Demonul amiezii: o anatomie a depresiei - Andrew Solomon
- Producători:Autor
- Cod produs: C2702
- Disponibilitate: În Stoc
-
79,00 RON
-
Fără TVA: 75,24 RON
Volum finalist la Premiul Pulitzer, câştigător al National Book Awards şi inclus în lista The Times a celor mai bune o sută de cărţi ale deceniului
Prezenta
ediţie – a doua – cuprinde un nou capitol (XIII: „De atunci…“), scris
de autor în anul 2015, în care abordează, în termeni deopotrivă
personali, culturali şi ştiinţifici, cele mai recente cercetări şi
tratamente din domeniul maladiilor mintale, accentuând anumite subiecte
precum antidepresivele, sinuciderea, depresia în cazul gravidelor şi al
lăuzelor etc.
„Ni se vorbise despre Andrew Solomon ca despre o
legendă: privindu-l, încercam să-i ascult povestea, alcătuită nu din
cuvinte mai întâi, ci din tonuri de lumină şi din mici străluciri ale
canavalei pe care era pictat. Nu ştiam atunci – a trebuit să-i citesc
cartea ca să aflu – că aveam în faţă un om care încercase de toate,
căruia nimic omenesc nu-i era străin, care supravieţuise Africii negre
şi pustiurilor de gheaţă de dincolo de Cercul Polar, care cunoscuse
toate formele de amor şi toate nuanţele suferinţei umane, care-şi
dereglase voit, asemenea lui Rimbaud, toate simţurile, care citise,
asemenea lui Mallarmé, toate cărţile, care cartografiase, asemenea lui
Lautréamont, toate iadurile minţii... Fiziologia, chimia, sociologia,
etnologia, tratamentul şi istoricul depresiei sunt comprehensiv
presărate de-a lungul întregii scrieri, dar fără-ndoială că aspectul
cărţii care rămâne cel mai puternic în amintire este cel de
autobiografie spirituală a autorului, povestea vieţii lui întreţesute
indiscernabil cu tema depresiei. Această privire retrospectivă asupra
vieţii unui personaj de o extremă complexitate morală nu e doar o
confesiune, adevăratul termen ce trebuie folosit e spovedanie. M-am
simţit îmbogăţit interior parcurgând, pasionat, cartea lui Andrew
Solomon. Mai mult decât ştiinţă şi mai mult decât literatură, ea este o
mărturie despre suferinţă, o meditaţie despre scandalul etern al
faptului că o conştiinţă trebuie să simtă durere şi să moară. Traducerea
în limba română a acestei opere, nominalizată în anul publicării ei la
Premiul Pulitzer, trebuie privită drept ceea ce este cu adevărat: un
eveniment.“ — MIRCEA CĂRTĂRESCU
„O călătorie de o sinceritate sfâşietoare printr-una dintre cele mai sumbre încăperi ale sufletului omenesc." — DANIEL GOLEMAN
„O
imagine caleidoscopică şi fascinantă a depresiei." — JAMES DEWEY
WATSON, Premiul Nobel pentru medicină, descoperitorul ADN-ului
Demonul amiezii
explorează, cu imagini grăitoare şi până în străfunduri, fenomenul
melancoliei şi al spaimei. E o mărturie cuprinzătoare, în toate
sensurile – personal, ştiinţific, istoric şi politic –, asupra depresiei
clinice, a originilor ei, a modalităţilor de manifestare şi a
tratamentului necesar. O lucrare importantă care vorbeşte despre
suferinţă, dar şi – chiar într-o mai mare măsură – despre speranţă.“ —
(KAY REDFIELD JAMISON, profesor de psihiatrie, Johns Hopkins School of
Medicine
„Puţine cărţi sunt atât de puternice, de polemice şi, pe
alocuri, de un asemenea umor straniu... O carte clasică a epocii
noastre, un text esenţial pentru o generaţie bântuitã de depresie.“ — Mail on Sunday
„O
carte fascinantă şi empatică... Captivantă, de largă respiraţie,
lipsită de prejudecăţi, utilă, o mărturie a forţei de care poate da
dovadă mintea omenească în confruntarea cu provocările cele mai
cumplite, o carte care ne aduce tuturor o rază de speranţă.“ — ERICA
WAGNER, The Times
> Andrew Solomon, „Suicide, a Crime of Loneliness“, The New Yorker, august 2014
> Interviu, Bookaholic.ro, iulie 2014
> Interviu, Bookblog.ro, mai 2014