„Cum mi-am petrecut vacanța” este o carte de povestiri, cu amintiri din copilărie, mai exact din vacanțe (fie ele de vară sau de iarnă). Cei 11 autori au pus pe hârtie întâmplări, impresii, jocuri și portrete din anii copilăriei lor. Și-au amintit ghidușii, boacăne, locuri vizitate, pățanii trăite, întâmplări cu tâlc, prieteni, veri, bunici…

Pentru copilul de astăzi, cartea aduce mai multe provocări. În primul rând, să-și imagineze cum își petreceau timpul liber copiii de altădată, într-o vreme când computerele și telefoanele cu aplicații aparțineau, cel mult, literaturii de anticipație. Apoi, să descopere frumusețea jocului în aer liber, să înțeleagă importanța socializării cu alți copii și a apropierii de natură. Citind, copilul de astăzi va învăța să-l prețuiască pe copilul de ieri, adică pe tatăl lui, pe mama lui, pe bunici, pe cei care au fost, cândva, asemenea lui.

„În litera celor mai mulți sau poate chiar a tuturor autorilor cuprinși în carte se simte nostalgia, dorul după ceva care a fost «unic» și «frumos.” (Florin Bică, editorul cărții)
 
Autorii povestirilor sunt (în ordinea din carte) următorii: Iulia Drăghici, Andrei Eugen Lakatoș, Bogdan Bălașa, Elena Luiza Spiridon, Iulian Mirică, Mihăiță Cristian Constantin, Adina Anastase, Laurențiu Prună, Paulini Roman, Delia Drăghici și Florin Bică. Iar ilustrațiile au fost realizate de Sebastian Baculea, făcând din „Cum mi-am petrecut vacanța” o carte ușor de îndrăgit/citit/recitit/răsrecitit.

Ilustrator: Sebastian Baculea

* * *

Cum mi-am petrecut vacanța. Aventuri și nostalgie, de Florin Bică

Nu pot scrie despre volumul Cum mi-am petrecut vacanța decât ca editor, deoarece una este să iei o carte de-a gata pentru a o citi și cu totul altceva să o „moșești”, să treci cu ea prin „chinurile facerii” ca să o aduci la stadiul de „făptură gingașă, în raft”, în așteptarea cititorului interesat.

Pentru mine, Cum mi-am petrecut vacanța a fost al doilea proiect de acest fel. Cel dintâi, Amintiri din copilării, s-a concretizat în 2017, curgând după o rețetă similară: un număr de persoane au povestit pe scurt întâmplări din propria copilărie. Ilustratorul a rămas același: Sebastian Baculea – cu o mână sigură și înzestrată cu nespus talent, capabilă să schimbe stilul cu ușurință (cel puțin așa pare din afară, de pe scaunul nepriceputului într-ale ilustrației, pe care șed eu).

Autorii vin din medii diferite – de la catedră, din imobiliare, din domeniul muzical, din antreprenoriat și așa mai departe – și, cel mai probabil, niciunul nu și-a mai testat tastatura pe texte pentru copii (cu excepția subsemnatului), deși, cu siguranță, unii au publicat alte genuri de text (articole și cărți de specialitate, editoriale etc.). Cum s-ar spune, cartea are o dublă ingenuitate: aceea conferită de conținut, adică de exercițiul întoarcerii autorilor spre cea mai frumoasă perioadă a oricărei vieți, spre anii de aur ai copilăriei, și o a doua care vine din modestia cu care autorii au făcut primii pași spre acest gen de text – povestirea pentru copii.

O altă diferență a volumului față de cel anterior, adică față de Amintiri din copilării, este dată de unghiul abordării, de numărul detaliilor, dar și al paginilor, de tonul textelor etc. În Amintiri…, autorii, alții decât cei din Cum mi-am petrecut vacanța, au scris povestiri foarte scurte, rememorând un episod anume din copilărie, pe când aici, autorii au scris texte ceva mai lungi, fără a-și îndrepta atenția doar asupra unei întâmplări, ci descriind cu amănunte curgerea zilelor de vacanță, mici episoade, persoane importante din propria copilărie (bunici, prieteni, tovarăși de joacă, verișori), ba chiar și lucruri care trec dincolo de cadrul vacanțelor.

Cum mi-am petrecut vacanța s-ar fi putut intitula „Cum mi-am petrecut vacanța mare”, cele mai multe povestiri fiind despre cea mai frumoasă dintre vacanțe, despre regina vacanțelor – vacanța de vară, numită adeseori și „mare” (ca Ștefan, voievodul), însă unii dintre autorii povestirilor au decis, în virtutea libertății de alegere de care s-au bucurat, să scrie și despre vacanțele lor de iarnă. Așa că titlul a fost scurtat pentru a fi, de fapt, atotcuprinzător.

