41,00 lei
Dacă al doilea roman al trilogiei scriitoarei creștine Liliana Gheorghe Luca aduce speranță și vindecare în viața acelor personaje care am considera că merită acest lucru, iată că acest al treilea roman demonstrează că vindecarea interioară și o viață nouă în Hristos, pot fi experimentate și de către cei cărora nu le-am da nici o astfel de șansă; chiar dacă prin multă luptă interioară și incertitudini.
Speranța, care vine din Hristos, nu doar că nu moare, ci prin zdrobirea trecutului tumultos, aduce o viață nouă, care merită trăită din plin.
Zdrobirea răscumpărată prin iubire, spune o astfel de poveste, care poate fi chiar povestea ta!
Despre autor
Născută pe plaiuri muscelene, la Câmpulung, județul Argeș, Liliana Gheorghe-Luca a cochetat, rând pe rând, cu artele, pedagogia, psihologia și teologia, deținând titlurile de institutor în psihopedagogie, conferit de Universitatea „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca, și de licențiat în teologie, conferit de Universitatea „Ovidius” din Constanța. A fost dintotdeauna pasionată de muzică, dar și de domeniul social-filantropic și misionar, urmând cursurile școlii de misiune transculturală „Iso Kirja”, din Finlanda, lucrând ca voluntar în orfelinate și implicându-se în consilierea și coordonarea unor grupuri de adolescenți și tineri. În prezent, locuiește în București, împreună cu soțul și cu cei trei copii ai lor.
Ai nevoie de ajutor? Contactează-ne!
Recenzii oferite de clienți pentru RVE Oradea
Trustindex verifică că sursa originală a recenziei este Google. Publicat pe Google heredoi ʘ‿ʘTrustindex verifică că sursa originală a recenziei este Google. Publicat pe Google Nelu HolhosTrustindex verifică că sursa originală a recenziei este Google. Publicat pe Google flaviu tocaiTrustindex verifică că sursa originală a recenziei este Google. Publicat pe Google Petru RaucaTrustindex verifică că sursa originală a recenziei este Google. Publicat pe Google Magazin OnlineTrustindex verifică că sursa originală a recenziei este Google. Publicat pe Google Cosmin HentesTrustindex verifică că sursa originală a recenziei este Google. 🙏Publicat pe Google Tiponut Viorel-BeniaminTrustindex verifică că sursa originală a recenziei este Google. Publicat pe Google George-Marius Șinca
Radio Vocea Evangheliei Oradea este un post de radio creștin, contemporan și echilibrat, care transmite un mesaj relevant și practic, aducând Evanghelia românilor oriunde s-ar afla.
Prin emisiunile RVE, ascultătorii găsesc liniște sufletească, bucurie, speranță și dragoste – un sprijin spiritual constant în viața de zi cu zi.
Credem că fiecare suflet contează. De aceea, ne dorim să ajungem la cât mai mulți oameni cu un mesaj care poate transforma vieți. Și tu poți fi parte din această lucrare!
Cu aplicația noastră mobilă, poți fi alături de Radio Vocea Evangheliei pe smartphone și tabletă, în orice moment. Ascultă emisiuni inspirate, melodii creștine, știri, predici și cuvinte de încurajare, toate la un click distanță.
Descarcă acum aplicația gratuită din Google Play sau App Store și adu mai aproape comorile spirituale pentru sufletul tău!