Iubirea nebuna a lui Dumnezeu – Paul Evdokimov

Dacă e bine să‑i faci pe atei mai puţin siguri de inexistenţa lui
Dumnezeu, este la fel de bine să‑i faci pe teologi mai puţin încrezători
în speculaţiile lor. Ar fi chiar extrem de interesant să vezi la
fa­cultăţile de teologie o catedră de ateism, care i‑ar putea face pe
teologi mai puţin gratuiţi în afirmaţii­le lor superficiale, mai
sensibili faţă de omul concret care suferă şi al cărui drum spre Hristos
este atât de adesea obstrucţionat de ansamblul unor speculaţii confuze.
Nu repari sistemul de încălzire în timpul incendiului şi nu stai pe
gânduri în momentul în care lumea se prăbuşeşte. Toate forţele noastre
cre­a­toare trebuie să se concentreze pentru a ridica o întreagă
generaţie la bucuria nespusă a eliberării – bucurie a slujirii, bucurie a
celui ce se numără prin­tre prietenii Mirelui. Şi, dacă s‑ar ivi
momentul de a ne vedea înlăturaţi din viaţa socială, ar fi bine ca
generaţia aceasta să fie suficient de matură pentru a putea fi generaţia
„mărturisitorilor”, a celor care – aşa cum prea frumos spunea odinioară
Scrisoarea martirilor din Lyon – vor fi pregătiţi să „stea de vorbă cu
Hristos”. Sarcina noastră istorică nu este de a recu­pera formele
creştinismului primar, ci de a regăsi acel Maran atha – „Vino, Doamne!” –
al începutului şi, de aici, comuniunea cu Biserica ceasului de pe urmă –
ceasul care asigură actualitatea tuturor timpurilor, care conferă
actualitate mesajului creştin. (Paul Evdokimov)