Ce este teologia reformată? Să înțelegem fundamentele – R. C. Sproul
39,00 lei
Descriere
CE ESTE TEOLOGIA REFORMATĂ?
Care este semnificaţia celor cinci teze ale calvinismului?
Există
în cultura populară şi chiar în biserică o multitudine de concepţii
greşite referitoare la teologia reformată. Unele trimiteri la adresa ei
sunt pozitive, altele negative. Este momentul așadar al unei explicaţii
complete şi inteligibile cu privire la sensul acestora şi a importanţei
lor.
Lucrarea Ce este teologia reformată? reprezintă o
introducere la un set de credinţe şi concepte care au avut o influenţă
imensă asupra bisericii evanghelice. În pătrunzătoarea sa carte, R. C.
Sproul te conduce printre fundamentele doctrinei reformate şi îţi arată
modul în care teologia reformată se centrează în jurul lui Dumnezeu, se
întemeiază pe Cuvântul lui Dumnezeu şi este dedicată credinţei în Isus
Hristos. Sproul explică cele cinci teze ale teologiei reformate şi
prezintă cu claritate realitatea harului minunat al lui Dumnezeu.
R. C. Sproul
(1939–2017) a slujit biserica în calitate de profesor de seminar,
pastor şi autor a peste nouăzeci de cărţi. A fost fondatorul şi
directorul organizaţiei Ligonier Ministries, iar învăţătura lui putea fi
urmărită în cadrul programului de radio Renewing Your Mind, difuzat în
fiecare zi de peste trei sute de posturi de radio din Statele Unite şi
din alte peste cincizeci de ţări.
Cuprins
Introducere: Teologia reformată este o teologie 9
Partea I. Fundamentele teologiei reformate
1. Centrare pe Dumnezeu 23
2. Întemeiere exclusivă pe Cuvântul lui Dumnezeu 4
3. Dedicare în întregime credinței 55
4. Devotare Profetului, Preotului și Împăratului 74
5. Supranumită și teologie a legământului 91
Partea a II-a. Cele cinci teze ale teologiei reformate
6. Corupția radicală a umanității 107
7. Alegerea suverană a lui Dumnezeu 126
8. Ispășirea intenționată înfăptuită de Hristos 146
9. Chemarea eficientă a Duhului 160
10. Păstrarea sfinților de către Dumnezeu 176
Glosar de termeni străini 195
Ai nevoie de ajutor? Contactează-ne!
- Plată sigură – card, ramburs sau transfer
- Transport gratuit doar prin Poșta Română la peste 200 lei
- Prețuri avantajoase
- Produse verificate și ambalate cu grijă
- 14 zile drept de retur garantat
- Asistență rapidă prin telefon sau WhatsApp
Recenzii oferite de clienți pentru RVE Oradea
Te-ar putea interesa și...
Zilele din urmă în cuvintele lui Isus: Când a zis Isus că va reveni? – R. C. Sproul
Duhul Sfant. O perspectiva penticostala – Anthony D. Palma
Realități nevăzute: Rai, Iad, îngeri și demoni – R. C. Sproul
Explorează gama noastră completă
Recenzii
Încă nu există recenzii pentru acest produs.

Fii parte din lucrarea RVE Oradea
Susține Radio Vocea Evangheliei!
Radio Vocea Evangheliei Oradea este un post de radio creștin, contemporan și echilibrat, care transmite un mesaj relevant și practic, aducând Evanghelia românilor oriunde s-ar afla.
Prin emisiunile RVE, ascultătorii găsesc liniște sufletească, bucurie, speranță și dragoste – un sprijin spiritual constant în viața de zi cu zi.
Credem că fiecare suflet contează. De aceea, ne dorim să ajungem la cât mai mulți oameni cu un mesaj care poate transforma vieți. Și tu poți fi parte din această lucrare!
Susține lucrareaAcces rapid la inspirație și muzică creștină
Ascultă RVE Oradea oriunde te-ai afla!
Cu aplicația noastră mobilă, poți fi alături de Radio Vocea Evangheliei pe smartphone și tabletă, în orice moment. Ascultă emisiuni inspirate, melodii creștine, știri, predici și cuvinte de încurajare, toate la un click distanță.
Descarcă acum aplicația gratuită din Google Play sau App Store și adu mai aproape comorile spirituale pentru sufletul tău!