Frumusețea cărții derivă din bogăția întâmplărilor și detaliilor, din diversitate (11 autori cu tot atâtea copilării și feluri de a fi), din nostalgia pe care reușește să o transmită, din sinceritatea cu care autorii s-au apropiat de „pagina de hârtie” (de fapt, de documentul Word) pentru a destăinui unui public larg lucruri pe care, altădată, nu le-ar fi spus, poate, nici într-un grup restrâns. Nu-i simplu să scrii despre simțirile și, mai ales, despre boacănele tale când știi că scripta manent, că mărturisirea va rămâne pentru zeci de ani în atâtea și-atâtea biblioteci, fiind citite de una, două ori chiar de mai multe generații de cititori nevârstnici și nu numai.

Iulia Drăghici, a cărei povestire, „A venit vacanța cu trenul din Franța”, deschide volumul, reușește să recreeze, prin detalii (nume, jocuri, replici), atmosfera unor ani pe care cititorii trecuți deja de toate „adolescențele” posibile o vor recunoaște cu siguranță. În ce privește povestirea lui Andrei Eugen Lakatoș – „Fiind băiet… străduțe cutreieram” – n-am putut să nu observ că începe (chiar din titlu) și se încheie cu referințe la autorii clasici, studiați în anii de școală, Eminescu și Creangă. Textul lui poartă amprenta ordinii și exigenței arhitectului. „La scăldat (prin 1994)” este cea de-a treia povestire, iar autorul, Bogdan Bălașa, își așază amintirile de vacanță în jurul unui anumit episod, fără doar și poate amuzant, dar și instructiv (fără a aluneca în pedagogie) pentru cititori.

Elena Luiza Spiridon este, între autorii cărții, aceea care depășește probabil cel mai mult hotarele vacanței, scriind și despre anii de școală, despre formarea sa ca muzician. Lărgimea acestui cuprins al vieții ei este sugerată chiar de titlul povestirii: „Copilăria, frumosul meu drum spre astăzi”. Apoi, Iulian Mirică, decanul de vârstă între autori, intră în scenă cu „Dulci amintiri cu aromă de dude”, invitându-ne să ne petrecem vacanța și la oraș, și la țară. „Ce frumoasă era vacanța mare!” – titlul povestirii lui Mihăiță Cristian Constantin exprimă, la urma urmei, simțământul și dorul tuturor autorilor. Povestirea lui îi va uimi, cu siguranță, pe copiii de azi, născuți în Zodia tehnologiei, cu detalii despre niște ani când imaginația juca, poate, un rol mai important pe scena copilăriei.

Adina Anastase a făcut în povestirea ei, „La vacanță înainte! La castraveți înapoi!”, un colaj din mici fragmente și piese ca de puzzle, scoțând în evidență nu doar momentele frumoase ale vacanțelor, ci și pe cele mai dificile, cel puțin din perspectiva unui copil. Povestirea lui Laurențiu Prună ne poartă în „cel mai frumos județ al țării”, după spusele autorului, într-o aventură pescărească, foarte, foarte faină: „Carase, pitroci și roșioare”. Urmează apoi cea mai amuzantă povestire a cărții, „Șapte vaci grase, la meci”, care reflectă fidel felul de a fi al autorului – Paulini „Pălărini” Roman – și ne silește să ne ținem de burtă (de râs, firește).

Delia Drăghici, căreia i se zicea Copilu’, după cum ne-a destăinuit deja, în prima povestire, sora ei mai mare, ne oferă o aventură cu totul și cu totul aparte, povestind exclusiv despre vacanțele de iarnă și despre „Întâmplări dezgropate din nămeți”. La final, în povestirea „Într-o nu știu care vară, la bunicii dragi, la țară”, subsemnatul s-a străduit să le ofere cititorilor de orice vârstă imaginea idilică a unui sat bucovinean, așa cum era văzut acesta, prin ochi de copil, în prima jumătate a anilor ’90.

Editorul cărții (iată-mă ajuns nu la vârsta, ci la persoana a III-a) scrie în prefață ceva ce aș reține și aici cu titlu de concluzie: „Cum mi-am petrecut vacanța este o carte plină de mămăițe și tătăiți, jocuri, vaci, pomi fructiferi, izlazuri și munți, străduțe și blocuri, zile însorite și pârtii de săniuș, frați, surori și verișori, năzbâtii, glume, regionalisme, peripeții, părinți, mătuși și unchi, păduri, ciuperci și câte și mai câte mărunțișuri. Iar partea cea mai bună este că poate fi citită oricând, în timpul școlii sau, de ce nu, în vacanță.”