Cartea aceasta va prezenta tema imaginii și cuvântului în perioada postmodernă ce a survenit în urma marilor progrese și descoperiri ale științei și tehnologiei, precum și a schimbărilor majore în ce privește preocuparea intelectuală a omului și a concepțiilor religioase. Atunci când Domnul Isus Cristos s-a înălțat la cer, El nu a luat cu Sine Biserica. Apostolii și ceilalți ucenici au rămas pe pământ pentru a duce Evanghelia până la marginile pământului și pentru a fi sarea și lumina lumii (Matei 5:13-14). Astfel, Biserica este parte din lume, existând atât în dimensiunea istorică cât și în cea eschatologică. Distincția Bisericii de lume constă în natura valorilor și principiilor pe care cele două le au, precum și din perspectiva veșniciei. Lumea are principiile și cultura ei. Cultura din punct de vedere antropologic și istoric a fost definită foarte bine de către A.L. Kroeber și C. Kluchohn. Aceștia au spus: “Cultura constă din modele, tipare dobândite și transmise prin simboluri, păstrând realizările fiecărui grup în parte. Fundamentul de bază al culturii constă din ideile, conceptele și valorile tradiționale care sunt comun acceptate. Așadar, cultura ca sistem poate fi considerat un produs al acțiunilor umane.”

O altă definiție mult mai simplistă dar foarte răspândită afirmă: „cultura reprezintă nimic mai mult decât un set de valori care sunt împărtășite de o submulțime a unei populații”. Înseamnă că există mai multe culturi, dar care au valabilitate având în vedere noua poziție a oamenilor față de adevăr și limbaj.

Lumea și cultura dintotdeauna au încercat să penetreze comunitatea celor răscumpărați. Nu tot ceea ce conține sau proclamă cultura este rău sau neetic. Dar esența tuturor gândurilor și conceptelor pe care le însumează cultura unei mase de oameni nu pornește de la premisa de a avea vreun fundament în Scriptură. Veacul prezent al bisericii nu este unic prin prisma atacului neîncetat al valorilor și chipului acestei lumi împotriva Bisericii. Această presiune și posibila contaminare a Bisericii de către cultură și lume a fost întotdeauna existentă. Cultura nu este neutră, Biserica trebuind să se păstreze încă de la început credința care a fost dată sfinților o dată pentru totdeauna nealterată de lume și ideile culturii care se opun principiilor biblice.

Așa cum cultura nu poate să fie neutră, tot așa nici tehnologiile vizuale nu pot fi neutre. Peste tot în lume invențiile au fost de-a lungul istoriei mijloace prin care s-au realizat multe lucruri bune, dar și lucruri rele. Ambivalența tehnologiilor vizuale este un fapt recunoscut de toată lumea. Când Johann Gutenberg a inventat tiparul cu litere mobile s-a deschis practic o nouă lume rezultând emancipare, deschidere, libertate și democrație. Oamenii puteau să comunice, să dezbată idei, oamenii de rând având ocazia mai mult ca oricând să citească, cerceteze și să cunoască. Așa a ajuns Biblia în mâinile oamenilor. În acest mod, Scriptura a avut acces „în zona de interdicție” după ce secole la rând a fost ascunsă de ochii oamenilor. Reforma Protestantă, Iluminismul au fost rezultatele imediate care au cunoscut așa mare impact datorită tiparului.

Prin noua invenție au fost popularizate și larg răspândite întoarcerea la Scriptură, respectiv programul raționalist și romantist. Puțin mai târziu Friedrich Schleiermacher, părintele teologiei liberale, prezenta un Cristos ce trebuie văzut ca un ideal vrednic de urmat datorită conștienței absolute de Dumnezeu. Prin sentimentul dependenței de Dumnezeu, Cristos a realizat totul, El devenind un ideal pentru toți oamenii care trebuie urmat. Schleiermacher spunea: “Dacă spontaneitatea unei vieți noi este specifică lui Isus Cristos, ea provenind doar de la El, atunci fiindcă a fost o individualitate istorică, Isus Cristos trebuie văzut ca un ideal (urlbidlich) . Idealul trebuie să fi devenit complet în individualitatea sa istorică, ceea ce înseamnă că fiecare moment istoric al experienței sale presupune și va conduce la acest ideal.”

