30,00 lei
Credința nu este împotriva rațiunii, ci este deasupra rațiunii. Rațiunea
omului vine de la Dumnezeu, iar credința omului vine tot de la
Dumnezeu. Credința sfidează rațiunea, pentru a dovedi credincioșia Celui
care a făcut făgăduința intervenției la care credința face apel și
pentru a deschide ușa manifestării slavei Sale, a lui Dumnezeu, prin
intervenția Sa divină.
Credința adevărată nu este deci un simplu
și neangajat asentiment mintal, ci ea este o profundă și transformatoare
încredere a inimii, care rezultă într-un mod de viață corespunzător.
În
timp ce istoria mărturisește despre moartea de biruitori prin credință
de care au avut parte credincioșii care au fost uciși pentru credința
lor, tot ea mărturisește și despre moartea de învinși de care au avut
parte prigonitorii credincioșilor.
A asuda și a obosi în trăirea
și în slujirea prin credință, adică prin Duhul lui Dumnezeu, dar a
nădăjdui că vei ajunge la limanul dorit și a vedea prin credință
luminița de la capătul tunelului sunt indicii care arată că ești pe
calea cea bună spre Cer.
Trăirea și slujirea prin credință nu este o variantă dintre mai multe, ci e singura variantă.
Daniel Mureșan
locuiește în Brașov, slujește ca păstor și, împreună cu soția lui, este
binecuvântat de Domnul cu șase copii și șase nepoți. Cu ajutorul
Domnului, a mai publicat: Inima și mâinile păstorului (2013), Orfanii
lui Dumnezeu (2015), Vindecările divine (2016), Duhule, vino! (2018),
Profilul robului lui Hristos: mijlocitor și profet (2019), Suferința
împreună cu Evanghelia (2020), Isus – Învingătorul demonilor (2020),
Vorbirea în limbi noi (2020), Profilul robului lui Hristos: păstor și
reformator (2021), Mană în pustiu (2021), Miere din stâncă (2021),
Lumină pe cărare (2022), Șapte stări spirituale ilustrate în Bisericile
Apocalipsei (2022), Îndrumarul prorocului (2022).
Ai nevoie de ajutor? Contactează-ne!
Recenzii oferite de clienți pentru RVE Oradea
Trustindex verifică că sursa originală a recenziei este Google. Publicat pe Google heredoi ʘ‿ʘTrustindex verifică că sursa originală a recenziei este Google. Publicat pe Google Nelu HolhosTrustindex verifică că sursa originală a recenziei este Google. Publicat pe Google flaviu tocaiTrustindex verifică că sursa originală a recenziei este Google. Publicat pe Google Petru RaucaTrustindex verifică că sursa originală a recenziei este Google. Publicat pe Google Magazin OnlineTrustindex verifică că sursa originală a recenziei este Google. Publicat pe Google Cosmin HentesTrustindex verifică că sursa originală a recenziei este Google. 🙏Publicat pe Google Tiponut Viorel-BeniaminTrustindex verifică că sursa originală a recenziei este Google. Publicat pe Google George-Marius Șinca
Radio Vocea Evangheliei Oradea este un post de radio creștin, contemporan și echilibrat, care transmite un mesaj relevant și practic, aducând Evanghelia românilor oriunde s-ar afla.
Prin emisiunile RVE, ascultătorii găsesc liniște sufletească, bucurie, speranță și dragoste – un sprijin spiritual constant în viața de zi cu zi.
Credem că fiecare suflet contează. De aceea, ne dorim să ajungem la cât mai mulți oameni cu un mesaj care poate transforma vieți. Și tu poți fi parte din această lucrare!
Cu aplicația noastră mobilă, poți fi alături de Radio Vocea Evangheliei pe smartphone și tabletă, în orice moment. Ascultă emisiuni inspirate, melodii creștine, știri, predici și cuvinte de încurajare, toate la un click distanță.
Descarcă acum aplicația gratuită din Google Play sau App Store și adu mai aproape comorile spirituale pentru sufletul tău!