Redirecționează 3.5% din impozitul tău către RVE

Ferestre între două lumi - Lucian Răcilă

Ferestre între două lumi - Lucian Răcilă

  • Producători:Autor
  • Cod produs: C2991
  • Disponibilitate: În Stoc
  • 35,00 RON

  • Fără TVA: 33,33 RON


Cartea Ferestre între două lumi se adresează celor care în aceste vremuri tulburi doresc să se ridice deasupra acestor realităţi şi să privească spre ferestrele deschise dintre cele două lumi: lumea lui Dumnezeu şi lumea noastră. Deşi sunt tot mai puţini, o rămăşiţă aş putea spune, ei înţeleg foarte bine realitatea. Sunt cei ce realizează că salvarea nu poate veni din lumea jos, ci din cea de Sus.

Ei privesc cu atenţie spre cer, prin ferestrele pe care le deschide Dumnezeu. Iar asta nu se face cu ochii, ci cu sufletul. Aşa că aleg să meargă pe drumul lor, pe calea îngustă, împotriva curentului, în sensul opus faţă de cel în care aleargă mulţimea.

Ei ştiu că nu numărul contează. Istoria ne-a demonstrat de multe ori că e de ajuns ca unul singur să meargă în sensul bun, pentru a schimba destinul unei naţiuni sau al întregii umanităţi.

Lucian Răcilă este pastor şi director asociat al Departamentului Tineret la Conferinţa Oltenia. Este licenţiat în teologie şi drept şi are un doctorat în sociologie. Este pasionat de educaţie şi de tineri şi îi place să stea de vorbă cu ei în cadrul COMPA TALKS.

Spune-ţi opinia

Notă: Codul HTML este citit ca şi text!
    Rău           Bun
Captcha