Problema de a sti cu exactitate care este continutul si sensul credintei crestine este înconjurata astazi de ceata unei asemenea incertitudini cum nu s-a mai întâlnit niciodata în istorie. Cine a urmarit îndeaproape miscarea teologica a ultimului deceniu si nu face parte din grupul acelor oameni fara minte, care sunt gata sa considere, oricând si fara sa cerceteze, ca ceea ce este nou este automat si mai bun, si-ar putea aminti povestea lui „Hans cel norocos”. Acesta, din comoditate, a schimbat bulgarele de aur, care-i parea prea greu si obositor, rând pe rând, cu un cal, cu o vaca, cu o gâsca, cu o piatra de ascutit, pe care, în cele din urma, a aruncat-o în apa, fara sa mai piarda astfel prea mult.

   Dimpotriva, prin ultimul schimb, el credea ca si-a câstigat darul cel mai de pret: libertatea deplina. Cât timp a durat starea sa euforica si cât de amara a fost trezirea sa din istoria închipuitei eliberari, toate acestea, istorioara le lasa, dupa cum se stie, pe seama fanteziei cititorului. În mintea crestinului îngrijorat de astazi, nu rareori se nasc întrebari ca acestea: n-a intrat oare si teologia noastra din ultimii ani pe un drum asemanator? N-a alunecat ea oare spre o interpretare în scara descendenta a exigentei credintei, care parea prea apasatoare, renuntând mereu putin câte putin la câte ceva si având convingerea ca nu se pierde nimic din ceea ce este esential, si totusi, de fiecare data atât de mult, încât sa se poata face imediat pasul urmator? Iar „sarmanului Hans”, crestinului, care, încrezator, s-a lasat dus din schimb, în schimb, din interpretare în interpretare, nu-i va ramâne, pâna la urma, în mâna, în locul bulgarelui de aur pe care-l avusese la început, decât o piatra de ascutit, pe care sa o poata arunca cu sufletul împacat?

   Desigur, asemenea întrebari sunt nedrepte, daca sunt puse la un mod prea general. De fapt, nu se poate afirma acum cu onestitate ca „teologia moderna”, în ansamblul ei, a urmat un asemenea drum. Dar nici nu putem nega existenta unei opinii destul de larg raspândite, care întretine o astfel de orientare, si care, în realitate, duce la schimbarea aurului cu piatra de ascutit. Bineînteles, o astfel de orientare nu poate fi combatuta doar strângând cu încapatânare în mâna metalul pretios al formulelor rigide din trecut, care, în cele din urma, ramâne doar un bulgare de metal, o povara, în loc sa ne câstigam, cu pretul lui, posibilitatea unei adevarate libertati. Tocmai în aceasta consta obiectivul cartii de fata: ea îsi propune sa ajute la o întelegere noua a credintei, ca cea care face posibila o existenta umana autentica în lumea de azi, explicând-o, dar fara a o transforma într-o vorbarie care cu greu reuseste sa acopere un mare gol spiritual.

   Cartea a aparut ca urmare a prelegerilor pe care le-am tinut în semestrul de vara al anului 1967 la Universitatea din Tübingen pentru auditorii de la toate facultatile. Experienta pe care Karl Adam a facut-o în mod magistral, cu o jumatate de secol în urma, la aceeasi Universitate, cu cartea Wesen des Katholizismus (Esenta catolicismului), trebuia sa fie încercata din nou, în acelasi mod, dar tinând cont de conditiile schimbate ale generatiei noastre. Din punct de vedere lingvistic, textul a fost prelucrat, respectându-se cerintele unei publicatii. Cu toate acestea, nu am schimbat nici structura si nici continutul, limitându-ma sa adaug documentatii stiintifice numai în masura în care era necesar pentru a face referinta la instrumentele de care m-am folosit în mod direct la pregatirea prelegerilor.

   Dedicând cartea auditorilor din diferitele etape ale activitatii mele academice, doresc sa-mi exprim recunostinta pentru întrebarile pe care mi le-au pus si pentru reflectiile facute împreuna, care, cu siguranta, fac parte dintre premisele din care s-a nascut aceasta lucrare. Doresc apoi sa-i multumesc în special celui ce s-a îngrijit de aceasta editie, dr. Heinrich Wild, fara îndemnurile caruia, pe cât de îngaduitoare, pe atât de ferme, n-as fi avut curajul sa iau hotarârea de a înfrunta riscul pe care îl presupune o asemenea lucrare. În sfârsit, multumesc tuturor colaboratorilor ce s-au ostenit în diferite moduri pentru aparitia acestei lucrari.

-- J. Ratzinger