20,00 lei
Cartea aceasta va prezenta tema imaginii și cuvântului în perioada postmodernă ce a
survenit în urma marilor progrese și
descoperiri ale științei și
tehnologiei, precum și a schimbărilor
majore în ce privește preocuparea
intelectuală a omului și a concepțiilor religioase. Atunci când Domnul Isus
Cristos s-a înălțat la cer, El nu a
luat cu Sine Biserica. Apostolii și
ceilalți ucenici au rămas pe pământ
pentru a duce Evanghelia până la marginile pământului și pentru a fi sarea și
lumina lumii (Matei 5:13-14). Astfel, Biserica este parte din lume, existând
atât în dimensiunea istorică cât și în
cea eschatologică. Distincția Bisericii
de lume constă în natura valorilor și
principiilor pe care cele două le au, precum și
din perspectiva veșniciei. Lumea are principiile
și cultura ei. Cultura din punct de
vedere antropologic și istoric a fost
definită foarte bine de către A.L. Kroeber și
C. Kluchohn. Aceștia au spus: “Cultura
constă din modele, tipare dobândite și
transmise prin simboluri, păstrând realizările fiecărui grup în parte.
Fundamentul de bază al culturii constă din ideile, conceptele și valorile tradiționale care sunt comun acceptate. Așadar, cultura ca sistem poate fi considerat un produs al acțiunilor umane.”
O altă definiție
mult mai simplistă dar foarte răspândită afirmă: „cultura reprezintă nimic mai
mult decât un set de valori care sunt împărtășite
de o submulțime a unei populații”. Înseamnă că există mai multe culturi,
dar care au valabilitate având în vedere noua poziție a oamenilor față de
adevăr și limbaj.
Lumea și cultura
dintotdeauna au încercat să penetreze comunitatea celor răscumpărați. Nu tot ceea ce conține sau proclamă cultura este rău sau neetic. Dar esența tuturor gândurilor și conceptelor pe care le însumează cultura unei mase de oameni
nu pornește de la premisa de a avea
vreun fundament în Scriptură. Veacul prezent al bisericii nu este unic prin
prisma atacului neîncetat al valorilor și
chipului acestei lumi împotriva Bisericii. Această presiune și posibila contaminare a Bisericii de către
cultură și lume a fost întotdeauna
existentă. Cultura nu este neutră, Biserica trebuind să se păstreze încă de la
început credința care a fost dată sfinților o dată pentru totdeauna nealterată de
lume și ideile culturii care se opun
principiilor biblice.
Așa cum cultura nu
poate să fie neutră, tot așa nici
tehnologiile vizuale nu pot fi neutre. Peste tot în lume invențiile au fost de-a lungul istoriei mijloace
prin care s-au realizat multe lucruri bune, dar și
lucruri rele. Ambivalența tehnologiilor
vizuale este un fapt recunoscut de toată lumea. Când Johann Gutenberg a
inventat tiparul cu litere mobile s-a deschis practic o nouă lume rezultând
emancipare, deschidere, libertate și
democrație. Oamenii puteau să comunice,
să dezbată idei, oamenii de rând având ocazia mai mult ca oricând să citească,
cerceteze și să cunoască. Așa a ajuns Biblia în mâinile oamenilor. În
acest mod, Scriptura a avut acces „în zona de interdicție” după ce secole la rând a fost ascunsă de ochii oamenilor.
Reforma Protestantă, Iluminismul au fost rezultatele imediate care au cunoscut
așa mare impact datorită tiparului.
Prin noua invenție
au fost popularizate și larg răspândite
întoarcerea la Scriptură, respectiv programul raționalist
și romantist. Puțin mai târziu Friedrich Schleiermacher, părintele teologiei
liberale, prezenta un Cristos ce trebuie văzut ca un ideal vrednic de urmat
datorită conștienței absolute de Dumnezeu. Prin sentimentul
dependenței de Dumnezeu, Cristos a
realizat totul, El devenind un ideal pentru toți
oamenii care trebuie urmat. Schleiermacher spunea: “Dacă spontaneitatea unei
vieți noi este specifică lui Isus
Cristos, ea provenind doar de la El, atunci fiindcă a fost o individualitate
istorică, Isus Cristos trebuie văzut ca un ideal (urlbidlich) . Idealul trebuie
să fi devenit complet în individualitatea sa istorică, ceea ce înseamnă că
fiecare moment istoric al experienței
sale presupune și va conduce la acest
ideal.”
Teologia liberală a redefinit toate doctrinele importante
ale creștinismului tradițional susținut
de progresul în știință și
mijloacele de comunicare. Aproape toate „binecuvântările” și „blestemele” pentru societate au avut
impact prin mijloacele de comunicare comune. Azi televizorul, computerul,
filmele servesc deopotrivă unor lucruri bune și
rele, deși balanță înclină mai mult spre lucrurile rele care dăunează enorm
generației actuale și mai ales celor ce vor urma. Prin apariția imaginilor vizuale, cuvintele și-au pierdut parcă puterea și valoarea. Pe fondul acestor tendințe sociale și
personale, Biserica începe să se asemene „chipului veacului acestuia” (Romani
12:2), neglijând închinarea și
predicarea biblică centrată în Cuvânt și
accentul pe educație, cuvinte,
dezvoltarea intelectuală a tinerilor din biserică și profunzimea.
Am ales tocmai din aceste cauze tema imaginii și cuvântului în postmodernism. Societatea
mai mult ca oricând abandonează cuvintele și
educația calitativă.
