„În timpul Ocupaţiei, Londra i-a cerut lui Simone Weil un raport privind posibilităţile de redresare a Franţei. Simone Weil a scris textul publicat astăzi cu titlul Înrădăcinarea, care este totodată raportul cerut şi una dintre cărţile cele mai lucide, mai elevate, mai frumoase din cîte s-au scris de foarte multă vreme încoace despre civilizaţia noastră. După cîteva definiţii esenţiale ale nevoilor sufletului (omul nu se hrăneşte numai cu pîine): ordinea, libertatea, supunerea, responsabilitatea, egalitatea, onoarea etc., Simone Weil, sub titlul «Dezrădăcinarea», întreprinde cea mai fină, cea mai riguroasă şi cea mai aspră critică a modurilor noastre de a gîndi, de a judeca şi de a ne comporta, iar apoi, sub titlul «Înrădăcinarea», ne dezvăluie secretul care poate redresa Franţa. Cuvîntul «înrădăcinare» arată care este acest secret: o întoarcere la tradiţie. Nu la tradiţie aşa cum este înţeleasă în anumite medii politice şi în jalnicele noastre manuale de istorie, ci la tradiţia gîndirii juste, a vederii juste. Cartea aceasta austeră, de un curaj uneori ieşit din comun, nemiloasă şi, în acelaşi timp, admirabil cumpănită, de un creştinism autentic şi foarte pur, este o lecţie adeseori amară, dar de o rară înălţime a gîndirii.” (Albert Camus, Bulletin de la NRF, iunie 1949)

Simone Weil s-a născut la Paris în anul 1909 dintr-o familie de intelectuali evrei din clasa medie. A studiat la Liceul Henri al IV-lea, unde l-a avut ca profesor pe Alain Emile Chartier. Și-a continuat studiile între anii 1928-1931 la Ecolé Normale Superieure, unde a fost remarcată, alături de Simone de Beauvoir, ca o femeie de o rară inteligență. A parcurs un drum intelectual sinuos, fiind inițial o înfocată activistă de stânga - era numită chiar "fecioara roșie" - (a lucrat ca muncitoare la Uzinele Renault, a participat la grevele muncitorești din 1933), ca, mai târziu, să se apropie de mistica creștină, fără a deveni însă o creștină "de drept". Ceea ce a rămas ca o constantă în sufletul ei a fost apropierea față de cei nenorociți și marginalizați. "Ori de câte ori mă gândesc la crucificarea lui Hristos, săvârșesc păcatul invidiei“, avea să scrie mai târziu în caietele sale filosofice. A murit prematur la vârsta de numai 34 ani, în sanatoriul din Ashford, Marea Britanie, unde era tratată de tuberculoză. Moartea sa a marcat mult intelectualitatea timpului său (Andre Gide, Albert Camus, la noi Nicolae Steinhardt). Albert Camus avea să afirme că o nouă Europă postbelică va trebui să țină cont de exigențele gândirii sale. (referință: McLellan, David (1990). Utopian Pessimist: The Life and Thought of Simone Weil. Poseidon Press.)

Cuprins

Partea întîi. Nevoile sufletului...................................7
Ordinea...........................................................13
Libertatea........................................................16
Supunerea.........................................................17
Responsabilitatea.................................................18
Egalitatea........................................................19
Ierarhia..........................................................22
Onoarea...........................................................23
Pedeapsa..........................................................24
Libertatea de opinie..............................................26
Siguranţa.........................................................36
Riscul............................................................37
Proprietatea privată..............................................37
Proprietatea colectivă............................................38
Adevărul..........................................................40

Partea a doua. Dezrădăcinarea.....................................45
Dezrădăcinarea muncitorilor.......................................47
Dezrădăcinarea ţăranilor..........................................77
Dezrădăcinare şi naţiune..........................................96
Partea a treia. Înrădăcinarea .... 177