Încredințează la oameni de încredere. O teologie a mentorării în spațiul penticostal românesc – Radu Mariș

45,00 lei

Descriere

Cartea pastorului Radu Mariș își propune să prezinte și să accentueze
importanța dezvoltării conducerii prin mentorarea liderilor bisericii,
în special a celor aflați la început de drum în ceea ce privește
slujirea. În studiul întreprins, autorul a analizat atât literatura
seculară, cât și pe cea creștină, aplecându-se mai ales asupra modelelor
din Noul Testament, care au fost verificate critic și academic și au
trecut testul. Totodată, dr. Mariș a evaluat situația curentă privind
dezvoltarea conducerii prin mentorare din cadrul Comunității Regionale
Penticostale de Oradea, iar în urma evaluării a dezvoltat un set de
recomandări în ce privește practicarea mentorării ca instrument folosit
în dezvoltarea conducerii și în ridicarea următoarei generații de lideri
creștini.

Radu Mariș s-a născut în anul 1978 în
orașul Arad. A absolvit cursurile Institutului Teologic Penticostal din
București în anul 2000, iar în anul 2020 și-a definitivat studiile
doctorale, urmate în cadrul Universității din București.
În prezent
este pastorul asistent al Bisericii Penticostale „Speranța” din Oradea
și cadru didactic la Institutul Teologic Penticostal din București. De-a
lungul timpului, a publicat numeroase studii de teologie practică, în
reviste de specialitate, precum și în cele de popularizare a cercetării.
Din anul 2006 este căsătorit cu Corina și au împreună un fiu, Ianis.

Cod produs: C2484 Categorie Brand:

Ai nevoie de ajutor? Contactează-ne!

Recenzii oferite de clienți pentru RVE Oradea

Te-ar putea interesa și...

Prețul inițial a fost: 100,00 lei.Prețul curent este: 90,00 lei.

Explorează gama noastră completă

guest
Cele mai vechi
Cele mai noi Cele mai votate
Feedbackuri inline
Vezi toate comentariile
rve oradea sediu
Fii parte din lucrarea RVE Oradea

Susține Radio Vocea Evangheliei!

Radio Vocea Evangheliei Oradea este un post de radio creștin, contemporan și echilibrat, care transmite un mesaj relevant și practic, aducând Evanghelia românilor oriunde s-ar afla.

Prin emisiunile RVE, ascultătorii găsesc liniște sufletească, bucurie, speranță și dragoste – un sprijin spiritual constant în viața de zi cu zi.

Credem că fiecare suflet contează. De aceea, ne dorim să ajungem la cât mai mulți oameni cu un mesaj care poate transforma vieți. Și tu poți fi parte din această lucrare!

Produse cu preț redus

Alte articole aflate acum la reducere

Acces rapid la inspirație și muzică creștină

Ascultă RVE Oradea oriunde te-ai afla!

Cu aplicația noastră mobilă, poți fi alături de Radio Vocea Evangheliei pe smartphone și tabletă, în orice moment. Ascultă emisiuni inspirate, melodii creștine, știri, predici și cuvinte de încurajare, toate la un click distanță.

Descarcă acum aplicația gratuită din Google Play sau App Store și adu mai aproape comorile spirituale pentru sufletul tău!

Cerc
RVE aplicație