Predici de trezire – William C. Burns

“Iată că acum este vremea potrivită; iată că acum este ziua mântuirii.”

Cuprins

1. Luând cu năvală Împărăţia
2. Legământul de milă
3. Limita stabilită
4. Eu sunt dator
5. Locul secret
6. Ajunul destrămării
7. Domnul trece pe lângă
8. Adevărata râvnă
9. Uza lovit
10.Întoarcerea chivotului
11.Încercatea îndulcită
12.Cel ce face spărtura
13.Cuvinte de avertizare
14.Valea vedeniilor
15.Cele zece fecioare
16.Păcatul osândit
17.O scrisoare către locuitorii din munţii Perthshire-ului

Fragment sugestiv

Renunţi
cu bucurie la toate pentru Hristos, pentru a-L avea doar pe El? Dacă
pentru tine a-L avea pe El înseamnă să te lipseşti de toate avuţiile şi
de toate speranţele tale, îţi vei lua oare adio de la toate – iar pentru
un creştin, toate înseamnă puţin – şi vei spune: „Vino Doamne Isuse, a
Ta să fie împărăţia”? Dacă nu, înseamnă că nu cunoşti nimic din Hristos,
din caracterul Lui, din Persoana Lui sau din dragostea Lui. El nu
înseamnă nimic pentru tine. Credinciosul care a început să înveţe
valoarea lui Hristos nu consideră un lucru greu să se hotărască dacă să
renunţe la un singur lucru, la două sau la mai multe pentru El şi dacă
ar trebui să fie recompensat pentru aceasta.

Tânărule credincios!
Acea mare nu este întotdeauna liniştită; cerul se înnorează şi chiar
dacă drumul poate duce un timp prin apele reci liniştite, încercările
tot vor veni. Multe sacrificii trebuiesc făcute şi multe încercări
trebuiesc îndurate. Uneori sunt chinuri mari de suferit, pentru că, dacă
mâna ta te face să cazi în păcat, tai-o; este mai bine pentru tine să
intri ciung în viaţă, decât să ai două mâini şi să mergi în gheenă: unde
viermele nu moare şi focul nu se stinge. Dacă mâna ta dreaptă te face
să cazi în păcat, atunci aceasta trebuie sacrificată, oricât de mult ar
însemna. Aici este punctul în care religia multora ia sfârşit. Aceştia
nu merg niciodată mai departe. Mulţi L-ar accepta pe Hristos doar dacă
L-ar putea avea fără crucea Sa. Unii spun: „L-aş primi pe Hristos, dar
afacerea mea nu este legală, aşa că, în cazul meu nu se poate.” Afacerea
acelui om este mâna dreaptă pe care trebuie s-o taie, dar el nu vrea.
Un altul spune: „Aş da năvală în împărăţie, dar dacă devin creştin, îmi
voi pierde toţi angajaţii şi toţi clienţii.” „Dacă aş începe să fiu
religios, aş deveni falit”, mi-a spus odată cineva. Nici un om care a
crezut în Hristos nu a devenit falit. Aceste persoane, au o mână
dreaptă, un picior drept pe care nu-l pot tăia. Altcineva spune: „M-am
căsătorit, iar soţia mea nu va veni cu mine, iar eu nu voi merge fără
ea.” Şi cât de multe soţii mi-au spus: „L-aş accepta pe Hristos, dar
soţul meu nu; trebuie să-l aştept!”

Creştinilor, când veţi începe
să trăiţi ca înaintea marelui tron alb, vă veţi bucura. De ce să trăiţi
la un nivel atât de jos faţă de privilegiile care vi s-au dat, fiind
deprimaţi şi îngrijoraţi la orice vi se întâmplă aici pe pământ?
Anticipaţi cerul! Priviţi departe, departe. Mergeţi câţiva ani înainte
prin credinţă, săriţi peste ei şi vă veţi găsi deasupra acestei sfere a
mortalităţii, unde pământul este deja trecut. Înălţaţi-vă dincolo de
negură şi umbre, deasupra întunericului şi norilor şi intraţi în cerul
albastru eteric al dragostei veşnice a lui Dumnezeu. Oare această
experienţă nu vă va face mai sfinţi? Ah! Nici un om care locuieşte mult
în cer nu poate să privească păcatul decât cu dezgust.

Niciun om
străin de fântâna care-l poate spăla de păcat nu poate fi creştin. Nici
un om străin de o viaţă religioasă în taină nu poate fi creştin. Nici un
om care nu are părtăşie cu Dumnezeu, nu poate fi creştin. Nici un om
care nu se leapădă de fiecare păcat conştientizat, nu poate fi creştin.
Nici un om care refuză să numească păcat ceea ce Duhul lui Dumnzeu, prin
Cuvântul Său, arată clar că necinsteşte pe Hristos, nu poate fi
creştin. Nu! Păcatul nu poate locui în odăiţele oamenilor lui Dumnezeu,
nu poate fi dus la adăpostul Feţei Sale, nu poate fi tolerat în Locul
Preasfânt.

