Păcătoșenia gândurilor și vindecarea lor – Stephen Charnock

O expunere pe baza versetului din Genesa 6:5 „Domnul a văzut că răutatea
omului era mare pe pământ, și că toate întocmirile gândurilor din inima
lui erau îndreptate în fiecare zi numai spre rău.”

Fragmente sugestive

Orice
șarpe veninos a fost inițial doar un ou. Gândul de a fi „ca Dumnezeu” a
fost prima clocitoare a tuturor păcatelor sub care lumea geme până în
ziua aceasta; fiindcă mintea Evei a fost prima „amăgită” de gândul ei
(Gen. 3:5; 2 Cor. 11:3). De atunci, iazul răutății interioare își scoate
tot răul prin aceste coșuri de fum.

Printr-un gând
satisfăcător, un om poate comite adulter cu o femeie din Spania;
printr-un gând lacom, poate jefui pe cineva din India; și printr-un gând
răzbunător, poate înjunghia pe o a treia persoană din America; și toate
acestea în timp ce este în congregația sa. Un bărbat necurat poate
comite o nebunie mentală cu orice femeie frumoasă pe care o întâlnește.
Un om lacom nu poate jefui o întreagă împărăție, dar printr-o scânteie a
gândului, el își poate dori să fie posesorul tuturor proprietăților din
ea. Un mizantrop nu poate tăia gâtul tuturor oamenilor din lume, dar,
precum Nero, cu o singură privire a inimii sale, el poate reteza
capetele întregii omeniri cu o singură lovitură. Practicile oamenilor
ambițioși se limitează la un mic petic de pământ; dar printr-o singură
înclinație mentală, el poate înfășca un imperiu la fel de mare cât cele
patru monarhii. Un cerșetor nu se poate urca pe un tron, dar în
gândurile lui, el poate trece de paznici, îl poate ucide pe prinț și
poate uzurpa guvernarea.

Preocupările lumești se pot caza în
gândurile noastre; însă ele nu trebuie să stăpânească întreaga încăpere
și să-L azvârle pe Hristos într-o iesle, și nici nu trebuie să fie de o
asemenea valoare pentru noi cum era legea pentru David: „mai dulci decât
mierea, decât picurul din faguri.”

În păcatele carnale, Satan
este un ispititor, dar în cele mentale este un participant. Așadar, în
primele, ne supunem voii lui, prin celelalte suntem schimbați în
asemănarea lui. În păcatele exterioare, noi demonstrăm mai multă
ascultare de legile lui; în cele interioare, demonstrăm afecțiune față
de persoana lui, așa cum este în orice imitare a unei alte persoane.
Prin urmare, există mai multă dușmănie față de Dumnezeu, deoarece există
mai multă similitudine și dragoste față de diavol; o apropiere mai mare
de natura diavolească implică o mai mare depărtare de cea divină.
Hristos nu a dat niciodată lumii păgâne o descriere așa de neagră ca cea
de „copii ai dracului”, ci Fariseilor, care părăsiseră păcatele
oamenilor, ca să se apuce de cele ale diavolului, și se făceau vinovați
de acele închipuiri înalte („înălțimi”) care ar trebui făcute „roabe
ascultării de Hristos”.

„Curățește-ți inima de rău, Ierusalime, ca să fii mîntuit! Pînă cînd vei păstra gînduri nelegiuite în inima ta?” Ieremia 4:14