Redirecționează 3.5% din impozitul pe venit
Contul meu Produse favorite

Esența credinței creștine – John Stott

34,00 lei

Descriere

Considerată pe drept cuvânt o lucrare clasică, Esența credinței creștine
a lui John Stott s-a vândut în peste două milioane de exemplare de la
prima ei ediție, publicată în 1958. Inclusă în Top 100 a Cărților
Mileniului de către revista Word și în Top 100 a Cărților Secolului XX de către revista Christianity Today, Esența credinței creștine continuă să influențeze credința cititorilor creștini din lumea întreagă.

„Există
puţine cărţi care să constituie adevărate puncte de reper şi care să
merite să fie citite de toată lumea. Una dintre aceste puţine cărţi este
cea de faţă. Esenţa credinței creştine este o prezentare clasică a credinţei care a transformat miliarde de vieţi.“

—Rick Warren

„Convingătoarea
prezentare a credinței creștine pe care o face John Stott este în
același timp o lucrare clasică și modernă. Îi doresc viață lungă.“

—J. I. Packer

„Orice spune John Stott merită ascultat. Orice scrie el merită citit. Esența credinței creștine
nu este numai o lectură obligatorie pentru orice credincios, ci și o
adevărată binecuvântare păstrată pe pagina scrisă pentru îmbogățirea
acestei generații și a celor ce vor veni.“

—Anne Graham Lotz

John Stott
(1921–2011) a fost pastorul Bisericii All Souls din Londra, fondatorul
London Institute for Contemporary Christianity și un predicator și
învățător renumit in lumea întreagă. Printre multele titluri care îi
poartă semnătura se numără Crucea lui Hristos, Portretul predicatorului, Ucenicie radicală și Puterea predicării.


CUPRINS

Cuvânt înainte                               7
Introducere                                   9
1. Abordarea corectă                              13

PARTEA ÎNTÂI: CINE ESTE HRISTOS
2. Ce spune Hristos despre Sine                      27
3. Caracterul lui Hristos                          43
4. Învierea lui Hristos                             55

PARTEA A DOUA: NEVOIA NOASTRĂ
5. Realitatea și natura păcatului                      73
6. Consecințele păcatului                          85

PARTEA A TREIA: CE A FĂCUT HRISTOS
7. Moartea lui Hristos                              99
8. Mântuirea lui Hristos                        117

PARTEA A PATRA: ÎN CE CONSTĂ RĂSPUNSUL                       NOSTRU
9. Socotirea costului                           129
10. Luarea unei decizii                            145
11. A fi creștin                                155

Cod produs: C2335 Categorie Autor:

Ai nevoie de ajutor? Contactează-ne!

  • Plată sigură – card, ramburs sau transfer
  • Transport gratuit doar prin Poșta Română la peste 200 lei
  • Prețuri avantajoase
  • Produse verificate și ambalate cu grijă
  • 14 zile drept de retur garantat
  • Asistență rapidă prin telefon sau WhatsApp

Recenzii oferite de clienți pentru RVE Oradea

4,762 de recenzii pe Google
Vezi toate recenziile pe Google
Acest utilizator a lăsat doar o evaluare.
heredoi ʘ‿ʘ
Acest utilizator a lăsat doar o evaluare.
Nelu Holhos
Acest utilizator a lăsat doar o evaluare.
flaviu tocai
Acest utilizator a lăsat doar o evaluare.
Petru Rauca
Acest utilizator a lăsat doar o evaluare.
Magazin Online
Acest utilizator a lăsat doar o evaluare.
Cosmin Hentes
🙏
Tiponut Viorel-Beniamin
Acest utilizator a lăsat doar o evaluare.
George-Marius Șinca

Te-ar putea interesa și...

Explorează gama noastră completă

Recenzii

Încă nu există recenzii pentru acest produs.

Fii primul care scrie o recenzie

Nota ta
Nu se afișează public. Îl folosim doar ca să te putem contacta, dacă e nevoie.

Recenziile sunt verificate înainte de publicare.

Sediul RVE Oradea

Fii parte din lucrarea RVE Oradea

Susține Radio Vocea Evangheliei!

Radio Vocea Evangheliei Oradea este un post de radio creștin, contemporan și echilibrat, care transmite un mesaj relevant și practic, aducând Evanghelia românilor oriunde s-ar afla.

Prin emisiunile RVE, ascultătorii găsesc liniște sufletească, bucurie, speranță și dragoste – un sprijin spiritual constant în viața de zi cu zi.

Credem că fiecare suflet contează. De aceea, ne dorim să ajungem la cât mai mulți oameni cu un mesaj care poate transforma vieți. Și tu poți fi parte din această lucrare!

Susține lucrarea

Produse cu preț redus

Alte articole aflate acum la reducere

Orfanii lui Dumnezeu – Daniel Mureșan
-14%

Orfanii lui Dumnezeu – Daniel Mureșan

Prețul inițial a fost: 29,00 lei.Prețul curent este: 25,00 lei.
Cunoaste adevarul. Manual de doctrina crestina – Bruce Milne
-10%

Cunoaste adevarul. Manual de doctrina crestina – Bruce Milne

Prețul inițial a fost: 100,00 lei.Prețul curent este: 90,00 lei.
Înțelegând Împărăția lui Dumnezeu – Otniel Luca
-8%

Înțelegând Împărăția lui Dumnezeu – Otniel Luca

Prețul inițial a fost: 65,00 lei.Prețul curent este: 60,00 lei.
Surprins de puterea Duhului – Jack Deere
-14%

Surprins de puterea Duhului – Jack Deere

Prețul inițial a fost: 35,00 lei.Prețul curent este: 30,00 lei.

Acces rapid la inspirație și muzică creștină

Ascultă RVE Oradea oriunde te-ai afla!

Cu aplicația noastră mobilă, poți fi alături de Radio Vocea Evangheliei pe smartphone și tabletă, în orice moment. Ascultă emisiuni inspirate, melodii creștine, știri, predici și cuvinte de încurajare, toate la un click distanță.

Descarcă acum aplicația gratuită din Google Play sau App Store și adu mai aproape comorile spirituale pentru sufletul tău!

Descarcă din Google Play Descărcați de pe App Store
RVE aplicație