Rezidirea Casei Apostolice. Descoperă modelul biblic de conducere necesar pentru rezidirea Bisericii lui Hristos – John Dolinschi

37,00 lei

Descriere

Dumnezeu își rezidește Biserica Lui. Deși El are multe mijloace la
dispoziție, instrumentul principal pe care îl folosește este slujirea
apostolică.

De-a lungul secolelor, lucrarea catalizatoare prin
care Isus și-a clădit echipa de apostoli care a dat naștere Bisericii
primare și mișcării apostolice a fost erodată din cauza ambiției umane, a
dorinței de putere politică și a practicii nesănătoase de a ține
oamenii dependenți de câteva figuri clericale de la vârful ierarhiei
religioase.

Dacă este un lucru pe care Dumnezeu ni-l descoperă
din nou și din nou, aceasta îl reprezintă modul în care să ne întoarcem
la faptele dintâi și la dragostea dintâi.

În această carte, John
Dolinschi ne arată cum putem zidi cărămidă cu cărămidă bisericile
noastre, prin definirea și descrierea modelului originar de conducere.
Atunci când este dezvoltat, acesta asigură creștere, multiplicare și
maturitate în Trupul lui Hristos pentru fiecare oraș. Când toate aceste
cărămizi vor fi puse împreună, vom fi rezidit casa apostolică.

John
Dolinschi s-a născut în România, între zidurile de fier ale
comunismului. După ce s-a strecurat peste granițe, a plecat în America,
unde a absolvit institutul Christ for the Nation din Dallas, Texas. După
câțiva ani, el a adus din nou Evanghelia în România, introducând în mod
clandestin Biblii în țară. De asemenea, a furnizat medicamente și
alimente pentru cei nevoiași. Împreună cu soția sa, Viorica, a înființat
școli biblice, centre creștine și a plantat multe biserici în țară,
ajutându-i totodată și pe adolescenții orfani care n-ar fi avut niciun
viitor. Totodată, el a pregătit terenul pentru înființarea și extinderea
taberelor creștine, care au împlinit la nivel spiritual și fizic cele
mai mari nevoi. Astăzi, John Dolinschi ridică și formează ucenici și
lideri prin seminarele pe care le desfășoară pretutindeni în țară.

El este autorul cărții Mesagerul lui Dumnezeu pentru România, o autobiografie a vieții lui extraordinare.

CURPINS

Recomandări  7
Mulțumiri        19
Dedicație         21
Prefață la ediția în limba română       23
Prefață la ediția în limba engleză       29
Un gând al autorului   31
Cuvânt-înainte 33
Câteva vise      35
Introducere     39
Restaurarea Casei Apostolice 49
Biserica primară versus biserica modernă     55
Strădania de a deveni o Biserică puternică    61
Reprezentându-L pe Hristos pe pământ         65
Temelia puternică a Bisericii  69
Unicitatea, pierderea și renașterea lucrării apostolice          79
O casă a păcii pe pământ        87
Casa apostolică nu este o entitate politică     91
Fiecare pastor și fiecare biserică sunt răspunzători înaintea lui Dumnezeu  99
Casa apostolică zidește Biserica         107
Case și familii  113
Originea și chemarea unui apostol     123
Semnele unui apostol 133
Scopul lucrării apostolice       141
Clericii și laicii: o invenție a Bisericii din Evul Mediu întunecat          145
Ungerea lui Dumnezeu se revarsă prin rânduiala stabilită de El       149
Cele trei departamente ale părtășiei apostolice        155
Scopul celor cinci lucrări apostolice   161
Fiecare este chemat să aibă o slujire cu normă întreagă       165
Lucrările generale ale slujirii apostolice         173
Cele trei cercuri ale Bisericii apostolice         177
Orânduirea de noi apostoli și biserici apostolice       183
Înființarea unei biserici apostolice     187
În biserica apostolică, fiecare credincios umblă cu Dumnezeu          199
Autoritatea divină a casei apostolice  203
Binecuvântarea slujirii apostolice       207
Denumiri ale slujirii    213
Alegerea echipei de slujire     219
Plantarea caselor de conducere apostolică    227
Disciplinarea biblică din cadrul casei apostolice        237
Ce legătură este între globalizare și comunism?        249
Biserica este Trupul viu al lui Hristos pe pământ       259
Concluzie         265
Apendice         267

Cod produs: C2362 Categorie Brand:

Ai nevoie de ajutor? Contactează-ne!

Recenzii oferite de clienți pentru RVE Oradea

Te-ar putea interesa și...

Explorează gama noastră completă

guest
Cele mai vechi
Cele mai noi Cele mai votate
Feedbackuri inline
Vezi toate comentariile
rve oradea sediu
Fii parte din lucrarea RVE Oradea

Susține Radio Vocea Evangheliei!

Radio Vocea Evangheliei Oradea este un post de radio creștin, contemporan și echilibrat, care transmite un mesaj relevant și practic, aducând Evanghelia românilor oriunde s-ar afla.

Prin emisiunile RVE, ascultătorii găsesc liniște sufletească, bucurie, speranță și dragoste – un sprijin spiritual constant în viața de zi cu zi.

Credem că fiecare suflet contează. De aceea, ne dorim să ajungem la cât mai mulți oameni cu un mesaj care poate transforma vieți. Și tu poți fi parte din această lucrare!

Produse cu preț redus

Alte articole aflate acum la reducere

Acces rapid la inspirație și muzică creștină

Ascultă RVE Oradea oriunde te-ai afla!

Cu aplicația noastră mobilă, poți fi alături de Radio Vocea Evangheliei pe smartphone și tabletă, în orice moment. Ascultă emisiuni inspirate, melodii creștine, știri, predici și cuvinte de încurajare, toate la un click distanță.

Descarcă acum aplicația gratuită din Google Play sau App Store și adu mai aproape comorile spirituale pentru sufletul tău!

Cerc
RVE aplicație