25,00 lei
Faptul că Dumnezeu ne iubește este incontestabil. Sute de texte biblice
ne amintesc acest lucru direct sau indirect. Nu este nicio surpriză că
cel mai cunoscut și mai îndrăgit verset din Scriptură vorbește despre
iubirea necondiționată și nelimitată care L-a determinat pe Dumnezeu
Tatăl să-Și sacrifice unicul Fiu pentru a ne mântui: “Fiindcă atât de
mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca
oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viața veșnică” (Ioan 3:16).
Da,
Dumnezeu ne iubește. Nu ne îndoim că așa stau lucrurile, deoarece
dragostea lui Dumnezeu pentru noi este evidentă în fiecare zi. Mântuirea
sufletului, viața, sănătatea, familia, slujba, bunăstarea, pacea din
inimă și din familie, dar și mii de alte binecuvântări, sunt dovezi ale
dragostei Sale. Dar noi Îl iubim pe El? Aceasta este întrebarea de care
ne vom ocupa pe parcursul acestei cărți. Dacă răspunsul este afirmativ,
cât de mult Îl iubim pe Dumnezeu? Îl iubim cu toată inima, cu tot
sufletul, cu tot cugetul și cu toată puterea noastră? Este El totul
totului tot pentru noi? Îl prețuim mai mult decât orice? Este El comoara
noastră?
Mă rog ca lecturarea acestei cărți să te ajute să
(re)descoperi dragostea pentru Dumnezeu, să te (re)îndrăgostești de El
și să trăiești tot restul vieții tale iubindu-L pe Domnul Dumnezeul tău
cu toată inima ta, cu tot sufletul tău, cu tot cugetul tău și cu toată
puterea ta!
Bebe Ciaușu este pastorul Bisericii
Baptiste “Harul” din Lugoj și unul dintre cei mai prolifici autori de
carte creștină din România. Dintre cărțile care-i poartă semnătura,
amintim: Chemare la caracter în vremuri de compromis, Romanța
răscumpărării, Domnia lui Cristos în viața credinciosului, Drumul spre
casă, Centralitatea lui Cristos (vol I & II), Extraordinara aventură a credinței, Pledoarie pentru iertare, Răspunsuri la cele mai dificile întrebări din și despre Biblie și Voi cânta doar despre Isus (vol I & II), scrisă împreună cu soția sa, Bianca.
Ai nevoie de ajutor? Contactează-ne!
Recenzii oferite de clienți pentru RVE Oradea
Trustindex verifică că sursa originală a recenziei este Google. Publicat pe Google heredoi ʘ‿ʘTrustindex verifică că sursa originală a recenziei este Google. Publicat pe Google Nelu HolhosTrustindex verifică că sursa originală a recenziei este Google. Publicat pe Google flaviu tocaiTrustindex verifică că sursa originală a recenziei este Google. Publicat pe Google Petru RaucaTrustindex verifică că sursa originală a recenziei este Google. Publicat pe Google Magazin OnlineTrustindex verifică că sursa originală a recenziei este Google. Publicat pe Google Cosmin HentesTrustindex verifică că sursa originală a recenziei este Google. 🙏Publicat pe Google Tiponut Viorel-BeniaminTrustindex verifică că sursa originală a recenziei este Google. Publicat pe Google George-Marius Șinca
Radio Vocea Evangheliei Oradea este un post de radio creștin, contemporan și echilibrat, care transmite un mesaj relevant și practic, aducând Evanghelia românilor oriunde s-ar afla.
Prin emisiunile RVE, ascultătorii găsesc liniște sufletească, bucurie, speranță și dragoste – un sprijin spiritual constant în viața de zi cu zi.
Credem că fiecare suflet contează. De aceea, ne dorim să ajungem la cât mai mulți oameni cu un mesaj care poate transforma vieți. Și tu poți fi parte din această lucrare!
Cu aplicația noastră mobilă, poți fi alături de Radio Vocea Evangheliei pe smartphone și tabletă, în orice moment. Ascultă emisiuni inspirate, melodii creștine, știri, predici și cuvinte de încurajare, toate la un click distanță.
Descarcă acum aplicația gratuită din Google Play sau App Store și adu mai aproape comorile spirituale pentru sufletul tău!