42,00 lei
„Cum s-a întâmplat în zilele lui Noe, aidoma se va întâmpla si la venirea Fiului omului.“
—Matei 24:37
Povestea lui Noe este lecție de școală duminicală, este predată cu animale pe flanelograf—însă Biblia ne înfățișează o imagine mai sumbră: o omenire ce a ajuns atât de rea încât Dumnezeu a hotărât să o nimicească printr-un potop planetar. La distanță de câteva mii de ani, Isus profețește că aceeași răzvrătire împotriva lui Dumnezeu va marca zilele ce vor premerge vremurilor din urmă.
Această carte scrisă de Jeff Kinley, autor recunoscut în domeniul profeției, prezintă paralele dintre lumea anterioară potopului și lumea zilelor noastre, scoțând în evidență sporirea răului și a imoralității, precum și pandemia de fărădelege. Cartea
• examinează semnele conform cărora vremurile din urmă se apropie cu repeziciune,
• afirmă urgența ca cei pierduți să audă adevărul plin de compasiune al lui Dumnezeu,
• îi ajută pe credincioși să trăiască cu înțelepciune, astfel încât zilele lor să conteze pentru veșnicie.
Cum s-a întâmplat în zilele lui Noe prezintă dovezi biblice conform cărora judecata lui Dumnezeu este iminentă și arată cum relatarea despre Noe poate da speranță tuturor celor care Îl urmează pe Hristos.
Jeff Kinley (master în teologie, Seminarul Teologic din Dallas) a scris peste 30 de cărți și ține cuvântări în toată țara. Lucrarea sa de slujire ajută bisericile și pe creștini să deosebească vremurile și să trăiască cu încredere. Podcast-urile lui—Prophecy Pros Podcast cu Todd Hampson și Vintage Truth Podcast—sunt ascultate în peste 130 de țări. Jeff și soția sa locuiesc în Arkansas și au trei fii adulți.
Cuprins
Cum ne ajută un eveniment din trecut să ne pregătim pentru viitor
1. Zilele lui Noe
2. Ultimul om (neprihănit) de pe pământ
3. Potopul
4. Profetul tâmplar
5. O lume fără Dumnezeu
6. O istorie a violenței
7. 50 de umbre ale imoralității
8. Vremuri grele
9. Marea salvare
10. Perioada Antichristului
11. El va veni pe nori
12. Ușa deschisă
Anexă: O cronologie a vremurilor din urmă în 30 de evenimente
Note
Ai nevoie de ajutor? Contactează-ne!
Recenzii oferite de clienți pentru RVE Oradea
Trustindex verifică că sursa originală a recenziei este Google. Publicat pe Google heredoi ʘ‿ʘTrustindex verifică că sursa originală a recenziei este Google. Publicat pe Google Nelu HolhosTrustindex verifică că sursa originală a recenziei este Google. Publicat pe Google flaviu tocaiTrustindex verifică că sursa originală a recenziei este Google. Publicat pe Google Petru RaucaTrustindex verifică că sursa originală a recenziei este Google. Publicat pe Google Magazin OnlineTrustindex verifică că sursa originală a recenziei este Google. Publicat pe Google Cosmin HentesTrustindex verifică că sursa originală a recenziei este Google. 🙏Publicat pe Google Tiponut Viorel-BeniaminTrustindex verifică că sursa originală a recenziei este Google. Publicat pe Google George-Marius Șinca
Radio Vocea Evangheliei Oradea este un post de radio creștin, contemporan și echilibrat, care transmite un mesaj relevant și practic, aducând Evanghelia românilor oriunde s-ar afla.
Prin emisiunile RVE, ascultătorii găsesc liniște sufletească, bucurie, speranță și dragoste – un sprijin spiritual constant în viața de zi cu zi.
Credem că fiecare suflet contează. De aceea, ne dorim să ajungem la cât mai mulți oameni cu un mesaj care poate transforma vieți. Și tu poți fi parte din această lucrare!
Cu aplicația noastră mobilă, poți fi alături de Radio Vocea Evangheliei pe smartphone și tabletă, în orice moment. Ascultă emisiuni inspirate, melodii creștine, știri, predici și cuvinte de încurajare, toate la un click distanță.
Descarcă acum aplicația gratuită din Google Play sau App Store și adu mai aproape comorile spirituale pentru sufletul tău!