50,00 lei
O, fiţi cu toții silitori spre biserică şi spre adunare.
Căutaţi să fiți cei dintâi acolo cu Iisus.
Căci El vă aşteaptă pe toți şi tine seama de fiecare când vine.
Căci in biserică nu mergi la om. Şi nici să nu mergi la om.
Casa sfântă nu-i casa vreunui om, ci este casa lui Dumnezeu (Lc 19, 46).
Să nu ascultaţi acolo omul, ci să-L ascultaţi pe Dumnezeu.
Nu privi acolo pe nimeni, ci priveşte-L numai pe Hristos.
Şi nu te gândi acolo la nimic altceva decât la voia Lui.
Hristos Domnul vine în Templu pentru tot norodul.
El îi ascultă acolo pe toți.
El ia seama cum se roagă, ce cere, ce face şi ce gândeşte fiecare suflet din tot norodul venit acolo la rugăciune şi ascultare.
Nu uitați nici o clipă şi nici una din acestea voi, toţi cei care mergeți şi trebuie să mergeţi în Casa Domnului.
In noaptea în care nu dormise Iisus, nici diavolul nu dormise, dacă nu dormise Domnul.
După cum Hristos umblă căutând cum să mântuiască sufletele, şi diavolul umblă mereu, căutând cum să le piardă.
Căci diavolul este un imitator neruşinat…
Există locuri stăpânite de Dumnezeu şi de Duhul Său Sfânt.
Pe acolo, când mergi, sufletul simte puterea şi mireasma Cerului cuprinzându-l.
Atunci omul îşi vede stricăciunea în care a trăit şi-l cuprinde scârba de viața trăită în păcate.
Atunci îndemnul Duhului este mai puternic, iar sufletul care îl ascultă şi-l primeşte scapă de robie, devenind un liberat al lui Hristos Domnul.
Ai nevoie de ajutor? Contactează-ne!
Recenzii oferite de clienți pentru RVE Oradea
Trustindex verifică că sursa originală a recenziei este Google. Publicat pe Google heredoi ʘ‿ʘTrustindex verifică că sursa originală a recenziei este Google. Publicat pe Google Nelu HolhosTrustindex verifică că sursa originală a recenziei este Google. Publicat pe Google flaviu tocaiTrustindex verifică că sursa originală a recenziei este Google. Publicat pe Google Petru RaucaTrustindex verifică că sursa originală a recenziei este Google. Publicat pe Google Magazin OnlineTrustindex verifică că sursa originală a recenziei este Google. Publicat pe Google Cosmin HentesTrustindex verifică că sursa originală a recenziei este Google. 🙏Publicat pe Google Tiponut Viorel-BeniaminTrustindex verifică că sursa originală a recenziei este Google. Publicat pe Google George-Marius Șinca
Radio Vocea Evangheliei Oradea este un post de radio creștin, contemporan și echilibrat, care transmite un mesaj relevant și practic, aducând Evanghelia românilor oriunde s-ar afla.
Prin emisiunile RVE, ascultătorii găsesc liniște sufletească, bucurie, speranță și dragoste – un sprijin spiritual constant în viața de zi cu zi.
Credem că fiecare suflet contează. De aceea, ne dorim să ajungem la cât mai mulți oameni cu un mesaj care poate transforma vieți. Și tu poți fi parte din această lucrare!
Cu aplicația noastră mobilă, poți fi alături de Radio Vocea Evangheliei pe smartphone și tabletă, în orice moment. Ascultă emisiuni inspirate, melodii creștine, știri, predici și cuvinte de încurajare, toate la un click distanță.
Descarcă acum aplicația gratuită din Google Play sau App Store și adu mai aproape comorile spirituale pentru sufletul tău!