Înrădăcinarea. Preludiu la o declarație a datoriilor față de ființa umană – Simone Weil

„În timpul Ocupaţiei, Londra i-a cerut lui Simone Weil un raport
privind posibilităţile de redresare a Franţei. Simone Weil a scris
textul publicat astăzi cu titlul Înrădăcinarea, care este totodată
raportul cerut şi una dintre cărţile cele mai lucide, mai elevate, mai
frumoase din cîte s-au scris de foarte multă vreme încoace despre
civilizaţia noastră. După cîteva definiţii esenţiale ale nevoilor
sufletului (omul nu se hrăneşte numai cu pîine): ordinea, libertatea,
supunerea, responsabilitatea, egalitatea, onoarea etc., Simone Weil, sub
titlul «Dezrădăcinarea», întreprinde cea mai fină, cea mai riguroasă şi
cea mai aspră critică a modurilor noastre de a gîndi, de a judeca şi de
a ne comporta, iar apoi, sub titlul «Înrădăcinarea», ne dezvăluie
secretul care poate redresa Franţa. Cuvîntul «înrădăcinare» arată care
este acest secret: o întoarcere la tradiţie. Nu la tradiţie aşa cum este
înţeleasă în anumite medii politice şi în jalnicele noastre manuale de
istorie, ci la tradiţia gîndirii juste, a vederii juste. Cartea aceasta
austeră, de un curaj uneori ieşit din comun, nemiloasă şi, în acelaşi
timp, admirabil cumpănită, de un creştinism autentic şi foarte pur, este
o lecţie adeseori amară, dar de o rară înălţime a gîndirii.” (Albert
Camus, Bulletin de la NRF, iunie 1949)

Simone Weil
s-a născut la Paris în anul 1909 dintr-o familie de intelectuali evrei
din clasa medie. A studiat la Liceul Henri al IV-lea, unde l-a avut ca
profesor pe Alain Emile Chartier. Și-a continuat studiile între anii
1928-1931 la Ecolé Normale Superieure, unde a fost remarcată, alături de
Simone de Beauvoir, ca o femeie de o rară inteligență. A parcurs un
drum intelectual sinuos, fiind inițial o înfocată activistă de stânga –
era numită chiar “fecioara roșie” – (a lucrat ca muncitoare la Uzinele
Renault, a participat la grevele muncitorești din 1933), ca, mai târziu,
să se apropie de mistica creștină, fără a deveni însă o creștină “de
drept”. Ceea ce a rămas ca o constantă în sufletul ei a fost apropierea
față de cei nenorociți și marginalizați. “Ori de câte ori mă gândesc la crucificarea lui Hristos, săvârșesc păcatul invidiei“,
avea să scrie mai târziu în caietele sale filosofice. A murit prematur
la vârsta de numai 34 ani, în sanatoriul din Ashford, Marea Britanie,
unde era tratată de tuberculoză. Moartea sa a marcat mult
intelectualitatea timpului său (Andre Gide, Albert Camus, la noi Nicolae
Steinhardt). Albert Camus avea să afirme că o nouă Europă postbelică va
trebui să țină cont de exigențele gândirii sale. (referință: McLellan,
David (1990). Utopian Pessimist: The Life and Thought of Simone Weil. Poseidon Press.)

Cuprins

Partea întîi. Nevoile sufletului……………………………..7
Ordinea…………………………………………………..13
Libertatea………………………………………………..16
Supunerea…………………………………………………17
Responsabilitatea………………………………………….18
Egalitatea………………………………………………..19
Ierarhia………………………………………………….22
Onoarea…………………………………………………..23
Pedeapsa………………………………………………….24
Libertatea de opinie……………………………………….26
Siguranţa…………………………………………………36
Riscul……………………………………………………37
Proprietatea privată……………………………………….37
Proprietatea colectivă……………………………………..38
Adevărul………………………………………………….40

Partea a doua. Dezrădăcinarea……………………………….45
Dezrădăcinarea muncitorilor…………………………………47
Dezrădăcinarea ţăranilor……………………………………77
Dezrădăcinare şi naţiune……………………………………96
Partea a treia. Înrădăcinarea …. 177