De ce intarzie trezirea? – Leonard Ravenhill

La ora aceasta trista, lumea doarme in intuneric, iar
Biserica doarme in lumina; asa ca Isus este ranit “in casa celor ce-L
iubeau.” Biserica luptatoare schioapata si este luata in ras si numita
impotenta. In fiecare an folosim munti de hartie si rauri de cerneala ca
sa retiparim scrierile unor oameni de mult morti, in timp ce Duhul
Sfant, care este viu, cauta oameni care sa fie gata sa calce sub
picioarele lor stiinta lor, sa sparga balonul umflat al egoismului lor
si sa recunoasca deschis ca desi au ochi, sunt totusi orbi. Astfel de
oameni, cu pretul inimii zdrobite si al lacrimilor varsate, cauta sa
primeasca uleiul sfant al doctoriei pentru ochi, care se cumpara numai
cu pretul recunoasterii saraciei sufletesti.

Incercam
sa ne salvam esecul si saracia spirituala ascunzandu-ne sub doctrina
suveranitatii lui Dumnezeu si impotmolindu-ne intr-un dispensationalism
stagnant. In timpul acesta iadul se umple… Puterile intunericului
avanseaza, iar Dumnezeu cauta zadarnic un om care sa stea in spartura,
asa cum a stat Ezechiel! Dragul meu frate predicator, azi ne place mai
mult sa calatorim decat sa suferim, de aceea nu exista nasteri
spirituale. Doamne, trimite-ne, si cat mai repede, profeti care sa nu
mearga la pas cu o biserica ce nu merge la pas cu Tine.

Ni
se spune adesea ca in vremurile acestea de incercari grele oamenii au
nevoie sa fie mangaiati. Sunt de acord, multi au nevoie de mangaiere:
cei bolnavi, cei intristati, cei in suferinta. In acelasi timp, nimeni
sa nu se insele: a tacea si a fi nepasator cand casa este cuprinsa de
flacari este o crima. Nu-l mangaie pe vecin cel ce-l lasa sa doarma si
vede cum hotul ii sparge casa. In fata oamenilor de paie de azi, care
isi bat joc de evanghelismul nostru care vesteste pierzarea si focul si
iadul, care pretuieste sangele varsat la Calvar, care crede in
intruparea din fecioara, avem dreptul sa ne molesim? Daca am da inapoi
ne-am arata ca niste paiate. Legiunile iadului sunt mari; dar ostile
cerului sunt si mai mari. Diavolul este puternic; Dumnezeu este
Atotputernic. Riscul este mare. Si mare este pretul. Dar mare este si
premiul!

“Este oare lungimea vietii asa de draga si
este oare confortul caselor noastre atat de pretuit incat sa fim gata sa
le cumparam cu pretul unei vieti de necredinta, cu pretul rugaciunilor
uscate si fara viata? Nu cumva la marea judecata, in ultima instanta, in
fata lui Dumnezeu vor veni milioane de oameni trimisi la pierzare, la
focul cel vesnic, sa ma acuze ca am fost nepasator de soarta lor, ca am
trait un materialism doar invelit in cateva versete de Scriptura?
Fereasca Dumnezeu Preasfantul! Nu stiu ce vor alege altii. Cat despre
mine, dati-mi focul trezirii sufletului meu si a Bisericilor din
intreaga tara. Daca nu, mai bine moartea!”