Revelație și transformare. O interpretare a Evangheliei după Ioan. Vol. 1 – Dan Tomuleț

Există în practica studiilor biblice actuale, cu precădere a celor
dedicate Noului Testament, o mentalitate dăunătoare sufletului aflat în
căutarea adevărului duhovnicesc. Este vorba despre idolatrizarea literei
și a abstracțiunii, în detrimentul Duhului, o atitudine care conduce la
elaborarea unor teologii preponderent exegetice, în paguba și cu
neglijarea teologiei duhovnicești. Sub influența idealităților unei
științe care a pierdut contactul cu realitatea şi nevoile spirituale ale
persoanei umane, s-a ajuns tacit la concluzia că sensurile autentice
ale Sfintelor Scripturi se află mai degrabă la dispoziția exegetului, a
filologului și a istoricului, decât la îndemâna celui care și-a asumat
calea spirituală a lui Hristos. Fără îndoială, este mult mai ușor să
analizezi conținutul unei cărți decât să cunoști realitățile la care
această carte se referă, mai ales când cunoașterea respectivă depinde de
o anumită practică. E mai simplu să scrii tomuri în care să prezinți
originea diverselor cuvinte și toate detaliile gramaticale implicate,
decât să pătrunzi până la seva spirituală pe care aceste cuvinte
încearcă să o împărtășească. Ca pretutindeni în domeniul
spiritualității, și în cazul studiilor biblice specialiștii au tendința
de a înlocui cunoașterea realităţii cu scheme propedeutice, fără să
înțeleagă că depășirea acestei ispite este o condiție a accesului la
sensul duhovnicesc real.