Fraților, slujirea nu este o profesie: Să redescoperim ce (mai) înseamnă slujirea – John Piper

68,00 lei

Descriere

Ce (mai) înseamnă slujirea într-o cultură contemporană care deformează îngrijorător imaginea slujirii biblice?
Piper explorează mai multe fațete ale slujirii pastorale, oferind din propria experiență sfaturi concrete, calde și utile slujitorilor în ceea ce privește predicarea, anumite învățături biblice care trebuie accentuate mai mult în biserică, lupta spirituală, esența și formele închinării, rugăciunea, gestionarea suferinței, implicarea socială sau căsnicia. Pentru a avea reușită în toate acestea, autorul pune accent pe viața devoțională a slujitorului, propriile sale lupte spirituale, nevoia de lectură și inclusiv pe sport, pentru o viață sănătoasă.

Prin volumul de față, Piper ne aduce aminte că slujirea nu poate fi făcută prin mijloacele umane, manageriale, respectiv având obiectivele antropocentrice ale performanței, banilor și popularității, pentru că slujirea este supranaturală și teocentrică. În acest sens, slujitorul nu este un comediant sau un maestru de ceremonii, nici un expert în marketing religios sau orice altceva de felul acesta, ci profetul, robul gata să moară pentru Hristos și biserică, cel pe care Duhul îl folosește ca să scape suflete de la iad și unul care se bazează doar pe Dumnezeu pentru reușita slujirii, nu pe el însuși.
„Această carte a fost un manual pentru instruirea pastorilor timp de mulți ani – una dintre puținele cărți pe care le consider ca fiind absolut obligatorii pentru cei care doresc să facă lucrarea lui Dumnezeu în modul dorit de Dumnezeu. Nu am cuvinte suficiente să o apreciez îndeajuns. Citiți-o. Recitiți-o. Iar apoi predați și altora învățătura ei.”
J.D. Greear, pastor principal la The Summit Church, Raleigh‑Durham, North Carolina

Cod produs: C3840 Categorie Brand:

Ai nevoie de ajutor? Contactează-ne!

Recenzii oferite de clienți pentru RVE Oradea

Te-ar putea interesa și...

Explorează gama noastră completă

guest
Cele mai vechi
Cele mai noi Cele mai votate
Feedbackuri inline
Vezi toate comentariile
rve oradea sediu
Fii parte din lucrarea RVE Oradea

Susține Radio Vocea Evangheliei!

Radio Vocea Evangheliei Oradea este un post de radio creștin, contemporan și echilibrat, care transmite un mesaj relevant și practic, aducând Evanghelia românilor oriunde s-ar afla.

Prin emisiunile RVE, ascultătorii găsesc liniște sufletească, bucurie, speranță și dragoste – un sprijin spiritual constant în viața de zi cu zi.

Credem că fiecare suflet contează. De aceea, ne dorim să ajungem la cât mai mulți oameni cu un mesaj care poate transforma vieți. Și tu poți fi parte din această lucrare!

Produse cu preț redus

Alte articole aflate acum la reducere

Acces rapid la inspirație și muzică creștină

Ascultă RVE Oradea oriunde te-ai afla!

Cu aplicația noastră mobilă, poți fi alături de Radio Vocea Evangheliei pe smartphone și tabletă, în orice moment. Ascultă emisiuni inspirate, melodii creștine, știri, predici și cuvinte de încurajare, toate la un click distanță.

Descarcă acum aplicația gratuită din Google Play sau App Store și adu mai aproape comorile spirituale pentru sufletul tău!

Cerc
RVE aplicație