Redirecționează 3.5% din impozitul tău către RVE

Dumnezeu şi ştiinţa - Claude Allegre

Dumnezeu şi ştiinţa - Claude Allegre

  • Producători:Autor
  • Cod produs: C2289
  • Disponibilitate: În Stoc
  • 29,00 RON

  • Fără TVA: 27,62 RON

Există două tipuri de concepţii despre lume: cea oferită de religii şi de mituri şi cea propusă de ştiinţă.
Religiile susţin un adevăr global, imanent, etern, complet, care include, în egală măsură, Natura şi Omul.
Ştiinţa propune un scenariu parţial, provizoriu, în care omul este doar un element al Naturii, al cărei produs este.
Pe lângă ambiţia comună de a furniza o concepţie coerentă despre lumea sensibilă, religia şi ştiinţa ocupă acelaşi spaţiu: acela al gândirii umane.
Prin urmare, nu trebuie să ne mirăm că între aceste două maniere de a aborda lumea, de a o înţelege, de a i te raporta, a existat competiţie, chiar conflict. Pe parcursul secolelor, religiile au fost cele care au deţinut supremaţia, oferind oamenilor un adevăr imuabil şi indispensabil. Astăzi este mai degrabă invers, ştiinţa ocupă centrul lumii, ori cel puţin pe acela al civilizaţiilor.
Trăim într-o perioadă în care ştiinţa este mai puternică, mai acaparatoare, mai savantă ca niciodată, dar, în acelaşi timp, mai contestată, mai criticată, mai acuzată. Centru al lumii, ea a devenit, deodată, şi cauza tuturor relelor sale.
Ştiinţa l-a ajutat pe om să se elibereze de munca grea, dar pare neputincioasă să gestioneze această binefacere, acest câştig. Planeta, explorată, apoi cucerită de om, este, din acel moment, ameninţată de acesta. Explicaţia că ştiinţa ne dezvăluie istoria lumii a fost desacralizată, dar, mai ales, a îndepărtat sensurile: evoluţia Universului, în ea însăşi, este lipsită de semnificaţie.
În faţa unei asemenea realităţi, şi fără să se fi putut ori fără să se fi ştiut adapta, religiile se clatină. Pe teritoriul raţiunii, al logicii, acestea dau înapoi. Practica religioasă scade în intensitate. Totuşi, depăşiţi de un progres pe care nu-l înţeleg şi care îi entuziasmează, unii oameni resimt, mai mult ca niciodată, utilitatea unei credinţe. Nu este nevoie de nimic altceva pentru ca unele religii să-şi reia vechea doctrină a unei ignoranţe pioase.
Fundamentalismul ameninţă din nou. Integrismul se ambiţionează să impună prin forţă, prin violenţă şi prin crimă distrugerea ştiinţei şi, în acelaşi timp, să zdrobească libertatea şi liberul-arbitru. Secte noi propun, sub o altă formă, să integreze o falsă ştiinţă unor credinţe noi la fel de ciudate, dar şi ezoterice, ori chiar periculoase din anumite puncte de vedere.
Religiile orientale, exotice şi abstracte, câştigă teren în Occident, deoarece doctrinele lor evanescente evită ciocnirea cu raţionalismul ştiinţific.
În acest context al unei societăţi savante şi totodată deziluzionate, care „progresează” foarte repede, fără să ştie încotro se îndreaptă, care ar vrea să regăsească o cale, un sens, am dorit să cercetăm raporturile dintre Dumnezeu şi ştiinţă.
În trecut, aceste raporturi au determinat evoluţia mentalităţilor şi a societăţilor, cizelând o istorie a ştiinţelor, dar şi o geografie a cunoaşterii.
Ştiinţa, agresată deseori, oprimată de multe ori de religii, a ieşit victorioasă din aceste confruntări. Dar astăzi ne întrebăm cu spaimă: s-a terminat, sau ne vom mai confrunta, în Iran sau în Algeria, cu procese de tipul Galileo sau Averroes, sau cu un rug ca acela al lui Bruno?
În acest context al unei ştiinţe cuceritoare şi acuzate, în acelaşi timp, triumfătoare şi renegate, mai poţi fi credincios?
Dacă, în contact cu ştiinţa, religiile s-au măcinat, s-au dezagregat, se poate afirma oare acelaşi lucru în ceea ce priveşte existenţa lui Dumnezeu?
Aceasta este întrebarea esenţială.
Această lume modernă a cunoaşterii, a raţiunii, dacă vreţi, poate să-i facă loc lui Dumnezeu?
Prin alcătuirea sa, chiar prin metodă, ştiinţa „l-a exclus” pe Dumnezeu din „domeniul” său. Cu alte cuvinte, ea refuză ca în concepţia sa despre lume, în explicaţia sa, să permită să intre o forţă „supranaturală”. Dar, în acelaşi timp, ştiinţa, prin ea însăşi, are puterea de a nega existenţa lui Dumnezeu?
Prin urmare, această carte a fost scrisă cu scopul de a răspunde la această întrebare. Fără tabuuri, fără idei preconcepute, cu unicul simbol care trebuie să rămână regula societăţilor civilizate: toleranţa.

-- Claude Allègre

Spune-ţi opinia

Notă: Codul HTML este citit ca şi text!
    Rău           Bun