45,00 lei
Volumul tratează subiectul darurilor Duhului Sfânt din
perspectiva teologiei comparate, plecând de la doi dintre cei mai
importanți teologi contemporani provenind din spații confesionale
diferite (J. Moltmann ‒ protestant reformat; D. Stăniloae ‒ ortodox).
Pentru cititorii penticostali, cartea are o dublă însemnătate: atât prin
prezentarea matură a teologiei „celuilalt” ‒ teologia ortodoxă,
respectiv protestantă, cât și prin subiectul supus atenției: harismele
Duhului Sfânt.
„În contextul actual, al efortului susținut pe
care toți creștinii, indiferent de opțiunea confesională, trebuie să îl
depună în vederea păstrării identității creștine a culturii europene,
cartea colegului Dragoș Ștefănică vine să construiască o „punte” în
dialogul teologic interconfesional, plecând de la o temă deosebit de
importantă și relevantă: darurile Duhului Sfânt. Scriind de pe o poziție
asumat penticostală, autorul prezintă cu obiectivitate teologia a doi
mari gânditori creștini contemporani, Dumitru Stăniloae și Jürgen
Moltmann, care sunt recunoscuți drept exponenți ai mediilor confesionale
din care provin ‒ spațiul ortodox-răsăritean, respectiv protestant (de
orientare reformată).
Principalul merit al cărții de față constă
în prezentarea lucidă și onestă a crezului „celuilalt”, prezentare
urmată de o evaluare echilibrată, din perspectiva crezului penticostal.
În acest fel, volumul de față reprezintă un instrument indispensabil în
cercetarea din domeniul teologiei comparate, care este departe de a fi
acoperit satisfăcător cu studii de specialitate.
Totodată,
alegerea subiectului harismelor Duhului Sfânt este una inspirată, dat
fiind interesul extraordinar pe care lumea de astăzi (încă) îl arată
față de lucrarea miraculoasă a Duhului Sfânt. Dincolo de dezbaterea
propriu-zisă, purtată pe tărâm pneumatologic, consider că lucrarea de
față poate sluji ca model pentru abordarea comparativă a altor teme de
căpătâi pentru teologia creștină.
Volumul reprezintă un reper
teologic important atât pentru credincioșii evanghelici, cât și pentru
cei răsăriteni; modelul comparativ pe care ni-l propune autorul îi va
ajuta pe cititori să se cunoască mai bine unii pe alții, iar perspectiva
distinct penticostală a autorului va contribui ‒ credem noi ‒ la o mai
bună înțelegere a lucrării supranaturale pe care Duhului Sfânt o
desfășoară și astăzi în credincioși, în Biserica lui Hristos și în
întreaga lume.”
— Pastor Lector univ. dr. Ioan Brie, Rectorul Institutului Teologic Penticostal din București.
Ai nevoie de ajutor? Contactează-ne!
Recenzii oferite de clienți pentru RVE Oradea
Trustindex verifică că sursa originală a recenziei este Google. Publicat pe Google heredoi ʘ‿ʘTrustindex verifică că sursa originală a recenziei este Google. Publicat pe Google Nelu HolhosTrustindex verifică că sursa originală a recenziei este Google. Publicat pe Google flaviu tocaiTrustindex verifică că sursa originală a recenziei este Google. Publicat pe Google Petru RaucaTrustindex verifică că sursa originală a recenziei este Google. Publicat pe Google Magazin OnlineTrustindex verifică că sursa originală a recenziei este Google. Publicat pe Google Cosmin HentesTrustindex verifică că sursa originală a recenziei este Google. 🙏Publicat pe Google Tiponut Viorel-BeniaminTrustindex verifică că sursa originală a recenziei este Google. Publicat pe Google George-Marius Șinca
Radio Vocea Evangheliei Oradea este un post de radio creștin, contemporan și echilibrat, care transmite un mesaj relevant și practic, aducând Evanghelia românilor oriunde s-ar afla.
Prin emisiunile RVE, ascultătorii găsesc liniște sufletească, bucurie, speranță și dragoste – un sprijin spiritual constant în viața de zi cu zi.
Credem că fiecare suflet contează. De aceea, ne dorim să ajungem la cât mai mulți oameni cu un mesaj care poate transforma vieți. Și tu poți fi parte din această lucrare!
Cu aplicația noastră mobilă, poți fi alături de Radio Vocea Evangheliei pe smartphone și tabletă, în orice moment. Ascultă emisiuni inspirate, melodii creștine, știri, predici și cuvinte de încurajare, toate la un click distanță.
Descarcă acum aplicația gratuită din Google Play sau App Store și adu mai aproape comorile spirituale pentru sufletul tău!