Seria Trilogia Regele sălbăticiei, vol. 1, 2, 3 – Jonathan Rogers

129,00 lei

Descriere

Cititorii de toate vârstele, atât băieți, cât și fete, vor fi captivați de înșiruirea de aventuri desfășurate sub ochii lor. Scrisă în maniera cărților Stăpânul inelelor și Leul, vrăjitoarea și dulapul, trilogia Regele sălbăticiei, după cum spune chiar autorul ei, va ajuta „o inimă temătoare de Dumnezeu să-și pună pe făgașul cel bun simțul de aventură și spiritul războinic – sălbăticia aceea pusă în ea chiar de Creatorul ei.”

SERIA Trilogia Regele Sălbăticiei cuprinde 3 volume:

Vol. 1, Țipătul bufniței de mlaștină

Aidan Errolson provine dintr-o linie lungă de aventurieri de legendă, dar el nu are nicio aventură reală personală. Și asta, consideră el, este singurul neajuns al existenței sale, de altfel, fericite.

Dar viața lui se schimbă în mod radical în ziua în care aude pentru prima oară țipătul bufniței de mlaștină, îl întâlnește pe Dobro Țestoasonăpasta și află astfel de existența neamului feechie – un trib semi-civilizat de locuitori ai mlaștinii care se bat prea mult, râd prea tare, plâng prea iute și put de-ți mută nasul. Însă o altă întâlnire remarcabilă din aceeași zi se poate să schimbe chiar mai profund viața lui Aidan. La conacul familiei Errolson sosește Bayard Dreptvorbitorul cu un anunț tulburător: Aidan Errolson va ajunge Regele sălbăticiei – sălbaticul de mult profețit care va ieși din mlaștinile și pădurile Corenwaldului pentru a conduce regatul la gloria sa de odinioară. Dar întrebarea care plutește greu în aer este: „Bayard Dreptvorbitorul este oare un profet sau un nebun de legat?”

Vol. 2, Taina Regelui mlaștinii 

Aidan Errolson locuiește acum la curtea regelui Darrow, însă invidia erodează mintea regelui care începe să fie suspicios și chiar frizează paranoia. Nesiguranța lui îl face să-l urască pe tânărul Aidan, care îi salvase cândva regatul.

Astfel, când regele Darrow îl trimite pe Aidan într-o misiune imposibilă în adâncul mlaștinii Feechiefen, speră că îl trimite la o moarte sigură. Până la urmă, niciun corenwalder nu s-a întors vreodată viu din Feechiefen. Dar soarta lui Aidan nu e pecetluită încă, pentru că el are prieteni printre cei din neamul feechie, care îl cunosc drept eroul Panteronăpasta.

Vol. 3, Calea Regelui sălbăticiei

Când Aidan Errolson se întoarce acasă în Corenwald, după trei ani petrecuți în mlaștina Feechiefen, este șocat să descopere o facțiune nou formată, cunoscută drept aidaniții. Aceștia sunt convinși că vechiul cânt despre Regele sălbăticiei se referă la Aidan și că destinul lui este să-l detroneze pe tiranul rege Darrow.

Dar Aidan nu intenționează să devină capul unei răzmerițe. Însă, cum regatul Corenwald devine tot mai slab, iar imperiul pyrthean amenință să-l invadeze, aidaniții rămân singura armată pe care se poate bizui Corenwaldul. Ce urmează să se întâmple între civilizatori, neamul feechie și pyrtheni întrece imaginația oricărui pământean.

Despre autor

JONATHAN ROGERS este absolvent al Universității Furman și este doctor în literatura engleză a secolului al XVII-lea (Universitatea Vanderbilt). Totodată este pasionat, de când se știe, de tradițiile narative specifice sudului Americii, care îi influențează scrierile de ficțiune. Jonathan locuiește în Nashville, Tennessee, unde, împreună cu soția sa, Lou Alice, crește o casă plină de copii năzbâtioși.

Cod produs: C3600 Categorie Brand:

Ai nevoie de ajutor? Contactează-ne!

Recenzii oferite de clienți pentru RVE Oradea

Te-ar putea interesa și...

Explorează gama noastră completă

guest
Cele mai vechi
Cele mai noi Cele mai votate
Feedbackuri inline
Vezi toate comentariile
rve oradea sediu
Fii parte din lucrarea RVE Oradea

Susține Radio Vocea Evangheliei!

Radio Vocea Evangheliei Oradea este un post de radio creștin, contemporan și echilibrat, care transmite un mesaj relevant și practic, aducând Evanghelia românilor oriunde s-ar afla.

Prin emisiunile RVE, ascultătorii găsesc liniște sufletească, bucurie, speranță și dragoste – un sprijin spiritual constant în viața de zi cu zi.

Credem că fiecare suflet contează. De aceea, ne dorim să ajungem la cât mai mulți oameni cu un mesaj care poate transforma vieți. Și tu poți fi parte din această lucrare!

Produse cu preț redus

Alte articole aflate acum la reducere

Acces rapid la inspirație și muzică creștină

Ascultă RVE Oradea oriunde te-ai afla!

Cu aplicația noastră mobilă, poți fi alături de Radio Vocea Evangheliei pe smartphone și tabletă, în orice moment. Ascultă emisiuni inspirate, melodii creștine, știri, predici și cuvinte de încurajare, toate la un click distanță.

Descarcă acum aplicația gratuită din Google Play sau App Store și adu mai aproape comorile spirituale pentru sufletul tău!

Cerc
RVE aplicație