Suntem confiscați de „actualitate”! Adică de „știri”, „analize” politice, informații de ultimă oră, confruntări de partid și reportaje de front din peisajul instituțional al momentului. Toate „fierbinți” și trecătoare. Cartea de față încearcă să iasă din strânsoarea acestor actualități evanescente (inactuale în fond, de vreme ce se uită în câteva zile), pentru a sonda teritoriul unor aparente „inactualități”: cele despre care nu prea vorbim, în ciuda relevanței lor universale și a impactului lor constant asupra vieților noastre. „Inactualități” care ne macină subliminal, care constituie, de fapt, substanța inevitabilă a căutărilor, spaimelor și nedumeririlor noastre. Nu promit că, la capătul lecturii, cititorul va fi „edificat” asupra problemelor de care m-am ocupat: rostul și istoria inimii, neliniștile și promisiunile bătrâneții, meteahna prostiei, sensul răului. Dar va regăsi, poate, un repertoriu de întrebări acute, cu a căror țesătură nu mai apucă, „ocupat” cum este (cum suntem toți), să se confrunte. Îmi fac iluzia că paginile acestea vor avea măcar efectul unor scurte promenade igienice, în afara hărțuielii cotidiene.

Fragment din carte:

"Resimtim, adesea, sentimentele drept ceea ce e mai adanc in noi. Iubirea, afectiunea, bucuria sunt lucruri care se traiesc si se exprima, in primul rand, in spatiul intim al inimii. Inima apare, in acest context, ca un adevarat „concentrat" al persoanei: „a vorbi din inima" inseamna „a vorbi din rarunchii fiintei". Ceea ce suntem in mod esential este ceea ce inima noastra ne face sa fim. Cu alte cuvinte, inima e expresia suprema a identitatii noastre, e ceea ce e mai adanc si mai specific in noi. Ideea aceasta a aparut de foarte multa vreme in spatiul occidental si, ca reper originar al acestei acceptiuni a inimii, e dat Sfantul Augustin. Cel din Confesiuni. Suntem in secolele IV si V. Cine vorbeste in confesiunile lui Augustin si, in general, intr-o marturisire? Vorbeste fiinta cea mai intima a marturisitorului, adica inima: „Cor meum ubi ego sum quicumque sum". Inima, partea cea mai dinlauntru, locul in care sunt ceea ce sunt. Asa cum inima, ca sediu al pasiunilor, se asocia, colateral, cu tema sentimentalismelor, inima ca sediu al persoanei declanseaza tema interioritatii si a subiectivitatii. Ideea e ca, pe masura ce mergi mai spre adancul tau, mai spre interior, dai peste ceva care ti-e cu adevarat „propriu", dai peste eul tau unic, de obicei ascuns sau nemanifest. Asa se naste, pornind de la „interioritate" si „subiectivitate", tema eului, respectiv tema rupturii intre „eu" si tot ce nu e eu. Cand ajungi la limita interioritatii tale, ajungi intr-un spatiu unde esti singur, singur cu tine insuti. Si tot ce nu e legat direct de tine insuti, tot ce este in afara eului tau iti este mai mult sau mai putin strain. Suntem, prin aceasta experienta, la obarsia rupturii intre subiect si obiect, care este una dintre obsesiile caracteristice ale gandirii omenesti, mai ales in Europa. Tot ce nu e legat de fiinta mea intima imi apare ca ceva distinct, „indepartat". Subiectivitatea mea, eul meu, ma separa de lume, creeaza o tensiune, un „divort", intre mine si exterioritatea mea. Pentru ca s-a localizat in inima un spatiu al interioritatii absolute, s-a putut, dintr-odata, opune acesteia o exterioritate absoluta: lumea din afara. "

-- Andrei Pleșu

ANDREI PLEȘU s-a născut în 1948 la Bucureşti. A absolvit Facultatea de Arte Plastice, Secţia de istoria şi teoria artei. A obţinut doctoratul în istoria artei la Universitatea din Bucureşti, cu teza Sentimentul naturii în cultura europeană. Lector universitar (1980–1982) la Academia de Arte Plastice, Bucureşti (cursuri de istorie şi critică a artei moderne româneşti). Profesor universitar de filozofie a religiilor, Facultatea de Filozofie, Universitatea din Bucureşti (1991–1997). Este fondator şi director al săptămânalului de cultură Dilema (ulterior Dilema veche), fondator şi preşedinte al Fundaţiei Noua Europă şi rector al Colegiului Noua Europă (1994), membru al World Academy of Art and Science şi al Académie Internationale de Philosophie de l’Art, dr. phil. honoris causa al Universităţii Albert Ludwig din Freiburg im Breisgau şi al Universităţii Humboldt din Berlin, Commandeur des Arts et des Lettres, Grand Officier de la Légion d’Honneur.