Dumnezeu şi ştiinţa - Claude Allegre
- Producători:Autor
- Cod produs: C2289
- Disponibilitate: În Stoc
-
29,00 RON
- Fără TVA: 27,62 RON
Există două tipuri de concepţii despre lume: cea oferită de religii şi de mituri şi cea propusă de ştiinţă.
Religiile susţin un adevăr global, imanent, etern, complet, care include, în egală măsură, Natura şi Omul.
Ştiinţa propune un scenariu parţial, provizoriu, în care omul este doar un element al Naturii, al cărei produs este.
Pe
lângă ambiţia comună de a furniza o concepţie coerentă despre lumea
sensibilă, religia şi ştiinţa ocupă acelaşi spaţiu: acela al gândirii
umane.
Prin urmare, nu trebuie să ne mirăm că între aceste două
maniere de a aborda lumea, de a o înţelege, de a i te raporta, a existat
competiţie, chiar conflict. Pe parcursul secolelor, religiile au fost
cele care au deţinut supremaţia, oferind oamenilor un adevăr imuabil şi
indispensabil. Astăzi este mai degrabă invers, ştiinţa ocupă centrul
lumii, ori cel puţin pe acela al civilizaţiilor.
Trăim într-o
perioadă în care ştiinţa este mai puternică, mai acaparatoare, mai
savantă ca niciodată, dar, în acelaşi timp, mai contestată, mai
criticată, mai acuzată. Centru al lumii, ea a devenit, deodată, şi cauza
tuturor relelor sale.
Ştiinţa l-a ajutat pe om să se elibereze de
munca grea, dar pare neputincioasă să gestioneze această binefacere,
acest câştig. Planeta, explorată, apoi cucerită de om, este, din acel
moment, ameninţată de acesta. Explicaţia că ştiinţa ne dezvăluie istoria
lumii a fost desacralizată, dar, mai ales, a îndepărtat sensurile:
evoluţia Universului, în ea însăşi, este lipsită de semnificaţie.
În
faţa unei asemenea realităţi, şi fără să se fi putut ori fără să se fi
ştiut adapta, religiile se clatină. Pe teritoriul raţiunii, al logicii,
acestea dau înapoi. Practica religioasă scade în intensitate. Totuşi,
depăşiţi de un progres pe care nu-l înţeleg şi care îi entuziasmează,
unii oameni resimt, mai mult ca niciodată, utilitatea unei credinţe. Nu
este nevoie de nimic altceva pentru ca unele religii să-şi reia vechea
doctrină a unei ignoranţe pioase.
Fundamentalismul ameninţă din nou.
Integrismul se ambiţionează să impună prin forţă, prin violenţă şi prin
crimă distrugerea ştiinţei şi, în acelaşi timp, să zdrobească libertatea
şi liberul-arbitru. Secte noi propun, sub o altă formă, să integreze o
falsă ştiinţă unor credinţe noi la fel de ciudate, dar şi ezoterice, ori
chiar periculoase din anumite puncte de vedere.
Religiile orientale,
exotice şi abstracte, câştigă teren în Occident, deoarece doctrinele
lor evanescente evită ciocnirea cu raţionalismul ştiinţific.
În acest
context al unei societăţi savante şi totodată deziluzionate, care
„progresează” foarte repede, fără să ştie încotro se îndreaptă, care ar
vrea să regăsească o cale, un sens, am dorit să cercetăm raporturile
dintre Dumnezeu şi ştiinţă.
În trecut, aceste raporturi au determinat
evoluţia mentalităţilor şi a societăţilor, cizelând o istorie a
ştiinţelor, dar şi o geografie a cunoaşterii.
Ştiinţa, agresată
deseori, oprimată de multe ori de religii, a ieşit victorioasă din
aceste confruntări. Dar astăzi ne întrebăm cu spaimă: s-a terminat, sau
ne vom mai confrunta, în Iran sau în Algeria, cu procese de tipul
Galileo sau Averroes, sau cu un rug ca acela al lui Bruno?
În acest context al unei ştiinţe cuceritoare şi acuzate, în acelaşi timp, triumfătoare şi renegate, mai poţi fi credincios?
Dacă,
în contact cu ştiinţa, religiile s-au măcinat, s-au dezagregat, se
poate afirma oare acelaşi lucru în ceea ce priveşte existenţa lui
Dumnezeu?
Aceasta este întrebarea esenţială.
Această lume modernă a cunoaşterii, a raţiunii, dacă vreţi, poate să-i facă loc lui Dumnezeu?
Prin
alcătuirea sa, chiar prin metodă, ştiinţa „l-a exclus” pe Dumnezeu din
„domeniul” său. Cu alte cuvinte, ea refuză ca în concepţia sa despre
lume, în explicaţia sa, să permită să intre o forţă „supranaturală”.
Dar, în acelaşi timp, ştiinţa, prin ea însăşi, are puterea de a nega
existenţa lui Dumnezeu?
Prin urmare, această carte a fost scrisă cu
scopul de a răspunde la această întrebare. Fără tabuuri, fără idei
preconcepute, cu unicul simbol care trebuie să rămână regula
societăţilor civilizate: toleranţa.
-- Claude Allègre