35,00 lei
Suntem noi pregătiți pentru gloria și curățirea care urmează să vină?
Biblia ne promite că judecata începe în Casa lui Dumnezeu. Mulți oameni evită, din cauza fricii, cuvântul judecată. Ca și credincioși ai Noului Legământ, ne putem încuraja în convingerea că această judecată aduce viață printr-o frică sănătoasă de Domnul. În loc de avertismente cu privire la flăcările iadului și condamnare, această judecată aduce o curățare care va elibera terenul pentru o mare revărsare a gloriei, a profețiilor și a unei puteri supranaturale pe care lumea nu le-a cunoscut vreodată.
Dumnezeu caută pur și simplu un popor pregătit – o casă care să fie compatibilă cu gloria cu care El dorește să o umple.
Jeremiah Johnson este un plantator de biserici, pionier al Maranatha Ministry School, autor de succes și profet recunoscut la nivel global. În Judecata peste Casa lui Dumnezeu, Jeremiah prezintă un cuvânt profetic înflăcărat care provoacă creștinii să trăiască fără impuritate și compromis, nu prin robia legalismului, dar cu inimi pline de înflăcărare și pasiune pentru Domnul.
Născută datorită unei vizite angelice, Judecata peste Casa lui Dumnezeu include înțelegeri revelatoare despre:
O revărsare mare și minunată se apropie. Acum este timpul să așezi lucrurile în ordine ca să poți fii un vas pur în care să poată curge puterea și prezența lui Dumnezeu!
Ai nevoie de ajutor? Contactează-ne!
Recenzii oferite de clienți pentru RVE Oradea
Trustindex verifică că sursa originală a recenziei este Google. Publicat pe Google heredoi ʘ‿ʘTrustindex verifică că sursa originală a recenziei este Google. Publicat pe Google Nelu HolhosTrustindex verifică că sursa originală a recenziei este Google. Publicat pe Google flaviu tocaiTrustindex verifică că sursa originală a recenziei este Google. Publicat pe Google Petru RaucaTrustindex verifică că sursa originală a recenziei este Google. Publicat pe Google Magazin OnlineTrustindex verifică că sursa originală a recenziei este Google. Publicat pe Google Cosmin HentesTrustindex verifică că sursa originală a recenziei este Google. 🙏Publicat pe Google Tiponut Viorel-BeniaminTrustindex verifică că sursa originală a recenziei este Google. Publicat pe Google George-Marius Șinca
Radio Vocea Evangheliei Oradea este un post de radio creștin, contemporan și echilibrat, care transmite un mesaj relevant și practic, aducând Evanghelia românilor oriunde s-ar afla.
Prin emisiunile RVE, ascultătorii găsesc liniște sufletească, bucurie, speranță și dragoste – un sprijin spiritual constant în viața de zi cu zi.
Credem că fiecare suflet contează. De aceea, ne dorim să ajungem la cât mai mulți oameni cu un mesaj care poate transforma vieți. Și tu poți fi parte din această lucrare!
Cu aplicația noastră mobilă, poți fi alături de Radio Vocea Evangheliei pe smartphone și tabletă, în orice moment. Ascultă emisiuni inspirate, melodii creștine, știri, predici și cuvinte de încurajare, toate la un click distanță.
Descarcă acum aplicația gratuită din Google Play sau App Store și adu mai aproape comorile spirituale pentru sufletul tău!