Cartea „Un loc al minunilor” este inspirata dintr-o pagina a istoriei, si anume primavara anului 1888, cand Marele Viscol Alb a lovit coasta de Est a Statelor Unite si Canadei.
Citind povestirea veti face cunostinta cu Amy, o tanara credincioasa, care alaturi de fratele ei, Daniel, trece prin momente dificile, insa mana protectoare a Domnului ei Isi arata credinciosia de fiecare data.
Folosindu-se de oameni cu inima deschisa, Dumnezeu infaptuieste minuni in vietile copiilor Sai, chiar si atunci cand Marele Viscol Alb le stai impotriva.

Fragment din carte:

– Crezi ca va veni astazi?
Amy tresari la auzul vocii care rasuna spargand tacerea.
– Nu stiu, raspunse ea purtand pe chip o urma de ingrijorare si privindu-si fratiorul, care aparuse in spatele ei pe neasteptate. Esti mic si curios, murmura ea, mangaindu-l pe frunte.
Pe chipul copilului aparu un zambet strengaresc.
– Pot sa privesc si eu pe geam?
– Desigur, veni raspunsul si fara sa mai astepte alte rugaminti, Amy il ajuta sa se aseze pe un loc confortabil – pervazul ferestrei.
Patru ochi tristi scrutau zarea, incercand sa desluseasca silueta vreunui calaret, dar totul parea pustiu.
Doar copacii se clatinau sub bataia vantului de primavara.
– Vremea pare sa se inrautateasca, glasui Amy, studiind cerul plumburiu.
– Priveste, raspunse copilul aratand spre norii ce alergau intr-o goana nebuna, va veni iarasi zapada.
Amy zambi amintindu-si cat de mult iubea Daniel sa se joace in zapada. Fusese o iarna grea peste locuitorii orasului Massachusetts, ce inca parea ca zaboveste. Desi erau in luna martie, aceasta nu parea cu nimic mai diferita decat luna decembrie.
Pasii mamei se auzira tot mai aproape de camera in care cei doi vorbeau.
– Sa mergem, sopti Amy dandu-l repede jos.
Doamna Anderson se apropia de camera copiilor cand deodata usa se deschise si in prag aparura chipurile celor doi. Mirata, le privi fetele zambitoare.
– Ti-am auzit pasii, zise Daniel incercand sa-i fure un zambet, dar chipul mamei ramase neschimbat, ca o stana de piatra.
Durerea care se citea pe chipul ei invalui privirea copiilor in tristete. Facu un semn cu mana spre masa care era pregatita. Copii intelesera mesajul si pornira tacuti spre camera care servea drept bucatarie.
Se asezara cu totii la masa saracacioasa si incepura sa manance cu pofta. Chiar daca nu era o masa imbelsugata cum aveau altii, cei doi copii isi privira mama multumitori.
Ciorba de linte puse pe fuga foamea care se cuibarise in trupurile lor slabe.
– Caroline nu vine la masa? intreba copilul uitandu-se curios la mama lui.
Femeia nu raspunse nimic, ci continua sa manance de parca nu ar fi auzit intrebarea.
Amy il privi cu subinteles, facandu-i semn sa taca, insa copilul era confuz, neintelegand nici de aceasta data motivul pentru care era oprit din conversatie.
– Vreau ca toata curtea sa fie curatata de zapada. Vocea mamei rasuna pe neasteptate, facand-o pe Amy sa tresara. Iar tu, spuse ea intorcandu-si privirile spre copilul de sapte ani, rezerva de lemne va trebui completata pana la lasarea intunericului, se pare ca iarna nu va pleca degraba.
Daniel se uita la sora lui nemultumit, si de data asta vazu diferenta facuta de mama lor, Amy trebuia doar sa curete zapada, pe cand el… starea i se schimba deodata. Gandul ca va trebui sa aduca lemne din padurea invecinata i se parea o aventura buna.
Amy incerca sa continue conversatia, dar atitudinea mamei reveni aceeasi ca si la inceput. Tristetea o coplesi pe negandite… De cand tatal ei a murit in urma accidentului din padure, atitudinea mamei devenise insuportabila. Lovita de depresie, ea isi pierdea deseori calmul si lasandu-se cuprinsa de crize de furie lovea copii fara mila pentru orice greseala facuta, oricat de neinsemnata ar fi fost. Cat despre credinta in Dumnezeu, care odinioara fusese inflorita ca un trandafir in gradina inimii ei, acum era inchisa in cufarul necredintei facand loc maracinilor deznadejdii si spinilor acuzatiilor care distrusera tot ce era frumos si lasand in urma lor ura impotriva lui Dumnezeu care ingaduise sa se intample nenorocirea.
Tacerea din camera devenea tot mai apasatoare; simtind lucrul acesta, Amy se ridica de la masa si porni spre camera ei tulburata peste masura.
In urma ei isi auzi fratele incepand o discutie cu sora mai mare care tocmai intrase in casa. Zabovi nehotarata in fata usii, ceva ii spunea sa se intoarca, doar nu-si vazuse sora de cateva zile, dar biruita de oboseala pasi in camera inchizand usa cu grija.
– Doar cateva minute de odihna, murmura ea pentru sine, apoi ma voi duce la curatat zapada.
Camera friguroasa si deranjata de zgomotul vantului ii aduse aminte ca acoperisul era spart… il privi cu amaraciune. Inca din toamna incercase sa-l repare, dar avuse doar esecuri.
– Lipseste o mana de barbat, sopti ea privind spre gaura din acoperis, dar nimeni nu-i auzi vorbele.
Se aseza pe pat incercand sa adoarma, dar gandurile nu-i dadeau pace; veneau intr-o goana nebuna si incepeau sa o infasoare incet, precum o caracatita care incearca sa isi omoare prada.