Scrisorile au toate același expeditor, Isus Hristos, Salvatorul Adu­nării, trupul Său, care este pe pământ, în timp ce El este în cer. Dar deși este același expeditor, Isus se prezintă cu atribute sau competențe deo­sebite, potrivite cu situațiile adunărilor locale. Destinatarii scrisorilor sunt diferiți și au două aspecte. Primul aspect este personal și istoric și se adresează îngerilor celor șapte adunări din Asia (acum, Turcia). Îngerii adunărilor, ca șapte stele în mâna dreaptă a lui Isus, nu sunt șefi ai adunărilor, ci slujitori în adunare sau „duhuri slujitoare trimise (înger înseamnă slujitor trimis) pentru a le sluji celor care vor moșteni mântuirea“ (Evrei 1:14). Ei sunt în slujba adunărilor, dar se află, nu în subordinea adunărilor, ci în subordine și dependență față de Isus, Capul ceresc al Adunării. Ei fac slujba pentru adunare, dar răspund și sunt apreciați ori judecați sau corectați pentru această slujbă, de către Cel care i-a investit cu competență și autoritate și care este Hristos – Capul Adunării. Adunările sunt deosebite, cu probleme diferite – pete, cusururi, zbârcituri sau altceva de felul acesta și de aceea și scrisorile sunt deosebite. Aspectele deosebite ale adunărilor sunt în același timp concomitente și pot prezenta starea Adunării într-un anumit moment din istoria Adunării și dintr-o anumită zonă geografică, care nu este foarte largă, cam cât o țară de dimensiuni medii. Dar pot fi și aspecte succesive, fie din istoria unei adunări locale, fie din istoria întregii Adunări.

Pe lângă destinatarul personal (local) și istoric (atunci), care este un aspect general și oficial, nimeni neîndrăznind sau neputând să se subînțeleagă în îngerul unei adunări, fiecare scrisoare are un destinatar direct și întotdeauna actual: „cine are urechi să audă ceea ce spune adunărilor Duhul“. Prin această adresare, scrisorile din cer trimise de Isus, scrisori de dragoste corectivă, se adresează fiecăruia dintre noi prin Duhul, pentru mustrare și disciplină.

—Ion Socoteanu