici nu zboară, nu trec prin ziduri, nu răpun inamici fioroși și, în definitiv, fac față provocărilor vieții fără să aibă vreo superputere, așa cum au supereroii imaginari din filme sau din revistele de bandă desenată.
Vittoria Iacovella, autoarea cărții, a adunat în această micuță galerie de eroi exact zece nume, dintre care aș spune că doar puține sunt cunoscute publicului larg. Un lucru care îi leagă ca un fir nevăzut pe toți eroii cărții este faptul că, la data la care și-au început lupta cu circumstanțele dificile ale vieții, erau copii, erau la vârsta la care mulți alții asemenea lor se bucură încă de liniștea și de lipsa de griji care însoțesc adeseori o copilărie obișnuită.
Mi-a plăcut un gând din prefața cărții: „În cartea aceasta, eroul are o flacără lăuntrică, o lumină, o pasiune, o curiozitate care îl face liber să devină mai bun, să-și depășească propriile limite, să nu se dea bătut: să spargă acele tipare, «să rupă acele cutii» prin care societatea, circumstanțele și ignoranța te separă de ceilalți.” Altfel spus, Eroi fără pelerină este o carte-medicament, care poate vindeca cititorul de anumite prejudecăți, ajutându-l să-l privească pe cel de lângă el cu mai multă încredere, cu deschidere și îngăduință, acesta fiind un pas necesar către o lume mai bună.
Veți întâlni în paginile cărții copii din colțuri diferite ale lumii – Afganistan, Mexic, Siria, Statele Unite, Franța, Olanda și așa mai departe –, copii care au avut de luptat cu boala, cu războiul, cu rasismul, cu nepăsarea adulților, cu abandonul, cu răutatea și care au reușit să treacă peste acestea și să-și lase amprenta asupra celor din jur, iar, în cazul unora dintre ei, asupra societății și a întregii lumi.
Eroi fără pelerină captivează cititorii prin istorii adevărate, prin întâmplări emoționante, dar și printr-o grafică specială, prin ilustrațiile complexe ce poartă semnătura lui Lorenzo Santinelli, ilustrații care completează subtil mesajul cărții. Eroi fără pelerină este o carte care nu trebuie doar citită și uitată în bibliotecă, ci recitită ori de câte ori ne simțim copleșiți de circumstanțe potrivnice. La urma urmei, puțină inspirație nu ne strică și, în definitiv, oricine poate fi, la rândul lui, un erou fără pelerină.

-- Florin Bică

Spune-ţi opinia

Notă: Codul HTML este citit ca şi text!
    Rău           Bun
Captcha