Redirecționează 3.5% din impozitul pe venit
Contul meu Produse favorite

Babel. La început a fost Cuvântul – Dan Alexe

35,00 lei

Descriere

„Originea limbajului a fascinat întotdeauna omenirea, în toate culturile. Cu toate astea, misterul acelei origini rămâne total, ceea ce nu ne împiedică să-l abordăm aici, în această carte care nu este altceva decât o inițiere ludică în știința lingvisticii și în care încercăm să curățăm această taină a originii limbajului uman și a clasificării limbilor de vegetația luxuriantă a miturilor populare și a ideilor preconcepute.  Aceasta este și o carte care te va învăța că, dacă așa ai procedat, ai făcut rău abandonând, la o vârstă încă fragedă, studiul limbii franceze (sau ruse, germane etc.) ori al alteia pentru care simțeai că ai fi avut o vocație, dar te-au descurajat profesorii rigizi, care la rândul lor fuseseră traumatizați de predecesorii lor tiranici și disprețuitori și care n-au făcut decât să-ți transmită convingerea că diversitatea nesfârșită și aparent inutilă a limbilor este o pedeapsă și un chin.  Vei mai afla aici și care e cea mai bună metodă pentru a învăța o limbă străină (sau mai multe, oricâte); de ce româna nu datorează nimic limbii ruse; sau care este cea mai satisfăcătoare clasificare a limbilor vorbite pe planetă, imaginabile sau posibile.“ — DAN ALEXE

Cod produs: C2773 Categorie Autor:

Ai nevoie de ajutor? Contactează-ne!

  • Plată sigură – card, ramburs sau transfer
  • Transport gratuit doar prin Poșta Română la peste 200 lei
  • Prețuri avantajoase
  • Produse verificate și ambalate cu grijă
  • 14 zile drept de retur garantat
  • Asistență rapidă prin telefon sau WhatsApp

Recenzii oferite de clienți pentru RVE Oradea

4,762 de recenzii pe Google
Vezi toate recenziile pe Google
Acest utilizator a lăsat doar o evaluare.
heredoi ʘ‿ʘ
Acest utilizator a lăsat doar o evaluare.
Nelu Holhos
Acest utilizator a lăsat doar o evaluare.
flaviu tocai
Acest utilizator a lăsat doar o evaluare.
Petru Rauca
Acest utilizator a lăsat doar o evaluare.
Magazin Online
Acest utilizator a lăsat doar o evaluare.
Cosmin Hentes
🙏
Tiponut Viorel-Beniamin
Acest utilizator a lăsat doar o evaluare.
George-Marius Șinca

Te-ar putea interesa și...

Explorează gama noastră completă

Recenzii

Încă nu există recenzii pentru acest produs.

Fii primul care scrie o recenzie

Nota ta
Nu se afișează public. Îl folosim doar ca să te putem contacta, dacă e nevoie.

Recenziile sunt verificate înainte de publicare.

Sediul RVE Oradea

Fii parte din lucrarea RVE Oradea

Susține Radio Vocea Evangheliei!

Radio Vocea Evangheliei Oradea este un post de radio creștin, contemporan și echilibrat, care transmite un mesaj relevant și practic, aducând Evanghelia românilor oriunde s-ar afla.

Prin emisiunile RVE, ascultătorii găsesc liniște sufletească, bucurie, speranță și dragoste – un sprijin spiritual constant în viața de zi cu zi.

Credem că fiecare suflet contează. De aceea, ne dorim să ajungem la cât mai mulți oameni cu un mesaj care poate transforma vieți. Și tu poți fi parte din această lucrare!

Susține lucrarea

Produse cu preț redus

Alte articole aflate acum la reducere

Surprins de puterea Duhului - Jack Deere
-14%

Surprins de puterea Duhului – Jack Deere

Prețul inițial a fost: 35,00 lei.Prețul curent este: 30,00 lei.
Înțelegând Împărăția lui Dumnezeu - Otniel Luca
-8%

Înțelegând Împărăția lui Dumnezeu – Otniel Luca

Prețul inițial a fost: 65,00 lei.Prețul curent este: 60,00 lei.
Orfanii lui Dumnezeu - Daniel Mureșan
-14%

Orfanii lui Dumnezeu – Daniel Mureșan

Prețul inițial a fost: 29,00 lei.Prețul curent este: 25,00 lei.
Credință trainică. Cum a schimbat lumea „A Treia Cale“ a primilor creștini - Gerald L. Sittser
-15%

Credință trainică. Cum a schimbat lumea „A Treia Cale“ a primilor creștini – Gerald L. Sittser

Prețul inițial a fost: 41,00 lei.Prețul curent este: 35,00 lei.
Cunoaste adevarul. Manual de doctrina crestina - Bruce Milne
-10%

Cunoaste adevarul. Manual de doctrina crestina – Bruce Milne

Prețul inițial a fost: 100,00 lei.Prețul curent este: 90,00 lei.
Cel ce ridica rusinea. Cum sa inlocuiesti temerile si lacrimile cu iertare, adevar si speranta - Marilyn Hontz
-12%

Cel ce ridica rusinea. Cum sa inlocuiesti temerile si lacrimile cu iertare, adevar si speranta – Marilyn Hontz

Prețul inițial a fost: 34,00 lei.Prețul curent este: 30,00 lei.

Acces rapid la inspirație și muzică creștină

Ascultă RVE Oradea oriunde te-ai afla!

Cu aplicația noastră mobilă, poți fi alături de Radio Vocea Evangheliei pe smartphone și tabletă, în orice moment. Ascultă emisiuni inspirate, melodii creștine, știri, predici și cuvinte de încurajare, toate la un click distanță.

Descarcă acum aplicația gratuită din Google Play sau App Store și adu mai aproape comorile spirituale pentru sufletul tău!

Descarcă din Google Play Descărcați de pe App Store
RVE aplicație