65,00 lei
După ce prezintă mai întâi motivele pentru care trebuie să predicăm din Vechiul Testament, autorul arată cititorului cum să predice din el.
Unii predicatori nu predică din Vechiul Testament fiindcă cred că este depășit având în vedere Noul Testament, dar și din cauza dificultăților inerente ale expunerii textelor vetero-testarnentare. Pe de altă parte, unii predicatori vor predica frecvent din Vechiul Testament, dar nu reușesc să-I abordeze corect, transformându-l în reguli de morală sau în lecții simbolice pentru viața noastră spirituală. În această carte, Christopher J.H. Wright susține că predicatorii nu trebuie să ignore Vechiul Testament. Este Cuvântul Iui Dumnezeul Vechiul Testament pune temelia credinței noastre și a fost Biblia pe care a citit-o și a folosit-o Isus. După ce prezintă mai întâi motivele pentru care trebuie să predicăm din Vechiul Testament, autorul arată cititorului cum să predice din el. Sunt abordate părțile majore ale Vechiului Testament: Istoria, Legea, Profeții, Psalmii și Literatura de Înțelepciune. Lucrarea este foarte practică, având liste de verificare, exerciții și predici, iar cititorului i se oferă un ghid esențial pentru a aborda corect Vechiul Testament.
Despre autor
CHRISTOPHER J. H. WRIGHT este ambasadorul global al asociației Langham Partnership și a slujit timp de douăzeci de ani ca director internațional. A fost decanul academic de la AII Nations Christian College, Marea Britanie, după care a predat Ia Union Biblical Seminary, Pune, India. A scris mai multe cărți care reflectă pasiunea Iui de a aduce Ia viață relevanța Vechiului Testament pentru misiunea și etica creștină. Chris și soția Iui, Liz, locuiesc în Londra și au patru copii adulți și unsprezece nepoți.
Ai nevoie de ajutor? Contactează-ne!
Recenzii oferite de clienți pentru RVE Oradea
Trustindex verifică că sursa originală a recenziei este Google. Publicat pe Google heredoi ʘ‿ʘTrustindex verifică că sursa originală a recenziei este Google. Publicat pe Google Nelu HolhosTrustindex verifică că sursa originală a recenziei este Google. Publicat pe Google flaviu tocaiTrustindex verifică că sursa originală a recenziei este Google. Publicat pe Google Petru RaucaTrustindex verifică că sursa originală a recenziei este Google. Publicat pe Google Magazin OnlineTrustindex verifică că sursa originală a recenziei este Google. Publicat pe Google Cosmin HentesTrustindex verifică că sursa originală a recenziei este Google. 🙏Publicat pe Google Tiponut Viorel-BeniaminTrustindex verifică că sursa originală a recenziei este Google. Publicat pe Google George-Marius Șinca
Radio Vocea Evangheliei Oradea este un post de radio creștin, contemporan și echilibrat, care transmite un mesaj relevant și practic, aducând Evanghelia românilor oriunde s-ar afla.
Prin emisiunile RVE, ascultătorii găsesc liniște sufletească, bucurie, speranță și dragoste – un sprijin spiritual constant în viața de zi cu zi.
Credem că fiecare suflet contează. De aceea, ne dorim să ajungem la cât mai mulți oameni cu un mesaj care poate transforma vieți. Și tu poți fi parte din această lucrare!
Cu aplicația noastră mobilă, poți fi alături de Radio Vocea Evangheliei pe smartphone și tabletă, în orice moment. Ascultă emisiuni inspirate, melodii creștine, știri, predici și cuvinte de încurajare, toate la un click distanță.
Descarcă acum aplicația gratuită din Google Play sau App Store și adu mai aproape comorile spirituale pentru sufletul tău!