Nu unirea cu o biserică, nici o mărturisire de
evlavie, nici o formă de evlavie, nici rugăciunea sau postul, nici
lucrările bune, nici lacrimile, nici pocăinţa, nu ne va salva sufletul
în ziua când pământul îşi va da morţii pe faţă şi nu va mai acoperi
uciderile. Nimic altceva nu va putea acoperi păcătosul atunci, decât
adăpostul sângelui lui Hristos, locul tainic al lui Iehova, coliba Celui
care este atotputernic. Dar, binecuvântat să fie Dumnezeu că, deşi
judecata ne poate surprinde într-un adăpost înşelător şi într-o credinţă
imaginară cu o speranţă ipocrită, totuşi acestea nu ne pot urma sau nu
ne pot surprinde în coliba lui Dumnezeu. Ah! Leul ce răcneşte nu poate
intra sub acest acoperiş; nu te poate găsi acolo, credinciosule slab!
Săgeţile morţii şi ale iadului nu pot trece de peretele acesta. Legea
nu-şi poate aduce poruncile în Locul Preasfânt, nici răzbunătorul
sângelui nu poate intra. De ce? Pentru că locul a fost stropit cu
sângele lui Isus.

Să nu te surprindă piedicile în calea
credinţei. Le vei găsi la fiecare pas. Nu există dureri uşoare şi
neînsemnate care trebuie îndurate pentru Împărăţia Cerurilor, astfel
încât un om să fie în siguranţă în mijlocul mizeriei şi ruinei unei lumi
care piere. Credeţi-mă, nu vom intra în Împărăţie dacă vom sta cu
mâinile încrucişate, având conştiinţele adormite şi inimile pline de
grijile acestei vieţi, ci doar dacă vom renunţa la noi înşine, luând
crucea în spate, purtând ocara şi mergând pe urmele Mielului, oriunde va
merge El.

Oamenii sunt mântuiţi numai prin adevăr; şi o inimă
nouă care să iubească, să îmbrăţişeze şi să ţină strâns adevărul este
singura apărare împotriva oricărui fel de amăgire. Nu o minte înţeleaptă
va salva un om de la cele mai groaznice înşelăciuni şi de la cele mai
adânci şi viclene amăgiri pe care Satan le-a născocit vreodată, ci o
inimă sfinţită. Cercetaţi-vă să vedeţi dacă iubiţi adevărul doar de
dragul adevărului, pentru că pericolul de a fi purtat de amăgire nu este
niciodată mai mare decât acolo unde lucrarea lui Dumnezeu s-a extins în
mod considerabil. Atunci când Duhul încetează să mai lucreze în acel
loc, oamenii care nu au o dragoste autentică faţă de adevăr, îşi pierd
total apetitul pentru învăţătura clară. Aceştia sunt purtaţi încolo şi
încoace, aşa cum pleava este purtată de vânt, iar apoi, când vine ceasul
şi puterea întunericului, când ispitele dau năvală, ei sunt luaţi
imediat de şiretlicurile Satanei şi de minunile mincinoase pe care le
face pe pământ cu puterea pe care a primit-o. Puterea diavolului a fost,
este şi va fi aşa de mare, iar manifestările acesteia aşa de noi şi de
variate, încât se pare că suntem foarte aproape de vremea în care toate
acestea vor înşela, dacă e posibil, chiar şi pe cei aleşi.

Treziţi-vă! Sau dacă nu, Satan vă va jefui de ziua harului şi vă va nimici sufletele preţioase.

Credinţa
voastră este aici, în această Biblie. Viaţa voastră este în această
carte şi în mod special, în acele pasaje care vă cercetează cel mai
profund inima şi care pătrund mai adânc decât putreziciunile voastre. Cu
cât vei sta mai aproape de Scriptură, cu atât te vei îndepărta mai mult
de amăgiri.

