53,00 lei
CARTEA ARE LACUIRE SELECTIVA SI CLAPETE – CEEA CE O FACE UN CADOU ALES PENTRU ORICE SLUJITOR
Celor
mai mulți creștini – inclusiv pastorilor – li se pare dificil să
vorbească despre credința lor în așa fel încât cei care îi aud să
cunoască puterea Evangheliei de a schimba viața oamenilor. Timothy
Keller este cunoscut pentru predicile sale profunde, erudite și totodată
practice, pentru modul în care ajută oamenii să se înțeleagă pe ei
înșiși, să-L întâlnească pe Isus și să aplice Scriptura în viața de zi
cu zi.
Prin cartea de față, Timothy Keller a pus la îndemâna
tuturor un ghid, potrivit pastorilor, dar și oricărui credincios, care
ajută cititorii să-și prezinte credința în așa fel încât ceilalți să fie
transformați. Într-o vreme în care scepticismul crește în fiecare zi,
un astfel de material este esențial.
Scopul predicii este acela
de a face ca adevărul să fie captivant și real pentru inimă, nu doar
clar și ușor de înțeles de către minte. Schimbarea se întâmplă nu numai
oferindu-i minții noi argumente, dar și hrănind imaginația cu noi
frumuseți.
— Timothy Keller
Pentru orice slujitor, învățător,
scriitor sau blogger, evanghelist, politician, artist, jurnalist sau
lider de tineret, pentru orice părinte sau educator, pentru oricine are
influență (…) cartea aceasta va fi un ajutor excepțional.
— Byron Borger
Diferența
dintre o predică bună și una slabă își are, în cea mai mare parte,
rădăcina în predicatori; în darurile și talentele lor și în pregătirea
pe care o investesc în fiecare mesaj. Înțelegerea textului biblic,
formularea unei schițe și a unei teme clare, dezvoltarea unui argument
convingător, folosirea unor ilustrații pătrunzătoare, a unor metafore și
a unor exemple practice, analiza incisivă a motivațiilor inimii și a
presupozițiilor culturale, aplicații
pertinente la viața reală, toate
acestea cer timp și muncă asiduă. Pentru a pregăti o predică în felul
acesta, e nevoie de multă muncă și pentru a fi în stare să faci această
muncă și apoi să prezinți cu măiestrie predica e nevoie de ani de zile
de practică.
Cu toate acestea, deși diferența dintre o predică
bună și una slabă este în general făcută de predicator, diferența dintre
predicarea bună și cea excelentă constă, în cea mai mare parte, în
lucrarea Duhului Sfânt care lucrează atât la inima ascultătorilor, cât
și la cea a predicatorului.
TIM KELLER s-a
născut și a crescut în Pennsylvania, iar studiile și le-a făcut la
Seminarul teologic Gordon-Conwell din cadrul Universității Bucknell,
precum și la Seminarul teologic Westminster. În 1989, împreună cu soția
sa, Kathy, Timothy Keller a pus bazele bisericii prezbiteriene Redeemer
din Manhattan, New York. Astăzi, Redeemer are aproape șase mii de membri
ce participă regulat la serviciile bisericii, un mare număr de
biserici-surori și desfășoară o lucrare de plantare de biserici în
marile orașe ale lumii. Timothy Keller este autorul multor cărți foarte
apreciate, printre care: Argument pentru Dumnezeu, Dumnezeul risipitor, Sensul căsniciei, Profetul risipitor etc.
Cuprins
Introducere. Trei niveluri ale propovăduirii Cuvântului
Prolog. Ce face ca predicarea să fie bună?
Partea întâi – Slujind Cuvântul
Predicarea Cuvântului
Predicarea Evangheliei în fiecare predică
Predicarea lui Hristos din întreaga Scriptură
Partea a doua – Atingând oamenii
Predicându-L pe Hristos culturii
Predicarea și mintea modernă (târzie)
Predicarea lui Hristos care atinge inima
Partea a treia – Dovezi date de Duhul și de putere
Predicarea și Duhul Sfânt
Mulțumiri
Apendice
Scrierea unui mesaj expozitiv
Note
Ai nevoie de ajutor? Contactează-ne!
Recenzii oferite de clienți pentru RVE Oradea
Trustindex verifică că sursa originală a recenziei este Google. Publicat pe Google heredoi ʘ‿ʘTrustindex verifică că sursa originală a recenziei este Google. Publicat pe Google Nelu HolhosTrustindex verifică că sursa originală a recenziei este Google. Publicat pe Google flaviu tocaiTrustindex verifică că sursa originală a recenziei este Google. Publicat pe Google Petru RaucaTrustindex verifică că sursa originală a recenziei este Google. Publicat pe Google Magazin OnlineTrustindex verifică că sursa originală a recenziei este Google. Publicat pe Google Cosmin HentesTrustindex verifică că sursa originală a recenziei este Google. 🙏Publicat pe Google Tiponut Viorel-BeniaminTrustindex verifică că sursa originală a recenziei este Google. Publicat pe Google George-Marius Șinca
Radio Vocea Evangheliei Oradea este un post de radio creștin, contemporan și echilibrat, care transmite un mesaj relevant și practic, aducând Evanghelia românilor oriunde s-ar afla.
Prin emisiunile RVE, ascultătorii găsesc liniște sufletească, bucurie, speranță și dragoste – un sprijin spiritual constant în viața de zi cu zi.
Credem că fiecare suflet contează. De aceea, ne dorim să ajungem la cât mai mulți oameni cu un mesaj care poate transforma vieți. Și tu poți fi parte din această lucrare!
Cu aplicația noastră mobilă, poți fi alături de Radio Vocea Evangheliei pe smartphone și tabletă, în orice moment. Ascultă emisiuni inspirate, melodii creștine, știri, predici și cuvinte de încurajare, toate la un click distanță.
Descarcă acum aplicația gratuită din Google Play sau App Store și adu mai aproape comorile spirituale pentru sufletul tău!