Capitolul întâi al lucrării se va concentra pe un studiu
istoric asupra importanței cuvintelor
Scripturii și a alfabetizării în viața poporului Israel, a bisericii primare și a reformatorilor. Dumnezeu S-a revelat la
Sinai prin cuvânt, iar în perioada Noului Testament tot prin Cuvânt. Israelul a
fost un popor al cărții încă de la
început, imaginile chipurilor cioplite și
reprezentări păgâne ale lui Dumnezeu neavând ce să caute în popor. Biserica a
fost zidită pe temelia apostolilor, piatra din capul unghiului fiind Isus
Cristos, Logosul divin. De la zidirea ei ca organism divino-uman, Biserica a
pus accent pe Cuvânt. Marii reformatori au instituit Reforma ce reamintea și reaplica primatul autorității Scripturii în viața de credință. Primul
capitol va avea în vedere imaginea și
Cuvântul de-a lungul istoriei în societatea evreiască, Biserica primară până la
Reforma Protestantă.
Capitolul al doilea va continua de la Reforma Protestantă
până în secolul al XX-lea, vorbind despre perioada modernistă. În timpul
acestei perioade au existat numeroase evenimente importante în progresul științei.
Noile curente filozofice și teologice
la rândul lor au schimbat mult societatea pregătind de altfel terenul pentru
apariția postmodernismului. În capitol
se va discuta și despre bazele
postmodernismului, educația și starea spirituală a Bisericii și oamenilor în ansamblu.
Capitolul al treilea va fi dedicat unei analize practice a
imaginii și Cuvântului în timpul de
închinare a bisericii și în viața de zi cu zi a credinciosului născut din
nou. Între acestea va fi rezervat special un subcapitol pentru o scurtă analiză
a abuzurilor ce se fac în postmodernism față
de Cuvântul scris. Aceste abuzuri încadrează Cuvântul nu doar în revelația specială a Sfintelor Scripturi, ci și în alte dimensiuni asemenea altor curente
teologice ale protestantismului modern din secolul al XX-lea. Organizația parabisericească Christ Embassy condusă
de Chris Oyakhilome reprezintă subiectul de analiză a acestui subcapitol.
Conținutul cărții nu prezintă tot ce s-ar putea scrie pe
acest subiect. Mai degrabă ea compilează informațiile
de bază care se învârt în jurul temei. De asemenea, nici nu încearcă să creeze
o impresie negativă față de
tehnologiile vizuale. Ele deja sunt un „dat” indispensabil pentru societatea de
azi. Ieșirea ce presupune
evadarea totală din ele este imposibilă, soluția de acest gen nefiind deloc bună. Prin
televizor, radio, computer, oamenii au acces la informații, comunică, relaționează,
cumpără, etc. Lucrarea încearcă să ofere în primul rând o înțelegere a vremurilor actuale și a direcților
greșite pentru a le părăsi și evita, prezentând un echilibru aplicativ
ce are în vedere sferele cele mai importante: închinarea Bisericii și viața
privată a fiecărui copil al lui
Dumnezeu în parte.
CUPRINSUL CĂRȚII
INTRODUCERE
1. IMAGINEA ȘI
CUVÂNTUL DE-A LUNGUL ISTORIEI
1.1. Revelația de la
Sinai și cultura evreilor
1.2. Formarea creștinismului
și importanța cuvântului scris
1.3. Biserica după persecuție
și Reforma protestantă
2. MODERNISMUL ȘI
POSTMODERNISMUL
2.1. Modernismul și
valoarea rațiunii
2.2. Modernismul și
industria vizuală
2.3. Cultura și
educația în postmodernism
3. IMPLICAȚII ALE
IMAGINII ȘI CUVÂNTULUI ÎN VIAȚA BISERICII
3.1. Imagine și
cuvânt în închinarea bisericii
3.2. Abuzuri ale cuvântului în postmodernism
3.3. Imagine și
cuvânt în viața personală a
credinciosului
CONCLUZII
BIBLIOGRAFIA
Ai nevoie de ajutor? Contactează-ne!
Recenzii oferite de clienți pentru RVE Oradea
Trustindex verifică că sursa originală a recenziei este Google. Publicat pe Google heredoi ʘ‿ʘTrustindex verifică că sursa originală a recenziei este Google. Publicat pe Google Nelu HolhosTrustindex verifică că sursa originală a recenziei este Google. Publicat pe Google flaviu tocaiTrustindex verifică că sursa originală a recenziei este Google. Publicat pe Google Petru RaucaTrustindex verifică că sursa originală a recenziei este Google. Publicat pe Google Magazin OnlineTrustindex verifică că sursa originală a recenziei este Google. Publicat pe Google Cosmin HentesTrustindex verifică că sursa originală a recenziei este Google. 🙏Publicat pe Google Tiponut Viorel-BeniaminTrustindex verifică că sursa originală a recenziei este Google. Publicat pe Google George-Marius Șinca
Radio Vocea Evangheliei Oradea este un post de radio creștin, contemporan și echilibrat, care transmite un mesaj relevant și practic, aducând Evanghelia românilor oriunde s-ar afla.
Prin emisiunile RVE, ascultătorii găsesc liniște sufletească, bucurie, speranță și dragoste – un sprijin spiritual constant în viața de zi cu zi.
Credem că fiecare suflet contează. De aceea, ne dorim să ajungem la cât mai mulți oameni cu un mesaj care poate transforma vieți. Și tu poți fi parte din această lucrare!
Cu aplicația noastră mobilă, poți fi alături de Radio Vocea Evangheliei pe smartphone și tabletă, în orice moment. Ascultă emisiuni inspirate, melodii creștine, știri, predici și cuvinte de încurajare, toate la un click distanță.
Descarcă acum aplicația gratuită din Google Play sau App Store și adu mai aproape comorile spirituale pentru sufletul tău!