Un mesaj din 1 Corinteni 7:29 „Vremea s-a scurtat.”

Fragment sugestiv

Fraților, timpul este prea scurt ca să facem dintr-o dorință pentru o relație de prietenie o scuză pentru o conversație seacă. Nu este nevoie să vă folosiți prea mult imaginația ca să vă puteți închipui doi bărbați care cred amândoi în Domnul Isus Hristos, care sunt „chemați să fie sfinți”, considerați credincioși și care se întâlnesc într-un loc și se salută ca prieteni. Cu siguranță, vor avea un subiect rafinat de discuție. Tot cerul este plin de slava lui Dumnezeu, iar pământul este plin de bogățiile Sale. Este o paletă destul de largă pentru conversații, gânduri și discuții benefice. Ascultați puțin. Unul dintre ei observă că vremea este foarte rece.
–Da, spune celălalt, gerul este încă foarte aprig.
Și acolo rămân; ei nu mai au nimic altceva de spus până când, la un moment dat, unul dintre ei remarcă:
 –Va fi destul de alunecoasă strada în seara aceasta.
La care celălalt îi răspunde:
–Presupun că vor cădea mulți cai.
Sunt aceștia bărbații despre care Petru mărturisește că sunt răscumpărați cu sângele prețios al lui Hristos din conversațiile lor deșarte primite prin tradiție de la părinții lor? Sunt aceștia bărbații care au fost făcuți părtași Duhului Sfânt? Le șade bine moștenitorilor cerului cu această frivolitate? Totuși, adeseori, în felul acesta se irosește timp prețios și este abuzată capacitatea de vorbire.

Și voi, creștinilor, iată cum proiectele voastre iluzorii mărețe se risipesc! Unii dintre voi ați fi făcut până acum multe lucruri folositoare, dacă nu ați fi visat să faceți așa de multe lucruri impresionante. Oh, ce planuri minunate de evanghelizare a Londrei, de a converti pentru Hristos întregul continent al Europei, trec prin minte sau se evaporă într-un discurs și nu se face nimic! Noi suntem ca unul dintre țarii Rusiei din vechime, care întotdeauna voia să facă al doilea pas înainte de a-l face pe primul. Mereu facem planuri minunate care se dovedesc a fi prea minunate ca să poată fi duse vreodată la îndeplinire. Așa că visăm la ceea ce ar trebui și ar fi de dorit să se întâmple; la ceea ce ar fi probabil și nădăjduim să se întâmple. Asemenea dorințe sunt „odraslele unei minți leneșe”. Visătorii devin apatici și nu se face nimic. În Numele Dumnezeului cel veșnic, vă rog fierbinte, dacă Îl iubiți, apucați-vă să lucrați pentru El. Mai bine ucideți un singur vrăjmaș, decât să visați la măcelărirea unei armate. Mai bine semănați un singur bob de porumb și plantați un singur fir de iarbă, decât să visați la fertilizarea Saharei sau să recâștigați din mare suprafețe colosale de pământ fertil. Faceți ceva, domnilor, faceți ceva. E timpul să vă treziți din somn, pentru că „vremea s-a scurtat”.

Un frate, cu care mă întâlnesc ocazional, nu poate niciodată să stea în compania mea măcar cinci minute, fără să mă atace cu privire la problema liberului arbitru și a predestinării. Ultima dată când l-am văzut, i-am spus că aș vrea să discut deschis cu el într-o zi despre aceasta, dar va trebui să amân discuția până după ziua judecății, pentru că eram prea ocupat să vorbesc despre asta acum. Părerea aceasta o am cu privire la multe alte probleme. Sunt frați care pot explica întreaga carte a Apocalipsei, deși mi-am dat seama că, în general, ei se exprimă zgomotos unul împotriva celuilalt, până când se atacă vehement pretutindeni (și se despart pe toată fața pământului). Însă eu prefer mai degrabă să pot proclama crucea lui Hristos și să explic Evangheliile după Matei, Marcu, Luca și Ioan, decât să descifrez imagistica din Ezechiel sau simbolistica din Apocalipsa. Ferice de cine poate expune misterele. Nu am nicio îndoială cu privire la binecuvântarea de care are el parte, dar eu sunt deplin satisfăcut cu o altă binecuvântare, și anume aceea că pot aduce păcătoși la Isus și pot învăța pe sfinți câteva adevăruri practice care să-i îndrume în viața de zi cu zi. Mi se pare că timpul este mult prea scurt ca să te înalți într-un balon de speculații sau să te pogori în minele gândirii profunde pentru a aduce la lumină niște mărunțișuri și fărâme de cunoștințe bizare. Noi vrem să salvăm suflete și să le conducem înspre cerul acela în care prezența lui Dumnezeu face ca ziua să fie eternă. Aceasta mi se pare mie că este treaba urgentă pe care o avem de făcut noi, acum că „vremea s-a scurtat” și „vine noaptea, când nimeni nu mai poate să lucreze”.

Motivul pentru care majoritatea creștinilor nu ajung niciodată pe înălțimile vieții cerești este pentru că ei lasă ca apele vieților lor să se scurgă în multe alte pârâiașe subțiri, pe când, dacă le-ar fi canalizat pe o singură albie și ar fi dat drumul la acest singur izvor să curgă pentru gloria lui Dumnezeu, ar fi fost atâta putere și tărie în caracterul lor, în gândurile, eforturile și în faptele lor, încât ar fi „trăit cu adevărat în timpul vieții lor”.

Suntem foarte săraci? „Vremea s-a scurtat.”.
Pătrunde asprul ger prin hainele noastre sărăcăcioase? „Vremea s-a scurtat.”.
Ne paște tuberculoza în trupurile noastre tremurânde? „Vremea s-a scurtat”.
Suntem tratați cu nedreptate de către rudele noastre? Ne insultă prietenii și ne ocărăsc vecinii? „Vremea s-a scurtat.”
Trebuie să îndurăm un comportament urât din partea unei lumi meschine? „Vremea s-a scurtat.”.
Ne încearcă ispititorii noștri cu ironii nemiloase? „Vremea s-a scurtat.”.