35,00 lei
Reguli date de Dumnezeu pentru sfinţenie – Chei pentru înţelegerea celor zece porunci, autor Peter Masters
REGULI DATE DE DUMNEZEU PENTRU SFINTENIE – Chei pentru întelegerea celor zece porunci
Peter Masters
Format 160×228 mm, 154 pagini
ISBN 978-606-8247-15-1
Traducere de Daniel Suciu
Publicata in engleza de The Wakeman Trust, Londra, 2003
Înțelese în mod corect, cele zece porunci au un caracter obligatoriu pentru toți oamenii și vor păzi calea spre cer, astfel încât răul să nu-i poată niciodată strica gloria și curăția. Însă cele zece porunci au o semnificație mult mai profundă decât o arată sensul lor de suprafață, așa cum dovedește cartea aceasta.
Ele reprezintă o provocare pentru creștini pe o paletă mult mai amplă de fapte și atitudini păcătoase. Ele oferă virtuți drept scopuri. De asemenea, ele ne acordă un ajutor imens în strădaniile noastre de a rămâne aproape de Domnul în umblare și închinare.
Poruncile lui Dumnezeu sunt vitale pentru o trăire evlavioasă și pentru o binecuvântare sporită, însă trebuie să vizualizăm perspectiva panoramică oferită de acestea asupra standardelor și scopurilor celor răscumpărați.
Dr. Peter Masters este din 1970 pastor al faimosului Metropolitan Tabernacle (Spurgeon’s) din zona centrală a Londrei. El editează publicația internațională Sword & Trowel (începută de Spurgeon în 1865) și conduce programul de studii al seminarului anexat Tabernacolului pentru cei care aspiră la lucrarea pastorală.
CUPRINS
Prolog: Cinci chei esențiale
1 Pune-L pe Dumnezeu pe primul loc
2 Minimalizarea lui Dumnezeu
3 Rămâi aproape de Dumnezeu
4 Ziua specială a credinciosului
5 Planul lui Dumnezeu pentru biserica Sa
6 Voi, ucigașilor!
7 Un zid în calea dezastrului
8 Multiplele faţete ale furtului
9 O familie de minciuni
10 Dușmanul inimii
Epilog: „Secretul” binecuvântării
Anexă
Ai nevoie de ajutor? Contactează-ne!
Recenzii oferite de clienți pentru RVE Oradea
Trustindex verifică că sursa originală a recenziei este Google. Publicat pe Google heredoi ʘ‿ʘTrustindex verifică că sursa originală a recenziei este Google. Publicat pe Google Nelu HolhosTrustindex verifică că sursa originală a recenziei este Google. Publicat pe Google flaviu tocaiTrustindex verifică că sursa originală a recenziei este Google. Publicat pe Google Petru RaucaTrustindex verifică că sursa originală a recenziei este Google. Publicat pe Google Magazin OnlineTrustindex verifică că sursa originală a recenziei este Google. Publicat pe Google Cosmin HentesTrustindex verifică că sursa originală a recenziei este Google. 🙏Publicat pe Google Tiponut Viorel-BeniaminTrustindex verifică că sursa originală a recenziei este Google. Publicat pe Google George-Marius Șinca
Radio Vocea Evangheliei Oradea este un post de radio creștin, contemporan și echilibrat, care transmite un mesaj relevant și practic, aducând Evanghelia românilor oriunde s-ar afla.
Prin emisiunile RVE, ascultătorii găsesc liniște sufletească, bucurie, speranță și dragoste – un sprijin spiritual constant în viața de zi cu zi.
Credem că fiecare suflet contează. De aceea, ne dorim să ajungem la cât mai mulți oameni cu un mesaj care poate transforma vieți. Și tu poți fi parte din această lucrare!
Cu aplicația noastră mobilă, poți fi alături de Radio Vocea Evangheliei pe smartphone și tabletă, în orice moment. Ascultă emisiuni inspirate, melodii creștine, știri, predici și cuvinte de încurajare, toate la un click distanță.
Descarcă acum aplicația gratuită din Google Play sau App Store și adu mai aproape comorile spirituale pentru sufletul tău!