Teologia liberală a redefinit toate doctrinele importante ale creștinismului tradițional susținut de progresul în știință și mijloacele de comunicare. Aproape toate „binecuvântările” și „blestemele” pentru societate au avut impact prin mijloacele de comunicare comune. Azi televizorul, computerul, filmele servesc deopotrivă unor lucruri bune și rele, deși balanță înclină mai mult spre lucrurile rele care dăunează enorm generației actuale și mai ales celor ce vor urma. Prin apariția imaginilor vizuale, cuvintele și-au pierdut parcă puterea și valoarea. Pe fondul acestor tendințe sociale și personale, Biserica începe să se asemene „chipului veacului acestuia” (Romani 12:2), neglijând închinarea și predicarea biblică centrată în Cuvânt și accentul pe educație, cuvinte, dezvoltarea intelectuală a tinerilor din biserică și profunzimea.

Am ales tocmai din aceste cauze tema imaginii și cuvântului în postmodernism. Societatea mai mult ca oricând abandonează cuvintele și educația calitativă.

Capitolul întâi al lucrării se va concentra pe un studiu istoric asupra importanței cuvintelor Scripturii și a alfabetizării în viața poporului Israel, a bisericii primare și a reformatorilor. Dumnezeu S-a revelat la Sinai prin cuvânt, iar în perioada Noului Testament tot prin Cuvânt. Israelul a fost un popor al cărții încă de la început, imaginile chipurilor cioplite și reprezentări păgâne ale lui Dumnezeu neavând ce să caute în popor. Biserica a fost zidită pe temelia apostolilor, piatra din capul unghiului fiind Isus Cristos, Logosul divin. De la zidirea ei ca organism divino-uman, Biserica a pus accent pe Cuvânt. Marii reformatori au instituit Reforma ce reamintea și reaplica primatul autorității Scripturii în viața de credință. Primul capitol va avea în vedere imaginea și Cuvântul de-a lungul istoriei în societatea evreiască, Biserica primară până la Reforma Protestantă.

Capitolul al doilea va continua de la Reforma Protestantă până în secolul al XX-lea, vorbind despre perioada modernistă. În timpul acestei perioade au existat numeroase evenimente importante în progresul științei. Noile curente filozofice și teologice la rândul lor au schimbat mult societatea pregătind de altfel terenul pentru apariția postmodernismului. În capitol se va discuta și despre bazele postmodernismului, educația și starea spirituală a Bisericii și oamenilor în ansamblu.

Capitolul al treilea va fi dedicat unei analize practice a imaginii și Cuvântului în timpul de închinare a bisericii și în viața de zi cu zi a credinciosului născut din nou. Între acestea va fi rezervat special un subcapitol pentru o scurtă analiză a abuzurilor ce se fac în postmodernism față de Cuvântul scris. Aceste abuzuri încadrează Cuvântul nu doar în revelația specială a Sfintelor Scripturi, ci și în alte dimensiuni asemenea altor curente teologice ale protestantismului modern din secolul al XX-lea. Organizația parabisericească Christ Embassy condusă de Chris Oyakhilome reprezintă subiectul de analiză a acestui subcapitol.

Conținutul cărții nu prezintă tot ce s-ar putea scrie pe acest subiect. Mai degrabă ea compilează informațiile de bază care se învârt în jurul temei. De asemenea, nici nu încearcă să creeze o impresie negativă față de tehnologiile vizuale. Ele deja sunt un „dat” indispensabil pentru societatea de azi. Ieșirea ce presupune

evadarea totală din ele este imposibilă, soluția de acest gen nefiind deloc bună. Prin televizor, radio, computer, oamenii au acces la informații, comunică, relaționează, cumpără, etc. Lucrarea încearcă să ofere în primul rând o înțelegere a vremurilor actuale și a direcților greșite pentru a le părăsi și evita, prezentând un echilibru aplicativ ce are în vedere sferele cele mai importante: închinarea Bisericii și viața privată a fiecărui copil al lui

Dumnezeu în parte.

CUPRINSUL CĂRȚII

INTRODUCERE

1. IMAGINEA ȘI CUVÂNTUL DE-A LUNGUL ISTORIEI

1.1. Revelația de la Sinai și cultura evreilor

1.2. Formarea creștinismului și importanța cuvântului scris

1.3. Biserica după persecuție și Reforma protestantă

2. MODERNISMUL ȘI POSTMODERNISMUL

2.1. Modernismul și valoarea rațiunii

2.2. Modernismul și industria vizuală

2.3. Cultura și educația în postmodernism

3. IMPLICAȚII ALE IMAGINII ȘI CUVÂNTULUI ÎN VIAȚA BISERICII

3.1. Imagine și cuvânt în închinarea bisericii

3.2. Abuzuri ale cuvântului în postmodernism

3.3. Imagine și cuvânt în viața personală a credinciosului

CONCLUZII

BIBLIOGRAFIA