15,00 lei
Aceste mesaje au fost susținute de D. Martyn Lloyd-Jones în Edinburgh în
timpul celui De-al Doilea Război Mondial, însă problemele abordate aici
sunt problemele cu care se confruntă permanent omenirea, iar abordarea
lor este la fel de relevantă astăzi cum a fost atunci.
Cuprins
1. Istoria religioasă a omenirii
2. Religia și moralitatea
3. Natura păcatului
4. Mânia lui Dumnezeu
5. Unica soluție
Fragment sugestiv
Mă
adresez în mod deosebit acelora dintre noi care suntem evanghelici, nu
trebuie să continuăm cu viața și metodele noastre religioase ca și cum
nimic nu se întâmplă în jurul nostru, ca și cum trăim încă zile
nelimitate de pace. Iubim anumite metode, și cât de încântătoare sunt
ele! Ce ar putea fi mai plăcut decât să ne desfășurăm și să ne bucurăm
de religia noastră în forma cu care suntem familiari de atâta vreme? Cât
e de plăcut doar să stai jos și să asculți! Ce tratație intelectuală,
poate și emoțională, și artistică! Dar vai! Adeseori a fost complet
nelegată de lumea în care trăim!
De ce este propovăduirea Evangheliei o chestiune așa de urgentă?
Răspunsul
este că „mânia lui Dumnezeu se descoperă din cer împotriva oricărei
necinstiri a lui Dumnezeu și împotriva oricărei nelegiuiri a oamenilor”.
De ce este mântuirea în întregime o chestiune de credință?
Răspunsul este că întreaga lume, atât evreii, cât și celelalte neamuri, sunt deznădăjduit de vinovate înaintea lui Dumnezeu.
De ce nimic altceva mai puțin decât puterea lui Dumnezeu pentru mântuire nu va rezolva situația?
Răspunsul
este dezastrul făcut de păcat atât în ce privește poziția omului în
prezența lui Dumnezeu, cât și în ce privește natura omului.
O societate nouă este posibilă numai atunci când avem oameni noi; și numai Hristos poate produce oameni noi.
Ai nevoie de ajutor? Contactează-ne!
Recenzii oferite de clienți pentru RVE Oradea
Trustindex verifică că sursa originală a recenziei este Google. Publicat pe Google heredoi ʘ‿ʘTrustindex verifică că sursa originală a recenziei este Google. Publicat pe Google Nelu HolhosTrustindex verifică că sursa originală a recenziei este Google. Publicat pe Google flaviu tocaiTrustindex verifică că sursa originală a recenziei este Google. Publicat pe Google Petru RaucaTrustindex verifică că sursa originală a recenziei este Google. Publicat pe Google Magazin OnlineTrustindex verifică că sursa originală a recenziei este Google. Publicat pe Google Cosmin HentesTrustindex verifică că sursa originală a recenziei este Google. 🙏Publicat pe Google Tiponut Viorel-BeniaminTrustindex verifică că sursa originală a recenziei este Google. Publicat pe Google George-Marius Șinca
Radio Vocea Evangheliei Oradea este un post de radio creștin, contemporan și echilibrat, care transmite un mesaj relevant și practic, aducând Evanghelia românilor oriunde s-ar afla.
Prin emisiunile RVE, ascultătorii găsesc liniște sufletească, bucurie, speranță și dragoste – un sprijin spiritual constant în viața de zi cu zi.
Credem că fiecare suflet contează. De aceea, ne dorim să ajungem la cât mai mulți oameni cu un mesaj care poate transforma vieți. Și tu poți fi parte din această lucrare!
Cu aplicația noastră mobilă, poți fi alături de Radio Vocea Evangheliei pe smartphone și tabletă, în orice moment. Ascultă emisiuni inspirate, melodii creștine, știri, predici și cuvinte de încurajare, toate la un click distanță.
Descarcă acum aplicația gratuită din Google Play sau App Store și adu mai aproape comorile spirituale pentru sufletul tău!