Fraţilor! Să nu fiţi păcăliţi în privinţa mântuirii
voastre, crezând că aţi găsit o cale mai uşoară şi mai bună către cer,
decât cea veche care este calea Regelui. Nu există nici o cale mai
uşoară către cer decât aceea care încă poartă urmele Omului durerilor.
Nu s-a inventat nici o poartă mai largă de când a predicat Domnul despre
aceasta, în ţinutul Iudeii. Este aceeaşi poartă strâmtă, aceeaşi cale
îngustă şi pe ea toţi trebuie să meargă desculţi, pentru a fi urmată în
totul. Trebuie să agonizăm ca să putem intra pe ea; trebuie să fie
trecute multe dificultăţi înainte ca această poartă să cedeze, pentru că
este strâmtă; şi sunt multe lupte împotriva păcatului pe care trebuie
să le câştigăm cu bucurie. Ţi se pare că această cale este grea? Oh! Nu
renunţaţi la slava veşnică din cauza drumului greu care duce spre ea.
Însuş Domnul vă va pune pe cale şi tot El vă va da mângâieri veşnice. Nu
vă gândiţi să vă faceţi un pat moale pe calea care a fost presărată de
Emanuel cu gemete, suspine, rugăciuni şi lacrimi! Să vă fie de ajuns
dacă vă puteţi întâlni cu Triunul Dumnezeu pe acest drum şi nu căutaţi
nimic altceva pe lângă, ci fiţi mulţumitori întotdeauna când vă
întâlniţi cu un alt călător obosit ca şi voi, care, dintr-un suflet
adânc umilit şi învăţat, vă poate vorbi despre bunătatea şi dragostea
Dumnezeului credincios.

Aşadar, aşteptaţi-L pe Domnul în această
vreme de moarte şi delăsare, pentru că, deşi mulţimile pier şi lumea
doarme, tot mai sunt câţiva, nu mulţi – câteva suflete preţioase – care
încet şi în tăcere se strecoară în Împărăţia lui Dumnezeu pe poarta
strâmtă. Şi chiar dacă experţii religioşi fac abuz de situaţia actuală a
bisericii, spre ruinarea lor, şi chiar dacă mulţimea oamenilor lumeşti
se îneacă mai adânc în neglijarea lui Dumnezeu, voi să vă folosiţi de
această perioadă păzind Legea, şi să nu faceţi din binecuvântarea lui
Dumnezeu un blestem; ascundeţi-vă o clipă sub aripile Lui, de teama
răului. Căutaţi neprihănirea şi blândeţea, ca să puteţi fi la adăpost în
ziua mâniei Domnului.

Foarte des, creştinii obişnuiţi cred că
oamenii sunt bolnavi şi au nevoie de tratament, că nu sunt bine, însă
cazul lor e mult mai grav. Slujitorul adevărat al lui Hristos vede că ei
sunt morţi, că situaţia lor e disperată, că ei nu sunt doar bolnavi şi
răniţi, ci sunt în decădere şi putrefacţie, sunt morţi şi doar oasele
le-au mai rămas ca dovadă a faptului că sunt oameni. Pentru un astfel de
om, aceasta este o imagine întunecoasă, deprimantă. Oriunde se uită în
lume, nu vede nimic altceva decât o vale plină cu oase împrăştiate şi
putrezite, plânge pentru ele şi, fie că dezvăluie celor din jur lucrul
acesta sau nu, are înlăuntrul său o fântână de lacrimi ce curge mereu.
El plânge pentru sufletele oamenilor.

Uneori, măsura pe care o
primim deodată este mare, dar curând trebuie reînoită. Când mergi să te
odihneşti peste noapte, după ce ai avut un timp în care te-ai apropiat
mult de Dumnezeu în rugăciune simţind că, în mod sigur ai suficient până
dimineaţă, totuşi a doua zi, care vine cu deşertăciunile şi cu grijile
ei, simţi nevoia să-ţi aduci înapoi vasul gol la fântâna apei vii, ca
să-l umpli din nou. Cât de dulce e atunci când un suflet gol se aşează
la picioarele Mântuitorului, care-L umple pe deplin!

Oameni buni
şi fraţi în Domnul, fiţi treji şi lucraţi; „strâmtă este poarta şi
îngustă este calea” sunt cuvintele care par să fie uitate în aceste zile
de nepăsare, de lenevie, de superficialitate şi păcat. Acestea nu sunt
scoase din Biblie. Nu, poarta este la fel de strâmtă şi calea este la
fel de îngustă ca şi în ziua când Isus a spus oamenilor necredincioşi
din Ierusalim că puţini sunt cei ce o află.

Dragul meu păcătos,
păcatul nu e un nimic. Vina lui nu e un fleac. Puterea lui este atât de
mare, încât nimeni altcineva decât Duhul lui Iehova o poate distruge şi
poate elibera sufletul. Hotărârile şi fermitatea voastră nu vor putea
nimici puterea păcatului, nici prietenii, nici voinţa voastră, nici
cunoştinţa; aşa că, refugiul vostru este în Mielul răstignit! Nu există
nici un alt adăpost – nici unul!

Dragi urmaşi ai lui Emanuel Cel
dispreţuit, căutaţi să obţineţi licăriri din slava şi harul Său divin,
prin puterea Duhului care locuieşte în voi; acestea vă vor face capabili
să vedeţi o asemenea glorie şi frumuseţe copleşitoare, neasemuită în
Isus, încât veţi socoti toate lucrurile ca un gunoi pentru a-L putea
câştiga pe El, şi pentru a putea să fiţi găsiţi în El.