Poveste de craciun – Charles Dickens

Cuvânt-înainte la prima
ediţie (decembrie 1843) a Poveştii de Crăciun: „M-am străduit, în această
cărţulie stranie, să provoc Spiritul unei Idei, care să-i încurajeze pe
cititorii mei să le placă de ei înşişi, sau unora de alţii, sau de anotimp, sau
de mine. Îmi
doresc să le umple casele de bucurie şi nimeni să n-o lase din mână. Prietenul
şi slujitorul lor credincios,

C.D. “

 Ediţie jubiliară dedicată bicentenarului naşterii lui Charles Dickens
(1812–1870)

„…sunt multe lucruri din care aş fi putut scoate ceva bun şi n-am profitat
de ele, i-a răspuns nepotul, printre care şi Crăciunul, da. În schimb, mă
gândesc întotdeauna la vremea Crăciunului, ori de câte ori se întoarce — şi
asta lăsând la o parte veneraţia pe care o datorăm cu toţii miracolului de la
care se trage, presupunând că tot ce ţine de el poate face abstracţie de acea
întâmplare — mă gândesc la Crăciun ca la o vreme a lucrurilor bune: o vreme a
bunătăţii, a iertării, a milosteniei, a plăcerilor; singurul moment, după
ştiinţa mea, din lungul calendar de peste an, în care oamenii par să
se-nţeleagă dintr-o privire, să-şi deschidă cu toţii, fără pic de oprelişte,
inimile-mpietrite, să-i privească pe cei mai prejos decât ei ca şi cum le-ar fi
tovarăşi de drum în lunga peregrinare către mormânt, şi nu nişte simple fiinţe
care le aţin calea într-acolo. Iată de ce, unchiule, cu toate că nu m-am
pricopsit de pe urma Crăciunului nici măcar cu o fărâmă de aur sau argint, eu
tot cred că mi-a făcut mult bine şi că-mi va face şi de-acum încolo mult bine. Aşa că spun: Dumnezeu să binecuvânteze Crăciunul!“

„Există o justă, echitabilă
şi nobilă compensaţie pe lume, în faptul că, deşi boala şi supărarea se iau,
nimic altceva nu este mai irezistibil de contagios, precum râsul şi
buna-dispoziţie.“

„După o vreme, au trecut la
jocuri, fiindcă e bine să mai fii copil din când în când, mai ales în seara de
Crăciun, al cărui puternic întemeietor a fost el însuşi un prunc!“

„Şi nu erau, cum inspirat spunea un poet, patruzeci de copii care se
comportau ca unul, ci fiecare dintre copiii aceia se comporta ca patruzeci. Prin
urmare, era un vuiet de necrezut, dar nimeni nu părea deranjat: dimpotrivă,
mama şi fiica ei râdeau din toată inima şi se bucurau peste măsură, iar fata
care, încetul cu încetul, s-a prins în jocurile lor, a fost imediat şi fără
milă copleşită de micii briganzi. Ce n-aş
fi dat să mă număr şi eu printre ei!“